– Fragment –
79
Viata mea, ca si a celor peste o mie de baieti si fete, se desfasoara in spatele unor garduri inalte. Cladirile si terenurile intinse pe zeci de hectare apartin unei foste unitati militare. In imediata apropiere curge un rau, iar dincolo de poarta principala se inalta un munte cu adevarat vrajit.
80
Duminica, impreuna cu Dante, hotaram sa mergem la pescuit.
E inceputul vacantei de vara. Soarele a topit asfaltul curtii in care intram cu tenisii noi. Pe mine si pe Dante ne fascineaza intinderea neagra cu miros de benzina si catran. Deodata se striga: Seria intai la masa!
Incepe vanzoleala. In fata salii de mese s-au format cozi uriase. Talpile noastre refuza sa iasa din asfaltul care ne-a prins picioarele ca-ntr-o mlastina. Ne abandonam tenisii in covorul negru-lipicios. Dar cum sa te prezinti la masa murdar si fara incaltaminte, mai ales cand de serviciu e educatorul Valea?
Fara incaltaminte o mierlim.
La noapte furam alti tenisi.
S-a facut. Atunci mergem la rau, sa pescuim. Si masa?
Da-o dracului! Halim pesti.
Cruzi?
Nu. Uscati la soare. Cu patrunjel salbatic.
Mai intai ne oprim pe la gunoi. Azi-dimineata l-am vazut pe un nene intrand in padure cu o caruta plina de gunoi.
81
Dante e prietenul meu. Din dormitorul pisolcosilor. E priceput la jocuri si la pariuri. Ii place sa arunce la zid cu capace de suc sau de bere indreptate cu ciocanul. Le bate atat de bine, ca seamana cu monedele. Nu de putine ori a reusit s-o pacaleasca pe vanzatoarea de la chioscul de dulciuri.
Dante e foarte bun la aruncatul capacelor. Jocul se petrece in felul urmator: cativa baieti ascunsi in spatele unei cladiri. De la o distanta de doi sau trei metri se arunca cu capace indoite cat mai aproape de perete. Castiga cel care reuseste sa incalece capacul adversarului.
Mergem atunci, spune Dante.
Ne furisam repede pe langa ziduri, indreptandu-ne spre padure. Nu departe dam de o frumusete de gunoi menajer. Instinctul imi spune ca am gasit o adevarata comoara. Trebuie sa cotrobaim repede si sa disparem. In orice clipa poate aparea o gasca si bataia se lasa cu sange. Ne punem imediat pe treaba.
Scotocim intreaga gramada de gunoi. Ne umplem buzunarele cu lucruri pe care nu le-am avut niciodata si asta ne sporeste bucuria. Un pistol, un briceag cu plasele rosii si un pumn de monede de argint sunt cireasa de pe tort. Restul lucrurilor, printre care si doua pachete de tigari „Marasesti“, le strangem intr-o bluza de trening si o roim. Ne facem guma.
Stim ca peste cateva ore din mormanul de gunoi nu mai ramane nimic. Copiii din Institutie sunt niste dracusori mereu flamanzi, in stare sa curete carnea de pe oase in cateva clipe. Orice lucru, cat de mic si de neinsemnat, e pastrat cu sfintenie. Si cu dintii. Nu conteaza daca e un ciob de sticla colorata, un capat ordinar de creion sau o bucata de sarma. Pentru noi, totul e stralucitor. Din ziua aceea viata noastra capata culoare. Avem pentru ce sa traim.
Pistolul si briceagul cantaresc greu in bocceluta. Urmam o cararuie printre tufisuri. Dante merge in fata cu comoara in brate. La rau ne oprim. Pe malul apei, sub o salcie, desfacem bocceluta. Ne uitam cu atentie la pistol. La inceput credem ca e de jucarie. Il luam fiecare in mana si-l cantarim. Il analizam pe toate partile. Pistolul e din metal negru mat. Luger de 9 mm. Cu teaca. Avem senzatia ca nu e de glumit. Ca detinem ceva ce ne pune viata in primejdie. Un pistol adevarat. Cu gloante. Nu ca s-ar descarca si ne-ar putea rani. Dar, daca ni-l gasesc boactarii la noi, am belit belengheru’. Ne putem lua adio de la viata. Stim ca la control e interzis sa detinem altceva in buzunare decat felia de pita sau prajitura. Orice alt obiect e considerat de boactari marfa de contrabanda. Urmeaza o ancheta la sange, dupa care ne asteapta pedepsele.
Dante, trebuie sa ascundem pistolul. Daca ne prind, am ras-o!
Prostii! Cine sa ni-l gaseasca? Pocitaniile au plecat cu bilet de voie in Oser dupa bulendre.
Nu fi sigur, aseara i-am vazut la televizor, erau la pedagog in camera. Mancau si jucau carti.
N-au treaba cu noi, sunt dusi sa-si cumpere toale si reviste porno.
Mai bine ii asteptam si le facem cadou prada. O sa ne facem prieteni cu ei. O sa ne apere.
Te-ai tacanit? Unde ai auzit tu ca lupii sa se faca prieteni cu mieii? Poate in visele tale. Uite ce propun eu. Ascundem pistolul, briceagul si argintii. Mergem sa pescuim, ca mi-e foame. Dupa aia ne mai gandim.
Bine, atunci dupa pesti, sa-i caftim!
Dante ia comoara, o strecoara cu grija intr-o maneca de haina veche gasita in gunoi. Leaga capatul manecii cu o sarma, se catara in salcia uriasa si se face nevazut. Ascunde comoara intr-o scorbura stramta. Sare jos din salcie si ne luam talpasita.
Trecem desculti prin vadul mic. Dante calca pe o piatra lunecoasa. Cade in apa si-si uda chistocul. Il prinde cu varful limbii si-l soarbe ca pe o macaroana. Putinul tutun care i-a mai ramas il rumega intre masele. Dupa cotul raului dam peste o bulboana. Facem tabara si ne pregatim sa pescuim. Desfasuram ata neagra de cusut de pe mosor. Dante taie pentru amandoi bete lungi de alun. Legam firul de varful batului. La capatul firului punem un pic de plumb, pe care-l fixam cu dintii. In loc de ace de pescuit folosim ace cu gamalie. Aruncam firele in apa. Pestele musca manios. Lui Dante i se rupe firul. De ciuda, isi rupe batul de genunchi. Eu sunt mai norocos. Prind boiste una dupa alta. Boiste aurii din prea frumoasele balti ale inimii. Dante desface brisca. Despica burta pestilor, scoate matele. Pitulele curatate le intindem pe pietrele incinse in bataia soarelui. Nu apuca sa se zvante. Mancam pestii cruzi. Cu ceapa salbatica. Si patrunjel verde.
Ne e sete. Apa raului e calda. Ne balacim si ne bronzam. Orele trec cu repeziciune. Ne strangem catrafusele si dam sa ne caram.
Deodata auzim un glas puternic:
Ia veniti voi la taticu’, nenisorule!
Amutim. Picioarele refuza sa ni se mai miste. Nervii ne-au paralizat. Il vad pe Dante tremurand din tot corpul. Ma cuprinde ameteala. Pe malul celalalt al raului, chiar in fata noastra, ca o santinela de piatra, pedagogul Szanto. Cu picioarele departate si cu mainile in sold. Drept ca o lumanare. Langa el, Slabanogul cu Rana Urata in Cap, impreuna cu gasca.
AUTORUL
Nicolae Avram, nascut pe 21 decembrie 1966, la Nasaud. Si-a petrecut copilaria si adolescenta la casa de copii. Debut editorial cu Cantece de sinucigas (cartea I) (2000, editia a II-a, 2008; volum distins la Concursul National de poezie „George Cosbuc“, Bistrita, 2000, cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut). Alte volume publicate: Litanii pentru diavol (2006); Federeii (2010); All Death Jazz (2013; Premiul „Andrei Muresanu“ acordat de Societatea Scriitorilor Bistrita-Nasaud, 2014, Premiul „Octavian Goga“ acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Cluj, 2014). Este ingrijitorul volumului postum de poezie al lui Aurel Onisor, Semnul la care te vei opri sa bei apa (2013). Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
CARTEA
Casele de copii au fost una dintre cele mai mari orori ale regimului comunist din Romania. Intunericul, lipsurile, umilintele, abuzurile, abandonarea oricaror sperante sunt incercari de netrecut pentru adulti, insa in cazul copiilor intrec orice imaginatie. Nicolae Avram reuseste sa depaseasca simpla descriere a acestor atrocitati si, violent, personal, il face pe cititor sa simta in profunzime ce au simtit cei carora li s-a furat atat de brutal inocenta in orfelinate. Incarcata de un lirism negru, Mamé spune povestea socanta a unui suflet chinuit (si a cator altora).