Duminica trecuta, un autor anonim a realizat si lansat online o versiune 2.0 a Bibliei, traducand textul sacru in emoji, acele emoticoane de origine japoneza foarte populare astazi. Un sfert din paginile acestei Biblii, botezata Bible emoji: Scripture 4 Millennials, sunt scrise cu emoji, fiind folosite 80 de astfel de ideograme, alaturi de „prescurtari“ specifice dialogului pe chat (cuvinte precum „este“ sau „unul“ fiind substituite cu „&“ sau „1“).
Realizata cu ajutorul unui soft de traducere numit „LingoJam“, aceasta Biblie ar permite, in opinia creatorului ei, redescoperirea cartii intr-o noua lumina. Cu toate acestea, in urma multor critici primite, realizatorul a decis sa ramana totusi anonim.