1. Pe holul Policlinicii, astept cu mama o doctorita, conform programarii. Are o intarziere de numai doua ore. Asistenta tot iese din cabinet si o scuza: „Doamna doctor are un deces in spital. Un batran de 97 de ani! Iar rudele – ce oameni! – nu vor sa accepte ca a murit din cauze naturale, cica l-a omorat ea, o acuza de malpraxis“. Toti pacientii de la coada rad de mort, chiar si cei mai indurerati: „Auzi, 97 de ani! Sa ajung eu pana acolo! Ce mi-ar mai trebui?!“.
2. S-a intamplat asa: sunt la British Film Institute din Londra, dupa o proiectie Aferim!. Conversez cu feluriti oameni, raspund la intrebari. Si, la un moment dat, vine la mine o persoana de culoare, cu mana intinsa, vorbind o romana de la mama ei: „Felicitari. Grozav filmul…“. Pe masura ce discut cu omul – o prezenta senzationala –, observ ca nu doar are un fel de a vorbi, o atitudine de viata asemanatoare, dar si ca arata fizic precum Radu. Bref, s-o spunem pe aia dreapta, un Radu Jude afro-american. Apoi, apare cineva si-l intreaba scurt: „Parinte, mai stam sau mergem?“. Si, da, constat dupa camasa ca omul e preot. Iar el imi povesteste in continuare despre comportamentul de azi al calugarilor fata de romi, despre cum a fost el in vizita la parintele Cleopa… Si il intrerupe un roman de alaturi, care ascultase tacut pana atunci conversatia: „Nu te supara, dar dumneata esti moldovean?!“.
3. Toata viata mea, de cum am facut ochi, am gasit pe jos – pe strada, prin noroi, prin praf – instrumente de scris: pixuri, creioane, ba chiar si cateva stilouri. Recent, la tigara, am gasit pe asfalt, in sfarsit, o radiera.
4. Tramvaiul era oprit in statia din Piata Unirii, asa, mai pe seara, cand aproape da sa cada intunericul. Deloc aglomerat, toata lumea avea loc pe scaun. Si, brusc, urca pe usa din fata un tip plin de sange, cu camasa rupta, agitat, se opreste la capatul culoarului si urla catre noi: „Unde-i controlorul? Il omor! Il tai!“. Liniste de auzeai cum se izbesc fluturii de noapte cu capul de geamul tramvaiului. Unii se legau la sireturi, altii cautau preocupati prin sacose, isi faceau unghiile etc. Nimeni nu avea curajul macar sa se uite in directia aluia. Vatmanul era impietrit cu mana pe maneta de pornire, cu ochii tinta inainte. „Unde-i controlorul?“, mai urla o data. Si-un student, asa mai pirpiriu, isi drege discret glasul si-i raspunde cu voce sovaielnica, fara sa ridice privirea: „Nu e aici“. Dupa un alt moment de tacere grea, nervosul spune: „Bine“. Si pleaca linistit.
5. — Ce-ti dau, boierule?, scoate un mos capul pe fereastra chioscului.
Port camasa mea cu guler tunica, pe care n-am mai imbracat-o de un an. Isi face treaba. Desi eu ma simt mai degraba ca un reverend cu ea, e bine si daca atrage apelativul „boierule“.
— O apa plata si un Pall Mall alb.
Mosul poarta o vesta pescareasca. Pun pariu ca are si o undita ascunsa pe undeva si abia asteapta sa inchida chioscul ca sa o taie la balta.
— Pall Mall alb n-am, boierule.
Iau doar apa:
— Aveti rest la cincizeci de lei?
Nu-i sigur ca are. Incepe sa numere tacticos, sa-mi insire restul pe taraba, cotrobaindu-se lent, chinuit, prin buzunarele pescaresti:
— Uite, ai aici treizeci de bani, pana la doi cincizeci, boierule… Este? Este… Aici ai doi lei pana la cinci, boierule…
Mor de cald, abia astept sa gust apa plata. Incep sa urasc camasa mea de reverend, in care ma coc de viu.
— …Si cu inca zece face douazeci… Plus zece, ai pana la treizeci, boierule… Plus un, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt, noua, zece lei se face patruzeci, boierule… Si cu astia doi de cinci se face cincizeci… Corect, boierule?
— Corect. Multumesc. Sanatate!, ii zic, in timp ce desurubez capacul.
— Atunci drum bun, mai baiete!
6. Inteleg ca la proba orala de la BAC, limba romana, am figurat si eu cu un text, ca subiect de analizat. Cred ca, dupa faza asta, se rasuceste Agarbiceanu in mormant.