Un grup de senatori, in frunte cu doamna Gabriela Firea, noul primar general al Capitalei, cu Sorin Iliesiu si Mihai Fifor s-au gandit ca ar putea, din postura de legiuitori, sa genereze un festival international de „dansuri si de muzica traditionala sacra si laica“. Si nu oricum, ci cu o editie de primavara si una de iarna. Totul cu scopul ca Bucurestiul sa devina „capitala mondiala a dansului si a muzicii traditionale“.
Initiatorii legii – care va fi dezbatuta de-acum abia in sesiunea parlamentara viitoare – s-au gandit la toate: cine sa finanteze (Guvernul si Primaria Generala a Capitalei), cine sa faca regulamentul, cine sa televizeze (TVR). Au dat si termene precise cu ce e de facut dupa eventuala intrare in vigoare a legii. In expunerea de motive, senatorul Iliesiu explica titulatura de „Pasarea Maiastra“ prin faptul ca „asa a supranumit-o pe Maria Tanase ilustrul istoric Nicolae Iorga“. De ce nu ar fi putut sa-i zica direct „Maria Tanase“ si sa nu mai intre pe taramul metaforelor? Pentru ca Festivalul „Maria Tanase“ a ajuns deja pe la editia a XXIV-a (sau „24-a“, cum a scris domnul senator). „Concertele de Craciun si de Anul Nou de la Bucuresti vor rivaliza cu concertul de Anul Nou de la Viena, dar impactul celor din capitala Romaniei va fi mai mare, muzica traditionala fiind mai apreciata de catre marele public decat cea clasica.“ Am incheiat toate citatele.
La fel ca in cazul pensiilor speciale ale parlamentarilor sau ale alesilor locali, figuri(ne)le senatoriale se cocoata deasupra oricaror institutii culturale care organizeaza deja evenimente cu traditie si aleg sa ignore intreg peisajul public sau privat al organizarii festivalurilor si sa apeleze la ucaz pentru a-si vedea visul cu ochii. Dincolo de faptul ca proiectul de lege are doar cateva pagini, iar expunerea de motive frizeaza ridicolul, gogomania pare absoluta. Si spune foarte multe despre degringolada in care a ajuns sa se zbata sistemul nostru parlamentar. Ganditi-va ca urmeaza sa fie ales un presedinte de festival „Pasarea Maiastra“. Conform legii, probabil ca ar urma sa i se introduca in acordul de performanta cerinta ca Bucurestiul sa devina capitala mondiala a whatever. Noi te punem sef, tu ne faci cei mai tari.
Este foarte posibil ca acest proiect legislativ sa ramana doar o joaca a unor parlamentari si sa nu ajunga niciodata la momentul in care sa treaca de Camera Deputatilor si sa devina lege publicata in „Monitorul Oficial“. Dar episodul arata inca o data, de parca ar mai fi fost necesar, ce hau urias s-a cascat intre felul in care se raporteaza la cultura o anume parte a clasei politice si realitatea din teren. Cu un domeniu cultural subfinantat, privat atatea decenii de o reforma serioasa, cu retele intregi de beneficiari ai unor sinecuri, intr-adevar, aveam nevoie ca de aer de emanatia doamnei Firea, a domnului Iliesiu si a domnului Fifor.
Un alt lucru, hazliu intrucatva, il reprezinta condescendenta cu care trateaza autorii proiectului Festivalul „George Enescu“. Pe sistemul – sa ne mai lase melomanii cu mofturile lor, noi o sa facem o treaba strasnica pe care o sa o inteleaga toate popoarele de pe mapamond. De unde sa mai gasesti resurse de rabdare ca sa analizezi cu calm si sa oferi contraargumente in fata prostiei celor deja amintiti? Cu siguranta, dupa depunerea hartiilor la Senat, fiecare dintre ei s-a dus acasa cu sufletul impacat ca n-au fost trimisi degeaba in Parlament si ca au salvat cultura romana. Amin!