– Fragment –
Ultima oara cand am ajuns la Istanbul am tras la un hotel in Pera. Dimineata, la micul dejun, am vazut-o pe Merkel, o pisica alba, pufoasa, mare si lenesa. Se lafaia pe minuscula terasa a hotelului, unde abia incapeau doua masute si patru scaune. Statea intr-un colt, chiar deasupra intrarii de serviciu, pe unde treceau baietii din personalul hotelului. Cum il prindea pe unul, cum ii dadea o labuta peste umar. Cand am intrat eu pe terasa, tocmai era amenintata cu suprimarea ratiei de salam si pastrama de vita. Nu parea prea impresionata. Fara indoiala, avea clientele ei fidele, pensionare nemtoaice, care fumau pe terasa si citeau de la 7.30 la 10.30, imbracate de oras, cu aparatul foto agatat de gat, pregatite sa exploreze jungla istanbuleza, precum si tinere araboaice nauce, care infulecau cate un platou de covrigi, imbracate de casa, cu papucii de camera in picioare, inchipuindu-si ca in curand vor cobori la plaja. Dupa frühstück, Merkel a coborat cu un salt gratios pe aleea ingusta si s-a indreptat catre terasa hotelului vecin, „Mavi Konak“. Aceasta era mai mare si, in consecinta, gazduia trei pisici. Dupa ce a infruntat cu dispret suveran privirile lor ostile, convinsa ca nu era rost de nici o ciupeala, a cotit-o spre Istiklal. A trecut pe langa un bar inchis, pe langa o farmacie deschisa, dar la fel de pustie, apoi a ocolit cu grija haita de 18 pisici a cersetorului cu fes rosu pe care scria cu litere aurii Turkey si a coborat spre Cucurkuma. O vreme l-a privit cu interes pe baiatul care facea suc proaspat de portocale si de rodii pentru turiste, pana cand a trecut o motoreta. Suparata de zgomot, a apucat-o spre Muzeul Inocentei al lui Orhan Pamuk, in ciuda hamsiilor din cauciuc de sub sticla vitrinei si a cerceilor lui Fusun, cu perlele lor false. A trecut pe langa micul restaurant al burtosului simpatic, dar nu s-a oprit. De cand ii murise nevasta, nu mai era mereu cu zambetul pe buze, se posomorase, isi daduse jos mustata falnica, ba chiar si slabise. Abia in Karakoy s-a oprit, pe docul de Uskudar, langa cutiile de plastic ale pescarilor. S-a intins la soare si s-a prefacut indiferenta. Nu a trecut mult pana cand un pescar a deschis o cutie, a scotocit in strafundurile ei misterioase si a adus la lumina un mic stavrid. Merkel l-a inhatat cu dexteritate, apoi s-a mutat ceva mai aproape de samariteanul iesit la pescuit. Acesta a privit-o amuzat si i-a adresat cateva cuvinte. Merkel doar a clipit. In scurt timp, a mai aparut un mic stavrid. Cu apetitul mai mult starnit decat satisfacut, Merkel s-a tras si mai aproape de pescar. Oftand resemnat, incapabil sa reziste aparitiei imaculate si pufoase, pescarul s-a despartit de un stavrid zdravan. Abia acum Merkel s-a declarat satisfacuta. S-a retras cu pestele in spatele unui ghiveci urias cu flori, sa-l devoreze in liniste. Locul ei a fost ocupat imediat de alte patru pisici miorlaitoare si obraznice. Una dintre ele chiar s-a cocotat pe cutia de plastic, incercand sa o desfaca. Pescarul le-a privit sagalnic si le-a zis:
– Yok balik…
In calatoria lui, de la Paris la Ierusalim, François-René de Chateaubriand a trecut si prin Pera. A remarcat absenta aproape totala a femeilor, lipsa trasurilor de pe strazi si numeroasele haite de caini fara stapan. De atunci, multe lucruri s-au schimbat. Acum e plin de femei in Pera, in general turiste, dar si localnice, impartite in cele doua mari categorii: gospodine sau functionare la bancile de pe Bankalar Caddesi. Ce e drept, trasuri nici acum nu sunt, dar masini se gasesc cu prisosinta, mai ales pe bulevardul Tarlabasi, pe langa locantele un pic dubioase care vand kokorec si iskembe. Cat despre caini, se intampla sa mai apara cate unul ratacit, debusolat, cautand disperat drumul catre Fatih, dar locul lor se pare ca a fost luat de pisici. Orhan Pamuk povesteste cum asculta hamaiturile cainilor din Nisantasi. Pe acolo nu am vazut nici un caine, desi nu este exclus ca vreunul dintre metrosexualii care iau masa la localurile de lux de langa magazinul Chanel sa detina o javra, cu un pedigriu mai stufos decat al propriei familii de imbogatiti din furniturile armatei turce, in Primul Razboi Mondial. Numai in parcul unde sunt aliniate busturile marilor conducatori ai popoarelor turcice, am dibuit cel putin 25 de pisici, dintre care una se cocotase fix pe picioarele parintelui patriei, singurul detinator al unei statui impunatoare. Ei, si pisica asta se freca de pantalonii lui Mustafa Kemal Atatürk, parand ca asteapta o bucata de salam. Dar el era ocupat cu steagul Turciei. De asemenea, parea sa le tina un discurs liderilor mai mici si mai putin norocosi decat el, care nu au locuit la Dolmabahçe si care nu isi petreceau vacantele la Yalova, la bai termale.
Mai nou, Pera e trendy. Cluburile duduie de petreceri toata noaptea. Peste tot se asculta jazz. Pe treptele din fata turnului Galata, se strang in fiecare seara cateva zeci de hipioti euroatlantici, cu bere la cutie, care socializeaza si fraternizeaza in imediata vecinatate a magazinelor, care vand viniluri si posete vintage, sub privirile hamesite ale poliglotilor refugiati sirieni, care cunosc la perfectie cele mai subtile injuraturi romanesti, precum si raspunsurile la ele. Desigur, e trendy, pentru ca e exotica, atat pentru euroatlantici, cat si pentru turci, chiar daca din motive diferite. Turcul vine in Pera sa vada cladirile genoveze, catedralele crestine si sa asculte un cantec de leagan de-al lui Nat King Cole, in timp ce soarbe un espresso. Pe vremuri, era chiar si mai exotic. In fiecare zi de vineri, cand nu era Divan, toti doctorii LEGII, toti molahii si emirii cu turbane verzi erau in Pera, de dimineata pana seara, mancand si band, batand tavernele, care ofereau spectacole cu trupe de cate cinci sau sase baieti, dansand si rostind cuplete porcoase, travestiti in femei. Inca de la cucerirea Constantinopolului, turcii au procedat la identificarea Perei, cu exotismul reprezentat de crestinism si de cultura franca. Mahomed al II-lea insusi a scris o oda, sub pseudonimul Avni, in care lauda frumusetea unei persoane de sex nedefinit, dar care seamana cu Iisus, se duce la biserica, bea vin si poarta un crucifix in jurul gatului. Dar galustile finale, care au lansat Pera pe orbita afacerilor imobiliare si turistice, le-au azvarlit doi scriitori din secolul al XX-lea. Mai intai, Said Duhani s-a apucat sa planga dupa Pera de altadata, care nu se va mai intoarce niciodata, cu italienii, grecii, armenii si evreii ei, iar pe urmele lui s-a napustit Orhan Pamuk. Dupa cateva romane, tinerii intelectuali turci s-au apucat sa cumpere case in Pera si sa le renoveze. Dupa aia, au venit turistii, dupa ei, hotelurile, restaurantele, barurile si sushi express, iar acum, mai la urma, cersetorii si pisicile. Dar ce cauta euroatlanticul in Pera? Eu unul, cand ma gandesc la Pera, deja simt mirosul macroului pe gratarele de sub podul Galata, deja pipai smochinele proaspete si dulci, din pietele intinse haotic printre restaurante si hoteluri, deja ma vad la Karadeniz, infulecand o ciorba de spanac bogata si iute, deja aud strigatele vanzatorului ambulant de sepci de pe cheiul de Buyukada.
— Sapcalar! Sepcii!?Sepcii! Sapcalar!
AUTORUL
Gabriel Patrascu s-a nascut pe 26 martie 1973, in Constanta. Este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti in 1997. Este notar public. A debutat in 1996, cu o povestire SF in revista „Anticipatia“.
CARTEA
Aceasta carte nu este nici Baedeker, nici Michelin, este ghidul lui Gabriel Patrascu, cea mai originala si spirituala calauza, pe care orice turist impatimit si-ar dori-o. Impresiile sale de calatorie, pline de prospetime si umor, ocolesc textele seci sau encomiastice din pliantele multicolore si privilegiaza privirea genuina, fara idei preconcepute, care insa ascunde o profunda cunoastere a culturii si civilizatiei sacre, dar si laice. Cele 20 de povestiri, narate in ritm alert de stand-up comedy de catre un cavaler cruciat eretic, penduleaza intre trecut si prezent, cu naturaletea cu care doar memoria si asocierile rapide de idei pot aduna laolalta amintirile din copilarie si vietile sfintilor. Vacantele filocalice ale lui Gabriel Patrascu nu sunt doar cronica unei cautari a frumusetii, ele au si darul de a descatusa hohote de ras homeric si de a invita la o provocatoare odisee. Iar acesta este doar inceputul.