Pe de-o parte, preocuparea unei mari majoritati a oamenilor pentru distractie, viata lejera, implicare minima. Pe de alta parte, lupta celor putini si motivati pentru rectificarea unei grave erori politice si umanitare, comise de fortele occidentale la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, anume permiterea instaurarii comunismului in Est, cu tot sirul de orori, unele trecute sub tacere si azi. Ca sa ne limitam la domeniul muzicii rock, se observa si aici dihotomia, manifestata sub forma de curente antagonice: disco si punk.
Disco a fost (si inca mai este) numele scurt al placerii, al nepasarii, al traiului de moment: acum, aici, absolut orice! Asta nu inseamna ca iubitorii muzicii disco sunt iresponsabili, indiferenti sau lasi. Dar daca au de ales, nu vor ezita decat o fractiune de secunda, rastimp in care vor spune o rugaciune pentru cei condamnati sau vor dona o suma catre vreuna dintre organizatiile care periodic salveaza omenirea. Punkul este sinonim cu tot ce deranjeaza comoditatea unei societati, fie „copii saraci si sceptici ai plebei proletare“, fie constiinte lucide, care totusi nu se pot ridica la nivelul abstractiunii filosofice, de unde sa priveasca superior pleava umana ce sufera fara speranta. Disco nu se rezuma doar la „Love to love you, baby“, Donna Summer, Bee Gees, ABBA sau Boney M. Lasand la o parte influenta stilistica asupra rockului consacrat (chestiune de strategie, moda ori, ca-ntr-un album Zappa, simpla ironie), se pot gasi muzicieni hedonisti, care au excelat in genul disco, fara ca optiunile lor politico-sociale sa faca rabat de la responsabilitate. Unul dintre numele demne de subliniere este Kurt Hauenstein, mai cunoscut ca fondator, proprietar si „suflet“ al firmei Supermax, cu vreo 14 discuri realizate din 1976 pana in 2009.
S-a nascut in 1949, la Viena, si era destinat unei cariere de bijutier. Muzica fiind insa o disciplina obligatorie in scoala germana, i-a placut mai mult sa cante decat sa slefuiasca pietre pretioase si inele aurite. Plecat in Germania, se stabileste in Frankfurt, acolo unde se intamplau toate lucrurile interesante in domeniul rock pe batranul continent divizat. Basist, claviaturist, percutionist, vocalist, compozitor si textier, Hauenstein si-a exersat vocatia in mai multe grupuri, cu directii stilistice diferite. A descoperit sunetul sau personal odata cu infiintarea trupei Supermax: o mixtura disco, reggae si funk, in care predomina linia de bas profund, rascolitor, ca-n cele mai bune cantece de inspiratie jamaicana, intr-un ritm lax si confuz, tipic sedintelor halucinogene ce naclaiesc asistenta in fum tare de tigari cu marijuana. Primul disc reusea sinteza tendintelor muzicale care faceau furori in epoca. Si daca o piesa precum „Push Push (Sexy Chocolate Girl)“ suna ca o inedita invitatie erotica, piesa urmatoare, „Watch Out South Africa, Here We Come“, era deja o declaratie politica si un avertisment asupra emergentei lumii a treia, cea mentinuta in saracie si sleita de resurse. In 1976, textul putea sa para un soi de autojustificare a omului alb, care se simtea vag vinovat de colonialism. Azi insa, vazand ce se petrece in Europa asaltata de emigranti, starneste uimire si merita elogiu (pre)viziunea unui artist exemplar in felul sau.
Toata viata lui (a murit in 2011), Kurt Hauenstein a pledat pentru integrarea nenumaratelor neamuri intr-o pasta omogena, diferentiata prin profesiuni. A facut turnee in Europa comunista, in Africa apartheidului, in Asia uitata sub cnutul sovietic. Nu l-am vazut cand a concertat in Romania. Dar am in fruntea listei de preferinte discul World of Today, 1977.