Din amplificare rasuna acorduri de hip-hop, iar alte personaje, Gertrude si Claudius, stau impasibile, privind in gol, in doua custi metalice. Pe plasmele plasate peste tot, se vede o figura, despre care mai tarziu iti dai seama ca e a Fantomei. De fapt, a lui Marius Andrei Alexe-Bean MC, de la Subcarpati, formatie a carei muzica amorseaza drama shakespeariana. Prologul avanseaza structurile estetice care ranforseaza mizanscena, o abordare anticanonica a tragediei printului danez.
Regizoarea mentioneaza in programul de sala ca ideea intregului proiect a germinat in jurul artistilor de la Subcarpati, care fac muzica electronica, hip-hop si dubstep aplicate pe teme melodice din folclorul romanesc. In principal, in jurul lui Marius Andrei Alexe-Bean MC si al lui Valentin Popescu – Vali Umbra, care nu doar au compus melodiile ce se aud pe tot parcursul spectacolului, vreme de aproape trei ore, si iti rasuna in timpane inca multa vreme dupa, ci apar si live, ca personaje/interpreti. Compozitiile lor anvelopeaza povestea din Danemarca de odinioara, ii impun stilul si registrele, aducand-o in anul 2016, traducand-o in limbajul zilei. Cunoscutele situatii dramatice shakespeariene capata amprenta vremurilor prezente, care par ca au iesit din matca, tulburate moral si valoric, derutante si confuze. In povestea bardului de la Stratford-upon-Avon ne recunoastem pe noi, cei de-acum, iar asta i se datoreaza si lui Peca Stefan, realizatorul traducerii. Noua talmacire a devenit o operatiune de remixare dramaturgica, respectand arhitectura originala a textului, episoadele conflictului, lista de dramatis personae, formatul in versuri, dar rescriind practic piesa intr-o vorbire curenta. Exprimarile sunt de acum, acelea de care ne lovim in cotidian, cu neologisme, dar si cuvinte mai decoltate, formulari uzuale, menite sa ne portretizeze vremurile in plan verbal. Scolit prin institute promotoare ale noilor dramaturgii si antrenat in demersuri precedente de actualizare lingvistica, unele chiar din Shakespeare (Poveste de iarna, Iulius Caesar), Peca Stefan a oferit o versiune scuturata de desuetudini, remodelata textual pe spiritul timpului. Spectacolul Nationalului timisorean e croit din start pentru o noua generatie, nu numai de varsta, ci mai ales de mentalitate, pentru aceia dintre noi care traim o secventa istorica foarte complicata, developata prin stari la intersectia revoltei cu greata, furia si neputinta, intr-o societate corupta, destabilizata in forurile ei etice si axiologice.
Constructia regizorala e eclectica, un eclectism asumat, savarsit in niveluri sematice, din limbaje scenice diferite, suprapuse, livrate mareic spre spectator. Verbal, muzical, vizual, ambiental sunt straturi prin care actorii circula cu firesc, se simt in largul lor. Liantul e underground-folclorul celor de la Subcarpati, muzica lor auzindu-se permanent, uneori repetitiv, partial inregistrata (sound design Ioan Utu Pascu), dar si cu secvente live, vocal si instrumental. Matei Chioariu, in rolul titular, le tine isonul, in plan de egalitate. Spectacolul debuteaza cu un intro al lui Hamlet, construit in jurul intrebarii ontologice „A fi sau a nu fi?“, raportarea la moarte ca faza finala a parcursului terestru fiind tratata din perspectiva filosofiilor de viata actuale, in care sinuciderea e gest suprem de rebeliune, forma absoluta a libertatii de decizie, unica modalitate de rezolvare a unor contradictii ce viciaza fundamental raporturile interumane. Hamletul lui Matei Chioariu e deprimat, cinic, flegmatic, intr-o lume pasiva, lipsita de reactie, care accepta nefirescul familial si social. Printul Danemarcei e insotit mereu de umbra tatalui, intruchipat de Marius Andrei Alexe-Bean MC fizic si vocal/muzical, dar si ca un ecou scenic concret al celui disparut, a carui influenta se manifesta in continuare asupra propriului fiu. Ada Lupu Hausvater a reconturat liniile definitorii ale personajelor centrale: a mutat accentul asupra relatiei robuste dintre Hamlet si Regele asasinat; a imaginat-o pe Regina Gertrude (Claudia Ieremia) ca pe o femeie superficiala care accepta rapid noua situatie; pe Claudius (Ion Rizea) ca pe „un rege penal“, un ipocrit ce pozeaza in „noul tata“; iar pe Ofelia (Cristina König) ca pe un spectru al candorii, cu evidente reminiscente infantile, iubindu-l neconditionat pe print.
Scenografia a recurs la formule minimaliste si materiale in voga. Iuliana Valsan a lucrat cu transparentele, aluminiul, cu plasme, fundaluri, cortine, pantaloni de scena manevrati intr-o dinamica elaborata, ingenioasa in privinta efectelor de maxima expresivitate plastica. Costumele sunt de o modernitate a carei simplitate sofisticata precizeaza temporalitatea si caracterizeaza protagonistii. Intr-o cromatica neutra, sumbra, rezumata la alb, negru si nuante intre cele doua. Proiectiile realizate de Kotki Visuals contribuie substantial la imaginarul scenic, completand „decorul“ si mecanica vizuala printr-o scenografie virtuala generatoare de semnificatii.
Hamletul timisorean iti pune la incercare anduranta de spectator, testand-o in cele trei ore cat dureaza, dar te prinde si mentine in siajul lui. Conceptul e etalat din primele secvente, derularea conservandu-i parametri artistici. Muzica e dinamul intregului, din armoniile si tempoul ei capatand forme o viziune regizorala reformatoare. Una dintre recitirile cele mai indraznete din ultimele decenii de la noi, alaturi, dar atat de diferita, de aceea a lui Radu-Alexandru Nica de acum cativa ani, de la Nationalul din Sibiu.