miezului sticlos al halbelor de bere cu baietii, in jurul caruia orbitai candva fara de griji, cu exceptia celor cinci apeluri telefonice la care raspundeai masinal cu intonatie de mielusel: „Hai, mai mami, ca imediat termin halba asta si vin“.
La inceput chiar credeam ca Adi exagereaza sau isi cauta, din disperare, motivatie pentru a supravietui infernului scutecelor pline. Bai, nu exista intalnire cu el in care sa nu-mi spuna cat de implinit este de cand a devenit tatic. Ca berea de la unu noaptea nu il mai tenteaza, ci prefera sa stea cu aia mica. Eu ce era sa-i zic? Bravo, tati, ma bucur mult pentru tine, cand te vad atat de fericit. Evident, o dadeam cu doua taisuri, ori ca sa il gadil la orgoliu, ori ca sa-i adancesc rana de om prefacut, impacat si abandonat in situatie.
Bun, tu ca tata nu ai prea multe de facut. Ca doar nu alaptezi. Iar de schimbat scutecele, cred ca orice barbat are minima inteligenta de a o face mereu gresit, pana este rugat de catre proaspata mamica sa o lase doar pe ea. Iar el se conformeaza, dar cu greu, ca sa ramana ideea asta a implicarii. Tu, ca tata, trebuie sa te joci cu copilul, sa te scalambai ca sa rada si sa-l plimbi pe la umbra. A, si sa fii bestie cu restul lumii, adica sa ai pornirea aia feminina de a-ti apara bebelusul de oricine si orice.
Adi e singurul tatic din parc care isi adoarme fetita in acest mod bizar. Adica apuca zdravan carutul si incepe sa-l invarta prin aer, centrifugal, pana cand mititica, obosita de ras, se lasa prada viselor. Nu tu leganat pe picioare, nu tu nani, nani. Doar fizica pura. Cum s-a ajuns la asta? Pai, daca ma lasati, va spun. Totul s-a petrecut pe trecerea pentru pietoni, pe care el se gandea ca o traverseaza regulamentar si in siguranta, pe verde. Cu privire de soim, cauta orice potential pericol. Si iata ca, de nicaieri, soimul observa un biciclist care se indrepta direct spre ei. Pac, fizica intuitiva, punctul a, punctul be, trasezi traiectoria in minte si devii ferm convins ca impactul este inevitabil.
In panica momentului, taticul a hotarat ca cea mai buna aparare este atacul, asa ca a apucat carutul si a inceput sa-l invarta, cum am mai zis, hotarat sa transforme biciclistul in minge de baseball. Lucru nerealizat, intrucat s-a dovedit ca punctul be era la destula distanta de morisca cu bebelus. Cert este ca micuta a inceput sa rada copios. Si ce nu face un tata pentru a auzi asta?