De la circ la teatru limitele nu sunt totdeauna limpezi. E ca si cum granita s-ar topi intr-un miraj ce anunta cand disparitia frontierei, cand imposibilitatea traversarii. Visul de aur presupune depasirea limitei autoimpuse. Ceea ce scriitoarea de origine romana a inteles, dar nu a reusit – si poate nici n-a dorit pana la capat – sa-si striveasca senzatia de sufocare, de neincredere in libertatea unui matur ce si-a infrant in cele din urma copilaria.
De ce fierbe copilul in mamaliga este poemul unei vulnerabilitati. Din cea din urma, Aglaja Veteranyi a creat un labirint inselator. Caci nu iesirea, nici evadarea, nici solutiile rationale dau sensul salvarii. Ci incremenirea in adevarul lui. Microromanul inregistreaza poetica acestui prizonierat in detalii tulburatoare. Ca si cum cititorul s-ar gasi intr-un carusel ce nu se mai opreste. Nici nu prea are incotro: mecanismul este setat pe butonul nostalgiei insidioase, legata la maini de trauma. Cum sa iesi din jocul propriului labirint?
Deopotriva artista a neputintei si arhitectul paradoxului subteran, naratoarea romanului ascunde in cuvinte diapozitivul unei asemenea copilarii. Captivitatea nu este altceva decat o panza de paianjen a memoriei, intretinuta de gandul ca mama, agatata de bratele puternice ale tatalui, poate fi oricand scapata in gol. Numarul se repeta, pentru ca e spectaculos. Parul ei puternic e singura legatura de siguranta. Iar tatal, autoritar in frustrarile lui, agreseaza intreaga familie printr-un santaj: el bea inaintea fiecarei reprezentatii si ameninta: „Azi iti dau drumul sa cazi din cupola!“. In orice clipa, el poate scapa sotia, mama, artista. Pentru ca tatal este deopotriva clovn, bandit, amant; dincolo de toate, un individ in stare de orice. Publicul traieste suspansul cu admiratie si teama, iar copila impreuna cu sora ei nadajduiesc ca trauma sa fie eliberata de ropotul de aplauze. Spectacol pentru ceilalti, tortura pentru familie. Un singur analgezic functioneaza: povestea copilului care fierbe in mamaliga. Sora mai mare, vitrega, cea care relateaza povestea-pansament, intuieste faptul ca fictiunea si jocul iluziei pot converti realitatea alienanta in ceva linistitor.
Din alt punct de vedere, naratiunea ramifica trauma: nu doar spre cupola circului, ci si spre aventura exilatului. Romania, asa cum o vede Aglaja Veteranyi, aduce cu un comert proustian de mirosuri si de moarte. „Cum miroase Dumnezeu?“ se intreaba ea. De fapt, mirosurile si scrisorile celor din tara nu au de-a face defel cu nici o cunoastere. Exista un decret nescris al familiei ce devine apoi un principiu de siguranta: sa nu te atasezi de nimic. Incapabila sa exporte sentimente, sigura fiind ca ele intorc frici si suferinta, Aglaja Veteranyi imprumuta naratoarei propriile oglinzi cu sentimentul ca povestea agatata de o naratoare infantila calculeaza altfel limitele limbajului si pe cele ale libertatii. Destinul ei sta, tocmai de aceea, sub semnul simulacrului. Circul insusi, ca simulacru al lumii, nu poate modifica nimic consistent in cei care-i apartin. Dupa cum Romania, prin intoleranta si teroare, obliga prizonierii sa imite lozinca libertatii. In exil, tanara apeleaza la ce stie mai bine: sa disimuleze. La fel ca zambetul fals al artistilor de circ de la sfarsitul reprezentatiei, intre straini, mastile fericirii sunt mai mult decat obligatorii. Din toate aceste labirinturi identitare, totodata burti ale mortii si nimicului, lipseste jocul autentic. Cel al nevinovatiei si al spontaneitatii. Aici se insurubeaza dramatic povestea din De ce fierbe…
Aglaja Veteranyi vede lumea in fragmente pentru ca fiinta ei nu se poate privi decat in cioburile oglinzii sparte. Nubila din roman vede lumea cu ochelarii unor detalii ce ajung la inaltimea vietii ei. Farmecul cartii in astfel de detalii poetizate se concretizeaza. De pilda, alaturi de frica prabusirii mamei, de agresiunea tatalui, de teama expluzarii in tara-inchisoare, de singuratate, creste alta trauma ce multiplica sensurile deja saturate: anume, frica de ras. O copilarie lipsita de toata neprihanirea, de joc si normalitate, e anulata si de posibilitatea rasului: „Ce e important: sa te feresti de ceilalti, sa nu le spui adevarul ca nimeni sa nu poata rade de noi“. Lista cu interdictii nu pare, ci chiar este nesfarsita; iar atasata unui copil, ea nu poate insemna decat infernul. Totusi, Aglaja Veteranyi revendica din toate acestea posibilitatea supravietuirii. Ocolind adevarul, rasul, copilaria, dar si plansul, nu-i ramane decat sa imagineze povesti. Pentru ca menirea ei nu e sa fie om, ci artist. O distinctie dureroasa pentru ceilalti, nu si pentru protagonista.
De ce fierbe copilul in mamaliga este o colectie de imposibilitati. Nici o intoarcere spre copilaria furata nu e posibila. Cand tatal pleaca si mama isi reface viata, adolescenta pricepe ca rolurile pe care le joaca ii asigura unicul confort, acela de-a supravietui. Nu intamplator, cand se angajeaza ca dansatoare, ea alege un nume de scena expresiv pentru suferinta ei, trecuta acum la alt nivel senzorial: „Trupul“. Ce rostesti se implineste, o avertiza odata sora ei. Acum, la pubertate, trupul spune mai multe despre familia ei, concurand trauma copilariei. Aglaja Veteranyi mizeaza pe acest subtil raport de interdependenta dintre psihologia infantila si maturitatea fortata. Rezulta o tensiune din care orice paradis este exclus, iar Dumnezeu probeaza doar parola magica de altadata, una de prea departe si spre nicaieri. Degringolada sentimentelor refulate, ofensiva dedublarii artistei, ca si propria intrare sub cupola lumii trupului dezlantuie adevarata poezie a deriziunii.
Citind povestea Aglajei Veteranyi ai impresia ca traiesti intr-o lume orfelinat. Nu ferestrele ferecate plamadesc cosmarescul, nici teroarea singuratatii din mijlocul unei familii dezumanizate. Cat lipsa oricarui basm, oricat de anost-intremator, dar care sa spuna, fie si pentru o clipa, ca viata merita traita, nu doar suportata. Probabil ca nimic nu poate fi mai trist decat atunci cand mortul viu este un copil ce comunica ecourile celorlalti. Aglaja Veteranyi ne spune tocmai aceasta poezie adevarata.
Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul in mamaliga, traducere de Nora Iuga, Editura Polirom, 2016