A absolvit Facultatea de Teatru in 2010, inca nu a implinit 30 de ani, dar a jucat in multe spectacole, inca din studentie, a regizat altele, a facut si film, si televiziune, a activat in establishment-ul si in domeniul independent autohton si francez. Jebeleanu e sensibil la pulsul turat al zilei, de unde-si ia temele, vorbind artistic despre subiecte si personaje in general ocolite, dar generoase estetic. Chiar in anul in care a iesit de pe bancile Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti a fondat, impreuna cu Yann Verburgh, Compania 28, ale carei productii leaga cultural tarile intre care Jebeleanu penduleaza, cea natala, Romania, si cea de adoptie, Franta. Cu acelasi Yann Verburgh a facut echipa si la proiectul de la Gongul sibian, artistul francez redactand textul pentru scena. Intr-o formula de adaptare/dramatizare, scenariul o urmareste pe Nadia, preadolescenta aflata in faza conturarii propriei personalitati, in cautarea propriei identitati, o Alice din sutele pe care le intalnim in viata cotidiana. Nadia e un copil foarte bun, care nu mai are timp si copilarie din cauza sirului prelung de cursuri extrascolare la care mama insista sa participe: dans, muzica, engleza, inot. Spre binele ei, pentru viitorul ei fericit, desigur, conturat extrem de precis de o mama preocupata pana la posesivitate, din categoria acelora care transpun in copil, altfel cu bune intentii, toate visurile proprii neimplinite in trecut din varii motive. Nadia castiga la scoala un concurs al carui premiu e o sedinta foto, intalnirea cu fotograful Chester dovedindu-se mai spectaculoasa decat parea initial. Pentru ca deschide calea imaginatiei spre Wonderland.
Implinirea a 150 de ani de la editia princeps a aventurilor lui Alice e rama pe care realizatorii au atasat-o acestei creatii originale, dinamice, deloc numai pentru copii. De altfel, in arta adevarata, delimitarea „pentru copii“-„pentru adulti“ nu e niciodata ferma, in discutie aflandu-se mai degraba calitatea artistica a produsului estetic. Cel valoros adresandu-se in fond tuturor, cel mediocru neinteresand pe nimeni. Alice-ul sibian are inventivitate, cursivitate, substanta. Utilizand structura fragmentara a filmului, intermediaza intalnirea cu cativa dintre eroii lui Lewis Carroll, extragandu-i din carte si remodelandu-i atat cat e necesar pentru a-i simti ai prezentului. Ca intr-un vis luminos, in scenografia eterata a Velicai Panduru, pe acordurile si ritmurile moderne, antrenante ale lui Alex Halka, cu o componenta video echilibrata ca prezenta si forme (asigurata de Coralie de Gonzaga si Silviu Naicu). Velica Panduru a creat un decor fix, ceva intre pista de role si coala imensa de hartie alba pliata, un fundal/cadru de pe care se decupeaza pregnant costumele personajelor, cele cateva elemente de mobilier si recuzita. Contand pe stilizare si sugestie, practic personajele Iepurele Alb, Pisica de Chester, Regina de Cupa, Omida, Tweedledee si Tweedledum, Palarierul si Iepurele de Martie sunt definite identitar de ceea ce poarta in scena, tinutele vestimentare caracterizandu-le plastic, devenind un important punct de sprijin al actorilor si al spectacolului in ansamblu. Din echipa de interpreti, s-a remarcat printr-un plus Cristina Draghici, in foarte diferitele Omida si Regina de Cupa, personaje construite riguros, cu solid, din voce, rostire, atitudine, gestualitate. Fara disonante majore, intreaga distributie (Anton Balint, Paul Bondane, Barbara Crisan, Charlie Falamas, Iustinian Turcu) e omogena, iar asta contribuie la unitatea productiei. Nota aparte face, in rolul Mamei, Mihaela Grigoras, care joaca intr-un cu totul alt stil decat ceilalti, caci personajul e, in structurile sale definitorii, contrastant cu ansamblul dramatic.
„Sa fii tu insati“, ii repeta Nadiei insistent fotograful Oscar, iar indemnul condenseaza in sine mesajul intregii mizanscene. Pariul din Alice e drumul initiatic, parcursul copilei in aventurile din propriul Wonderland avand rostul de-a o maturiza, de-a o ajuta sa afle cine este si ce vrea sa fie in viitorul apropiat. Intr-un proces la finalul caruia capata taria de a-i spune „nu“ mamei atunci cand aceasta exagereaza prin interventii autoritariste. Grija excesiva pentru propria imagine, superficialitatea contemporana preocupata mai putin de esenta si aproape exclusiv de aparenta, nevoia de libertate, de a te autodescoperi sunt subteme pe care Alice le pune intr-o maniera delicata, eficace in planul mesajului.
Alice are prospetimea formelor inedite, a spectacolelor care plac si educa in egala masura. E o ora de teatru de buna calitate, mai eficienta decat o lectie plictisitoare de dirigentie sau de acel tip de parenting lipsit complet de dialog, in care doar parerea adultului conteaza. Scuturata de clisee si deja-vu-uri, incursiunea artistilor sibieni in complicatiile varstei dintre infantilitate si adolescenta e un esantion reusit de teatru pentru publicul tanar.