Cu alte cuvinte, nici un doctor nu ma va crede cand spun ca expunandu-ma la un aparat de aer conditionat, am capatat o nevralgie ingrozitoare. Intai m-am trezit ca ma junghie pe la omoplat, dar apoi s-a pus pe treaba serioasa, asa ca in cel mai scurt timp aveam niste dureri la umarul drept, de ziceai ca cineva si-a infipt cutitul in mine, la discoteca. La orice miscare a mainii, imi blestemam zilele.
Ni’ca nu puteam sa fac. Nu puteam sa tin chitara, nu puteam sa strang rahatul cainelui, nici macar sa imi inchei sireturile la pantofi. Chiar si daca voiam sa tusesc ma sageta in umar, ceva de groaza. Dar cel mai tare m-a ingrozit urmatorul aspect. Mi-am dat seama ca, neputand misca bratul drept, nu as fi putut sa pocnesc pe nimeni peste bot, in cazul in care integritatea fizica mi-ar fi fost amenintata.
Si doar nu sunt un om care sa atraga violenta. Stiu sa imi cer scuze intr-un mod atat de convingator, incat nici cel mai rau famat borfas din Pacuret nu mi-ar rezista. Dar uite ca senzatia asta de vulnerabilitate era pe cale sa devina paranoia. Imi faceam tot felul de scenarii, cum ca voi iesi in oras si cinci ninja or sa ma atace, sau macar vreun grup de liceeni drogati cu etnobotanice. Si eu, cu dreapta paradita, nu as putea imparti dreptatea in lume, cum facea Stefan.
Stateam incuiat in casa si pandeam lumea care trecea pe strada, iar daca cineva se uita spre geamul meu, ma trageam rapid, atat de rapid incat uitam ca rapiditatea si nevralgia nu fac casa buna. Dar imi muscam limba si nu tipam, pentru a nu-mi deconspira pozitia.
Din casa, in cele din urma, m-a scos foamea. Stiam ca e luni si ca la magazinul de la jumatea drumului urmau sa primeasca carnaciori din aia buni. Am inceput sa merg pe langa garduri, pe dupa tufe, ca un adevarat membru al unui comando, ranit la umar. In magazin, pe langa vanzatoare, era doar o femeie cu un copil mic in brate, dar am fost circumspect, fiindca putea oricand sa vrea sa-mi dea cu bebelusul in cap. Am platit si m-am carat repejor, uitandu-ma peste umarul beteag, ca nu cumva nebuna sa arunce cu pruncul inspre mine.
Cand am intors capul, am dat nas in nas cu Viorel, dascalul bisericii. Moment critic… El zice: „Bobi, vreau sa-ti dau…“, in timp ce mana lui parea ca scoate din sacosa un baston albicios. Nu stiu de unde am gasit forta, dar un sut marca Adrian Mutu i-a produs un maxim deranj lui Viorel, care s-a prabusit, scapand din mana arma care, in mod ciudat, a inceput sa se desfaca sub forma unui calendar crestin 2016.