Dupa 1918, Remarque a exercitat mai multe profesii, fara mare succes: profesor, editor, ziarist, librar etc. El cochetase cu scrisul inca de la varsta de 16 ani, iar in 1920 si 1926 i-au aparut doua carti, care nu au avut parte insa de o foarte mare popularitate. Pe frontul de vest nimic nou (Im Westen nichts Neues) a fost scrisa in 1927, dar nu a fost publicata decat peste doi ani, aducandu-i o celebritate mondiala. Iar in perioada interbelica, celebritatea editoriala se traducea si prin conditii financiare deosebite, de aceea Remarque (care-si schimbase numele din prea germanul si putin interesantul Erich Paul Remark) a putut, in 1931, sa-si cumpere o vila in Elvetia, unde planuia sa traiasca o buna parte din timp. Venirea nazistilor la putere in Germania, la 30 ianuarie 1933, l-a transformat pe Remarque intr-un indezirabil, chiar daca nu originile sale etnice erau problema, el fiind arian 100%, ci convingerile sale. Nazistii au cunoscut o opozitie mult mai hotarata printre catolicii germani, fie ca erau intelectuali catolici angajati public, cum este cazul lui Remarque, fie prelati. Este clar ca mesajul antirazboinic al principalei sale carti nu convenea puterii naziste al carei program declarat erau tocmai revansa si razboiul. In plus, nazistii, obsedati de puritatea rasei germane, nu aveau cum sa accepte ca un scriitor german pur-sange sa-si frantuzeasca numele. In 1938 i-a fost retrasa cetatenia, iar in 1939 Remarque a parasit si Elvetia – care era mult prea aproape de Reich-ul nazist – si, la fel ca si alti scriitori germani antinazisti (fratii Mann), a trecut Atlanticul, stabilindu-se in Statele Unite, unde i-a fost acordata cetatenia in 1947. Ura nazistilor fata de el si scrierile sale a fost atat de mare incat una dintre surorile lui a fost arestata, judecata si condamnata la moarte prin decapitare, in 1943. In 1948, scriitorul german s-a intors in Elvetia, unde si-a petrecut restul vietii. In fond, partea germanofona a Elvetiei este foarte asemanatoare cu Germania, care se afla insa in ruine.
Romanul Soroc de viata si soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben –1954), aparut la Editura Polirom in 2016 (tradus din limba germana de Emanoil Cerbu), continua in mod izbitor tematica si motivele dezvoltate de Remarque in Nimic nou pe frontul de vest, insa aplicandu-le la grozaviile celui de al Doilea Razboi Mondial. Personajul principal este un soldat german anonim, Ernst Graeber, unul dintre milioanele de soldati germani necunoscuti, dupa cum in romanul din 1929 Remarque spune povestea lui Paul Bäumer, soldat german implicat in Primul Razboi Mondial. Daca Bäumer lupta in transeele din nordul Frantei, pe frontul de vest, Graeber avusese o experienta combativa mult mai ampla, luand parte la campania din vara anului 1940 impotriva Frantei, apoi cunoscand deserturile Africii, facand parte probabil din celebrele trupe ale Afrikakorps, conduse de Erwin Rommel, pentru a o sfarsi in imensele intinderi ale Rusiei Sovietice, unde dupa un an de victorii relativ facile, dupa dezastrul de la Stalingrad (noiembrie 1942 – ianuarie 1943), trupele germane au cunoscut infrangeri dupa infrangeri si neincetate retrageri, mentionate si de autor, care au zdruncinat serios moralul combatantilor. Personajul principal trece printr-un proces de trezire care se intensifica mai ales odata cu revenirea in Patrie, intr-o permisie binemeritata, dupa doi ani de moarte si lupte. Insa Germania nu mai era deloc cea pe care o lasase in urma, bombardamentele aliate facand ravagii si in orasul sau. Astfel, casa parintilor lui a fost pulverizata de o bomba, iar acestia, initial, au fost de negasit (fiind refugiati in mediul rural, mai putin expus bombardamentelor anglo-americane).
Remarque a fost urat de nazisti mai ales pentru faptul ca inlatura aura de patriotism a razboiului, elimina romantismul acestuia zugravindu-l asa cum este, in culorile cele mai sumbre, un imens malaxor de strivit vieti. Pentru Remarque, a merge la razboi inseamna a merge sa ucizi, caci razboiul transforma fiinta umana intr-o bestie care cauta tot felul de justificari pentru a-si hrani constiinta si a putea sa mai traiasca inca o zi fara a lua-o razna. „Poate ca am avea mai putine razboaie, daca nu s-ar gasi mereu cineva care sa convinga pe altcineva de adevarul sau.“ Razboiul transforma radical fiinta umana si in alte privinte, totul ii este permis, el fiind scos din randul umanitatii: „Un soldat care vede o pivnita de vinuri cu usile deschise si trece mai departe nu poate fi decat grav bolnav. Eu, unul, am fost educat sa gandesc si sa actionez practic. Cele zece porunci nu sunt facute pentru militari“ (p. 197). „Dupa razboiul asta, ingrozitor de multe lucruri vor fi de iertat si nu vor putea fi iertate. O singura viata de om nu ar ajunge pentru asta“ (p. 283).?Si Remarque a intuit ca ucigasii pot fi, pana la urma, niste oameni cat se poate de banali. „Sunt unii oameni care-si inchipuie ca un ucigas trebuie sa fie mereu si in toate imprejurarile numai ucigas. In realitate, e de ajuns daca e numai din cand in cand criminal – si numai cu o mica latura a fiintei sale – pentru ca face un rau imens semenilor sai. (…) Exista comandanti de lagar care au umor, gardieni din SS care pastreaza intre ei relatii de camaraderie si bonomie. Si exista simpatizanti care-i dau zor numai cu asa-numitele parti bune si trec cu vederea ororile, le proclama trecatoare si de stringenta necesitate. Aceia sunt indivizii cu constiinta elastica“ (p. 310).
Graeber cunoaste o scurta poveste de dragoste in permisie, simbolul dorintei omului de a supravietui si de a nu se lasa doborat de Apocalipsa razboiului total (total in sensul ca nu cruta pe nimeni, barbati in puterea varstei, batrani, femei, copii. Paradoxal este ca nazistii au fost primii care l-au pus in practica, ulterior venindu-le in fata precum un bumerang). Cei doi isi fac planuri pentru a ajunge in neutra Elvetie, care parea un rai fata de restul Europei. „Si o sa vedem numai orase nebombardate, care seara vor fi iluminate si nimeni nu se va teme de bombe. Ne vom plimba pe dinaintea vitrinelor cu toate becurile aprinse si va fi atat de multa lumina, ca si seara vom putea sa ne vedem fetele pe strada, intocmai ca ziua“ (p. 324).
Dupa trei saptamani de permisie, personajul principal se intoarce pe frontul de est doar pentru a-si gasi compania retrasa cu mai bine de o suta de kilometri, infruntand alte atacuri devastatoare ale unei Armate Rosii dornice de razbunare. Chiar daca lasa cititorului speranta ca macar Graeber, un soldat cu experienta, care a lasat acasa o proaspata sotie, poate scapa tavalugului, Remarque nu este mai generos decat in cazul lui Bäumer din Pe frontul de vest nimic nou, moartea fiind aleatorie, intamplatoare si absurda. Si nimeni nu scapa de ea, mai devreme sau mai tarziu isi face aparitia. „Ni s-a daruit lumina si ea a facut oameni din noi. Noi insa am ucis-o si am devenit iarasi trogloditi!“ (p. 148).