Eu, proaspat student in anul I, Robert, deja un personaj de legenda urbana, intreg mediul cultural cunoscandu-i foarte bine emisiunile de la Analog TV Timisoara („A cincea roata“), despre care se zvonise ca, la nivel local, bateau sambata seara si filmul de pe PRO TV. Era, oricum, o vreme mult mai buna pentru presa decat cea de acum, desi chiar si la inceputul anilor 2000 nu lipseau scenariile prapastioase. Nici nu aveam noi idee ca cele mai infricosatoare ipoteze aveau sa fie depasite si ca presa avea sa fie, un deceniu si jumatate mai tarziu, de-a dreptul ingenuncheata, o printesa ajunsa cersetoare.
Mai tarziu, cand am fost cooptat in proiectul „Suplimentului de cultura“, a fost unul dintre oamenii care mi-au dat incredere ca nu voi esua, in ciuda varstei ridicole pe care o aveam in urma cu 11 ani. Datorita lui Robert, distanta dintre Iasi si Timisoara nu mi s-a mai parut „un capat de tara“ (mai ales ca exista si o cursa aeriana directa). Pentru o perioada mi-a fost si sef, cat ne-am caznit sa tinem sus steagul jurnalismului in online, pasiune de care ne-am lecuit intre timp amandoi. Unele lucruri cred ca e mai bine sa le lasi pe mana lupilor mai tineri si mai priceputi intr-ale Ctrl+C/Ctrl+V. Robert nu stiu ce crede despre asta.
Robert Serban este acum unul dintre cei mai premiati poeti ai Romaniei, insa nu a parasit jurnalismul cultural niciodata. Si nu a parasit jurnalismul in general, caci, nu-i asa, ar fi ridicol sa ne imaginam ca poate cineva trai din poezie. Fiind unul dintre cei mai buni intervievatori pe care i-am urmarit vreodata in actiune, un maestru al genului (asa cum sunt sigur ca ar uri sa i se spuna, dar nu-mi iau vorba inapoi), mi s-a parut absolut ironic sa primesc o carte in care sa nu il regasesc in postura de intervievator, ci de intervievat. Calaul a schimbat rolul si a devenit victima. Vorbesc in gand, cu voce tare reprezinta un volum de dialoguri cu un cristian, a aparut la Casa de Pariuri Literare si vi-l recomand cu toata caldura. Pasajul meu preferat? „Am capatat cu totii un soi de dezinvoltura in comunicarea interpersonala. Interpelam necunoscutii la persoana I, suntem gata de amabilitati cu oameni pe care nu i-am vazut niciodata (…). Probabil ca e si rolul Facebook in schimbarea asta de comportament, Facebook unde, nu-i asa, pui de toate, de la poze cu micul tau dejun, citate pacifiste, poze cu flori, calare pe motocicleta, pe cal, in slip, un vers dintr-un poet disparut in conditii misterioase, pisici zburlite etc. Poate ca e mai bine asa, mai direct, mai americaneste, timpul trece repede, de ce sa-l pierdem cu protocolul.“