Si dincolo de cel politic, si asupra mass media. Povestea, pe scurt: Orban i-a cerut unui afacerist sa-l ajute cu o sacosa burdusita cu 50.000 de euro, pe care sa ii imparta „la negru“ unor televiziuni „de stiri“ in schimbul unor servicii de imagine in viitoarea campanie electorala pentru Primaria Generala a Bucurestiului. Faptul ca in Romania emit la ora actuala nu mai putin de cinci canale pretinse de informatii e ridicol in sine. Cum ar putea o piata de publicitate precum cea de la noi sa sustina atata productie „de stiri“? Din episodul descoperit de DNA vedem in sfarsit, dincolo de zvonistica, cum reusesc posturi cu o audienta foarte restransa, dar cu echipe numeroase (si cheltuieli pe masura) sa mai emita.
Noile strategii de politica editoriala se rezuma, in unele cazuri, la servicii contra sacoselor cu bani plasate strategic catre diriguitorii institutiilor media. Politicienii stiu de multa vreme reteta. Exista si un mercurial neoficial al sumelor pe care oricine trebuie sa le plateasca pentru a-si mangaia orgoliul de a aparea la o televiziune nationala discutand chestiuni de viata si de moarte pentru tarisoara. Suma X pentru a aparea alaturi de alti cinci invitati, suma Y pentru a aparea doar el si cel mult inca doi cetateni in studio si suma Z pentru onoarea de a fi intervievat „unu la unu“ in prime-time. Primarasi de orase, visatori de provincie la o cariera politica la Bucuresti si altii ca ei au tot aparut razlet pe micile ecrane, desi, in mod evident, un telespectator mai avizat nu le-ar fi gasit rostul in aprigele talk-show-uri de seara. S-au conceput, desigur, si pachete promotionale mai light, daca nu te tine punga (pardon, sacosa!) sa iti dai cu parerea pe seara, sa poti avea acces la un program de pranz-dupa-amiaza, ceva mai ieftin si cu mai putin impact. Dar oricum, macar te poti lauda dupa aceea pe Facebook si „urca“ filmuletul prin care demonstrezi ca esti, ca politician, cineva, din moment ce televiziunile din Capitala iti cer parerea ta avizata pe un subiect sau altul.
Pana la acest moment, DNA-ul nu a dezvaluit despre ce patroni de televiziune era vorba in rechizitoriul lui Orban, dar nici greu de inuit nu este. Au scapat domniile lor de data aceasta de o punere sub acuzare, insa pentru politicieni precedentul este unul mult mai periculos. Si le da frisoane. Practic, DNA vrea sa rescrie intreg ADN-ul campaniilor electorale, cu atat mai mult cu cat in urma cu un an a trecut prin Parlament noua Lege electorala care le da voie candidatilor sa se promoveze oricum si oricat inaintea campaniei, dar odata aceasta inceputa, nu mai pot nici macar purta un tricou inscriptionat cu numele lor sau cu sigla de partid. Mai mult decat atat, statul deconteaza din acest an costul campaniilor electorale – e vorba, desigur, despre costurile la vedere. Or, in conditiile in care pana acum s-au cheltuit „la negru“ sume neverosimil de mari in fiecare campanie electorala – fie ca a fost vorba despre bannere, mash-uri, publicitate ori pomeni electorale de tot felul (de la pixuri, brichete si pana la concerte de muzica asezonate cu mici si bere) –, trecerea la noua paradigma este, se vede, foarte dureroasa. Ba se lasa si cu dosar penal – ca la Orban si Olguta Vasilescu a Craiovei.