Eheeii, dragii mosului, nu stiti ce pierdeti daca nu vedeti Independence Day: Resurgence! De fapt, mai nimic. Emmerich, un mos in blana de oaie, a fost criogenizat timp de 20 de ani, de la primul Independence Day (ca personajul Brackish Okun, care a petrecut in coma 7.300 de zile), iar acum s-a trezit buimac si se face ca nu stie ca entertainment-ul a evoluat. Ca s-au facut tone de variatiuni pe tema Independence Day si pe alte teme. Dar el o tine una si buna (e nostalgic cu indicatorii mult mariti), iar dovada ca se jura stramb e in fata ochilor: in Resurgence, update-ul e un facelift. Poanta-i veche, efectele speciale noi.
Inarmati cu echipamentul din dotare (dintre care chestii care nu existau in ’96), ochelari 3D, popcorn, suc, telefon dat pe silent, FB in adormire, fular de pus pe umeri pentru ca la mall suiera crivatul, ne-am introdus in sala si am stat cuminti pana ne-au spus sa plecam. Filmul tine doua ore, dar pare mai lung pentru ca, practic, nu are poveste. La 20 de ani dupa ce ii killerisera pe extraterestri, pamantenilor li se mai prezinta o ocazie sa-si arate muschii si, bineinteles, nu o rateaza. Care sunt diferentele fata de 1996?, o sa ma intrebati. In primul rand, Will Smith e out. Cica ar fi cerut prea multi bani si a fost refuzat. In compensatie, a fost marit efectivul actoricesc. De pilda, pe langa presedintele Whitmore (Bill Pullman), care cand e bine, cand i se face rau (de la extraterestri), a fost pusa in functiune presedinta Elizabeth Lanford (interpretata de Sela Ward, fosta iubita a lui House din Dr. House), care ridica stereotipurile la inaltimea Capitoliului. Daca in 1996 era oarecum revolutionar ca un erou de culoare, pilotul Steven Hiller (Will Smith), sa salveze omenirea, iar intre timp stereotipul a devenit realitate (vezi alegerea lui Barack Obama), ce sa mai aduci nou? Iaca, o aviatoare chineza in echipa de salvatori ai Pamantului, o capetenie africana care se remarca in luptele de la sol si cam atat. Ma rog, calugarii budisti ciuciti in jurul unui radio vechi sunt simpli figuranti, ca sa lateasca omleta la scara planetara (ceva similar era si in 1996). Locul lui Steven Hiller a fost luat de fiul sau vitreg, care e interpretat tot de un actor de culoare, dar pentru ca Dylan Dubrow-Hiller nu e atat de cunoscut si carismatic, i-a fost alipit Liam Hemsworth pe post de pilot principal, gandit sa dea filmului nota de eroism jemanfisist in trena lui Han Solo. Celelalte prospaturi sunt la fel de insipide ca Hiller, de exemplu Maika Monroe in rolul fiicei presedintelui Whitmore si logodnica personajului lui Hemsworth.
Pe psihologul francez il trecem in cu totul alta categorie. Charlotte Gainsbourg e antologica in postura lui. Catherine Marceaux, care cu vorba soptita si domoala iti reactiveaza in minte filmele facute cu Lars von Trier, astfel ca amintirea sa faca implozie in dedesubtul acestei magme intarite care e scenariul scris de cinci persoane. Tot ce face Gainsbourg intreg filmul e sa se mire de cat de conectati sunt oamenii la subconstientul extraterestrilor, pentru ca reproduc un soi de desen/ mandala care initial nu se stie de la ce vine.
Alt comic involuntar e faptul ca sunt prea multi actori, si din primul film si din noua garda, iar scenaristii nu stiu sa-i manevreze, asa ca ii mobilizeaza dintr-un loc intr-altul doar ca sa ocupe cadrul, fara explicatii logice.
Despre acest sequel cel mai bine a scris „The Telegraph“, intr-o singura propozitie pusa in titlu: „Resurgence shows no sign of intelligent life“. Nu mai am ce spune.
Ziua Independentei: Renasterea/ Independence Day: Resurgence, de Roland Emmerich. Cu: Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman, Vivica A. Fox, Jessie Usher, Maika Monroe, Sela Ward, Charlotte Gainsbourg, William Fichtner, Judd Hirsch