Cei doi boieri romani, pasionati de vanatoare, cu mari proprietati in zona Bacaului, au organizat o ambitioasa partida de vanatoare, extinsa timp de cinci luni, in Cornul Africii, pentru a exersa in voie impuscarea de lei, hipopotami si zebre. Organizarea espeditiei a fost judicioasa, cei doi calatorind la Londra pentru a obtine aprobarea autoritatilor imperiale britanice, avand in vedere ca acea parte din Somalia fusese anexata recent de Imperiul Britanic (cealalta revenindu-i nemultumitei Italii, ajunsa destul de tarziu la masa succesorala africana). La Londra, cei doi au facut si cumparaturi adecvate, fara sa se zgarceasca, achizitionand atat armament, munitie, cat si provizii, corturi, paturi etc., care au fost incarcate in lazi si expediate catre portul Aden, controlat de asemenea de britanici, din Yemen. Cei doi au luat vaporul care asigura legatura intre Trieste (la acel moment, port austro-ungar la Marea Adriatica) si India, debarcand in Aden, unde au fost intampinati de comandantul administratiei engleze. Din Aden, britanicii i-au imbarcat pe o vedeta rapida care asigura siguranta coastelor somaleze (parca avem un deja-vu) si a importantei stramtori Bab el Mandeb – poarta catre India –, debarcandu-i in prafuitul port somalez Berbera, de unde cei doi aventurieri romani si-au inceput expeditia.
Pentru aceasta lunga vanatoare aveau nevoie de armament. De care nu au dus deloc lipsa: 40 de carabine Snider pentru escorta platita, iar pentru cei doi vanatori doua carabine de mare calibru Mauser si Holland, avand gloante cu penetratie mare, doua arme mai mici, doua pusti cu trei tevi si revolvere. Totusi, nu au transportat si tunuri. Ramane de mirare cum de, avand atata armament, cei doi boieri nu au stabilit prima colonie romaneasca in Africa, insa moda timpului i-a atins si pe ei. Avand senzatia ca erau printre primii europeni care au traversat regiunea, s-au jucat de-a exploratorii civilizatori, oferind unor toponime numele unor personalitati romanesti ale vremii (grota Maria, vadul Ghika, fluviul Ferdinand, muntii Carol si Elisabeta, culmea Lahovari). Intregul bagaj a fost transportat de catre 70 de camile, patru cai, doi catari, precum si doua camile antrenate de Armata Britanica in India, iar pentru a deservi caravana, cei doi boieri romani au angajat o mica armata, saptezeci de bastinasi somalezi din diverse triburi. Nu au avut probleme semnificative cu marile rivalitati intertribale, care aveau sa domine societatea somaleza intregul secol trecut si care, se pare, sunt nerezolvate pana in momentul de fata.
Relatarea lui Dimitrie Ghika-Comanesti nu va fi deloc pe gustul aparatorilor drepturilor animalelor sau ai biodiversitatii de astazi, ba mai mult, i-ar putea de-a dreptul oripila. Insa perspectiva de la sfarsitul secolului al XIX-lea era complet diferita fata de cea de acum. Sa nu uitam ca omul alb era necrutator, atat la vanatoare, cat si atunci cand venea vorba de a declansa sinucigase razboaie mondiale. Bilantul vanatoresc al celor doi boieri moldoveni este impresionant (dar daca il impartim la cinci luni, perspectiva se mai schimba oarecum): 16 gazele, 3 magari salbatici, 24 de gazele Walleri, 55 de gazele Soemmeringii, 25 de oryx beisa, 8 dofari, 1 leu si 3 leoaice, 5 elefanti, 2 pantere, 4 crocodili, 7 rinoceri, 5 hiene patate si 2 hiene striate, 15 zebre, 4 antilope si o girafa… Multe dintre aceste trofee au fost donate Muzeului Antipa din Bucuresti, altele impodobind conacul boieresc al familiei din Comanesti. Pentru a realiza cat de greu era sa vanezi animalele salbatice africane, relevant este episodul pandirii gazelelor. Pentru a ajunge in apropierea lor, vanatorii trebuiau sa se pituleze, sa se tarasca pentru a ajunge la o distanta de 120-150 de metri, de unde se putea trage cu succes. In timpul acestei urmariri, obositi, deshidratati, asteptau ca servitorii somalezi sa le aduca o carafa cu apa amestecata cu zeama de lamaie, cu ceai sau cafea pentru revigorarea tonusului. De altfel, la fiecare vanatoare au fost insotiti de auxiliari somalezi care le carau pustile, prea grele, selectandu-le in functie de vanat, cam ca la golful profesionist. Abia dupa ce autorul a impuscat patru zebre dintr-o turma numeroasa, i s-a facut mila si a incetat sa le mai ucida, motivand ca-i aduceau aminte de cai!
Espeditia celor doi boieri moldoveni este interesanta si pentru ca a avut loc intr-o regiune disputata intens de Abisinia si, mai apoi, de Etiopia si somalezi. De altfel, au ajuns la un fel de punct de frontiera al Abisiniei, care se afla in razboi cu Italia, pazit de 16 soldati, protejati de o intaritura de nuiele. Si care initial au fugit cand au vazut impresionanta caravana a celor doi boieri. Ofiterul care ii comanda a incercat sa-i faca sa mai ramana, daduse de stire comandantului sau, care alergase intr-un suflet cu cateva sute de soldati, insa fusese prea tarziu, caravana boierilor moldoveni, precauta, plecase. Zona era foarte slab locuita in anii 1890-1900, saraca, semi-desertica, iar din relatarea lui Ghika-Comanesti se poate decela faptul ca cele doua tabere inca de atunci se aflau in conflict. Si britanicii au avut un rol, Ogaden fiind doar una dintre bombele cu explozie intarziata plasate de englezi, pentru ca zona, chiar daca era populata de somalezi, a fost cedata Imperiului Abisiniei in schimbul cooperarii sale cu frontierele nesigure si mai degraba stabilite pe hartie. Somalia a devenit independenta abia in 1960, cand cele doua colonii, italiana si engleza, s-au unit. In loc sa ofere alte perspective de dezvoltare, independenta a sporit haosul si instabilitatea, ca in multe alte cazuri din lumea postcoloniala. Dupa o lovitura de stat militara, in Somalia a fost proclamata Republica Democratica, care a devenit un satelit sovietic, primind bani, armament si consiliere atat de la URSS, cat si de la Egipt. Indepartarea negusului Haile Selassie I (1916–1974) si preluarea puterii de catre Mengistu si un partid de orientare comunista (DERG) au atras atentia Moscovei, fericita sa dezvolte afro-comunismul. In aprilie 1977, misiunea militara americana din Etiopia a fost inchisa. Ceea ce nu au prevazut sovieticii, fara urma de experienta in complicatele afaceri africane, a fost ca vor fi nevoiti sa aleaga intre cei doi aliati de data recenta. Pentru ca in iulie 1977, intreaga armata somaleza (70.000 de militari, 40 de avioane de lupta, 250 de tancuri, 350 de blindate si 600 de tunuri), pregatita, instruita si avand armament sovietic sau estic, a invadat regiunea de granita Ogaden, cea traversata de Dimitrie si Nicolae Ghika-Comanesti cu aproape opt decenii in urma. Profitand de dezorganizarea militara etiopiana, somalezii au avansat rapid si au ocupat, in cateva luni, intreaga zona disputata. Dupa ce sovieticii au incercat sa fie mediatori intre cele doua afro-comunisme, esuand, au fost siliti sa schimbe macazul, abandonandu-i pe somalezi, adoptandu-i pe etiopieni. In urma acestei solutii, intreaga internationala comunista dominata de sovietici a venit in ajutorul Etiopiei, unde au ajuns 15.000 de combatanti de elita cubanezi, armament, expertiza tehnica din Yemenul comunist, Coreea de Nord si RDG. Insa lipsa unui sprijin consistent american a dus, pana la urma, la o contraofensiva etiopiano-cubaneza incununata de succes, care i-a fortat pe somalezi sa se retraga cu totul din regiunea Ogaden. Pierderile militare mari, intr-o tara, practic, fara resurse – si atunci ca si acum printre cele mai sarace din lume –, au subrezit regimul dictatorial al lui Barre. Care macar a reusit sa mentina, pana in 1991, o minima coeziune teritoriala a Somaliei, in ciuda faptului ca, evident, nu s-a pus problema democratiei sau drepturilor omului. Chiar daca Dimitrie Ghika-Comanesti recunoaste ca scrisul nu era punctul sau forte, el fiind mai degraba expert in arme si vanat, reeditarea aventurii celor doi romani in Cornul Africii reprezinta un valoros gest de recuperare, demonstrand ca si romanii au avut simtul aventurii, al observatiei si curaj.
O espeditie romana in Africa, Dimitrie Ghika-Comanesti, prefata de Mircea Anghelescu, colectia „Biblioteca Memoria“, Editura Polirom, 2016