Ati resimtit vreodata presiunea de a face parte din „valul tinerilor regizori“ care, de fiecare data cand sunt invocati, lumea spune ca isi pune speranta in acestia ca vor revigora actul teatral?
Niciodata nu ma gandesc la aspectele acestea atunci cand lucrez la un spectacol. Cu siguranta ca exista anumite asteptari, dar nu cred ca ele produc in mine vreun tip de presiune. Lucrurile decurg firesc, imi vad de traseul meu si incerc sa fiu onest cu mine. Nu stiu sa definesc prin ce s-ar distinge acest „val“ al tinerilor regizori, nu stiu daca exista o anumita tendinta. In orice caz, ma bucur sa vad spectacole facute de colegii mei de generatie care reusesc sa se evidentieze in peisajul teatral.
„Cred ca teatrele ar trebui sa-si faca din public un partener pe care sa-l seduca“
Este teatrul clasic, mai precis cel institutional, intrat intr-o matca, intr-un sablon, din care ii este greu sa evadeze?
Este putin mai delicat de generalizat in acesti termeni fenomenul teatral autohton, care este oricum intr-o continua schimbare. Si nu cred ca exista vreo dorinta a cuiva de a ramane ancorat in ceea ce ati numit „sablon“. As spune mai curand ca exista un fel de inertie, un anumit tip de spectacol „de serviciu“, dar care are totusi publicul lui. Insa el, publicul, trebuie adus si catre alte forme, mai putin comode, mai riscante. Publicul ar trebui atras sistematic catre un consum cultural diversificat.
Care ar fi lucrul de care are acesta (teatrul institutional) cel mai mare nevoie?
Iarasi este greu de generalizat, dar in teatrele in care am lucrat in ultimul timp am intalnit foarte putina atentie reala catre spectator. Nu multe sunt teatrele care sa aiba directii repertoriale solide si nici strategii de marketing si PR pe termen mediu si lung. Cred ca teatrele ar trebui sa-si faca din public un partener pe care sa-l seduca si asta nu se poate face doar oferindu-i ce credem noi ca vrea.
Ati spus ca textul lui Esteve Soler v-a ales. Vi s-a intamplat des? Aceasta este relatia pe care trebuie sa o aveti cu un text inainte de a-l pune in scena?
Cred ca ma refeream la intreaga trilogie Contra…, care intr-adevar a fost la momentul respectiv, acum cativa ani, foarte aproape de ce cautam la un text dramatic. Acum nu stiu daca as mai rezona la fel. Cred ca tine mult si de context, de moment. Nu mi s-a intamplat sa scot un spectacol pe un text in care sa nu cred. Trebuie sa am eu in primul rand o chimie cu textul pe care il aleg, pentru ca mai apoi sa-i molipsesc pe actori, care sa transmita mai departe spectatorilor.
Cat de actuale trebuie sa fie temele abordate de teatru? Fiindca se tot vorbeste de o contemporaneitate necesara pieselor, in sensul ancorarii in realitatea economica, sociala sau politica.
Cred ca aceasta contemporaneitate este valabila doar atunci cand ea rezoneaza in spectator. Uneori se produce o respingere din partea mea ca spectator atunci cand un spectacol „se doreste“ a fi contemporan in sine. Exista anumite realitati esentiale, universale, care nu se schimba fundamental, ci doar isi schimba forma. Sunt multe texte clasice care au un ecou acut in spectator, precum si piese contemporane facile care vorbesc fara profunzime despre un prezent efemer.
„Sunt sigur ca nu sunt un actor netalentat, dar am descoperit o implinire lucrand ca regizor“
Cat de importante sunt experimentele introduse de teatrele independente in universul general al teatrului?
Experimentele se intampla si in teatrul institutionalizat, nu doar in mediul independent. Am vazut multe spectacole inovatoare produse in teatre de stat. Cred ca tipul de experiment pe care si-l propune echipa care lucreaza la un spectacol nu are cu adevarat limitari estetice in teatrele de stat, ci mai degraba limitari logistice in teatrele nesubventionate.
Putem spune ca viitorul teatrului sta in aceste initiative independente sau ele trebuie sa conlucreze cu teatrul de stat?
Ele conlucreaza deja. Nu cunosc multi artisti care sa lucreze in mod intentionat exclusiv in teatre de stat, respectiv private.
De ce nu ati continuat cu actoria? V-a inspaimantat si piata care nu poate inghiti numarul foarte mare de actori care termina facultatea?
Nu a fost vorba de spaima. Mi-am dorit sa fac teatru, film, am terminat facultatea de actorie, dar simteam ca am nevoie de altceva. Poate ca nu am avut nici rabdare. Sunt sigur ca nu sunt un actor netalentat. Dar am descoperit un fel de implinire lucrand in teatru ca regizor, si atunci am continuat pe drumul asta. Nu am abandonat actoria, mi-as dori sa joc, dar sa fac si regie de film in viitorul apropiat.
V-ati temut vreodata de suse?
Susaneaua implica un text facil si o citire/interpretare „la prima mana“, accentul fiind pus pe profitul financiar. Publicul are nevoie cu siguranta si de entertainment, si de comedii usoare. Pe mine nu ma intereseaza sa lucrez in momentul acesta astfel de spectacole. De obicei montez texte alese de mine, iar atunci cand se intampla ca ele sa fie impuse (de catre directia teatrului, secretariat literar etc.), le „adopt“ doar daca simt ca ele pot spune ceva puternic.
„Nu cred ca o poveste puternica, spusa firesc, ar fi ceva care sa alunge spectatorii“
Ce se intampla cu un regizor care nu mai face diferenta dintre teatrul irelevant si cel care spune o poveste?
N-as sti sa definesc teatrul irelevant. Irelevant pentru cine? Cred ca exista forme de spectacol non-narative care pot avea un impact puternic asupra spectatorilor. Dar, pentru mine, in momentul asta este foarte importanta povestea.
Exista si aici riscul ca teatrul sa se indrepte mai mult spre comercial decat spre calitatea unei piese incarcate cu o poveste puternica?
Daca printr-un spectacol comercial intelegem un spectacol accesibil publicului, nu cred ca o poveste puternica, spusa firesc, ar fi ceva care sa alunge spectatorii. Dimpotriva.
Ce inseamna pentru un regizor nominalizarea la unul dintre premiile UNITER? Si-au pastrat aceste premii greutatea de-a lungul anilor?
Premiile UNITER sunt singurele premii din industria teatrala din Romania. Ar fi absurd sa le ignoram. Mai ales la inceput de drum, ele vin ca o certificare. Ceea ce ma bucura cel mai mult la aceasta nominalizare este faptul ca pentru prima data in istoria acestor premii este luat in considerare un spectacol pentru adolescenti dintr-un teatru pentru copii si tineret. Asta cred ca este marele castig.
Pisica verdea fost foarte apreciata, in special la Iasi. Cum s-a nascut aceasta piesa si de ce credeti ca a avut acest succes?
Spectacolul s-a nascut la invitatia Teatrului „Luceafarul“, care mi-a propus sa montez un text pentru adolescenti. Impreuna cu echipa teatrului si scenografa Irina Moscu, am incercat sa ne apropiem de publicul pe care urma sa-l primim in sala de spectacol. Am vrut sa le oferim o experienta senzoriala imersiva care sa le trezeasca apetitul pentru teatru si sa-i faca sa revina. Sper ca am reusit.
Pe urmele Pisicii verzi
Bobi Pricop a acceptat invitatia Teatrului „Luceafarul“ de a lucra la Pisica Verde anul trecut, spectacolul, destinat publicului de peste 14 ani, avand premiera in timpul celei de-a opta editii a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar de la Iasi. Dupa un text de Elise Wilk, in scenografia Irinei Moscu, piesa vorbeste, dupa cum precizeaza insusi regizorul, despre lumi imaginare, adolescenta, dragoste si singuratate.
„Personajele imaginate de Elise Wilk nu interactioneaza aproape deloc, ci se adreseaza direct publicului, povestind propria versiune a aceluiasi eveniment. Provocarea pe care o adresam publicului tanar este sa urce pe scena alaturi de actori intr-un club, la o petrecere silent disco, unde vor afla povestea a sase adolescenti si a unei seri care le va schimba vietile“, a descris Bobi Pricop piesa, in prezentarea acesteia.
Ineditul spectacolului este tocmai faptul ca acesta foloseste, pentru prima data in Romania, sistemul si conceptul de silent disco pentru punerea in scena. In mod concret, echipa din jurul piesei a recreat in fata publicului un club care, conform descrierii oferite de Teatrul „Luceafarul“, „condenseaza prin forme, linii si culori o intreaga comunitate, cea in care traiesc si trebuie sa descopere lumea adolescentii Dani, Bianca, Boogie, Robert, Roxana si Flori“. In intregul sau concept, spectatorii pot lua parte la actul teatral, fiecare persoana avand posibilitatea de a-si alege locul in care sta, unde sa se mute in timpul spectacolului, ce anume sa priveasca si ce sa asculte. „Fiecare spectator va primi, la intrarea in acest spatiu in care se afla foarte aproape de actori, printre ei, o casca audio prin intermediul careia va putea interveni in privinta receptarii“, mai este precizat in descrierea piesei. Din distributia spectacolului fac parte actorii Dragos Maftei, Ioana Corba, Alex Iurascu, George Cocos, Carmen Mihalache si Camelia Dilbea.