La aceasta reteta s-a adaugat si un judicios exercitiu de documentare istorica pentru ca Venetia a fost una din marile puteri politice (nu numai comerciale) din Evul Mediu european. Orice evocare a Venetiei ar trebui sa inceapa cu miracolul formarii sale. Trei rauri au contribuit la aceasta: Piave, Brenat si Sile, care se varsa in Marea Adriatica si care au adus aluviuni ce incetul cu incetul au format mici insule. Locul unde s-a format Venetia, ca o semiluna, are 400 de kilometri patrati. Primii locuitori au consolidat terenurile noroioase cu palisade din lemn si prundis, ulterior cu masive ziduri de piatra, iar cursul celor trei rauri a fost deviat in afara lagunei. Astfel, apa sarata a inceput sa predomine, reducand-se riscul malariei, dupa cum se credea in epoca, dar ramanand un loc foarte nesanatos, mai ales iarna, cand vantul bate puternic dinspre Adriatica. Data traditionala a fondarii orasului este 25 martie 421, primii locuitori fiind refugiati din partea de nord-est a muribundului Imperiu Roman de Apus, zguduit de nenumarate invazii ale triburilor germanice, in principal. Incetul cu incetul, comunitatea s-a structurat si dezvoltat, bucurandu-se de pozitia sa geografica ferita, care nu interesa in mod deosebit pe nimeni, dar profitand de abilitatile dobandite volens-nolens, devenind marinari foarte priceputi, implicati din ce in ce mai mult in comertul Marii Adriatice. Prima tenativa de invadare a Venetiei i-a apartinut lui Pepin, fiul lui Carol cel Mare, in 809. Urmatorii care au incercat sa cucereasca Venetia au fost marii lor rivali, genovezii, care au ocupat in 1379 Chioggia, o zona sudica strategica prin care se putea patrunde in Venetia. Ambele incercari s-au sfarsit foarte prost pentru invadatori, care in cele din urma au fost respinsi, cu mari pierderi. Nu cunosteau tainele lagunei. „Se spune ca in timpul celei de-a patra cruciade, in care Venetia a jucat un rol important si destul de neprincipial (i-a deviat pe cruciati, care au ajuns sa jefuiasca si cucereasca tocmai Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin – n.m), populatia orasului era de numai 40.000 de locuitori. In cele 13 secole cat a durat Republica, numarul lor probabil ca nu a depasit niciodata 170.000. Prin urmare, in Venetia aptitudinile erau extrem de specializate. Aici s-au nascut excelenti administratori, marinari, negustori, bancheri, artisti, arhitecti, muzicieni, tipografi si diplomati, insa nu si poeti, doar un mare dramaturg, iar romancieri si filosofi deloc.“ Venetia a fost o punte de legatura intre Occident si Orient si trebuie subliniat ca a sustinut o multime de razboaie impotriva Sublimei Porti, intretinand relatii politice cu toate tarile care se impotriveau, la un moment dat sau altul, otomanilor, inclusiv cu Tarile Romane. Venetienii sau mercenarii platiti de Venetia au infruntat Imperiul Otoman cand acesta se afla la apogeul puterii sale si nu cand era muribund. „Serenissima a fost mereu apropiata de lumea greceasca si influentata de felul ei de a fi. In perioada de glorie a coloniei, in Venetia erau 10.000 de greci (acum ar mai fi doar 50). Multe dintre cele mai frumoase curtezane venetiene erau de origine greaca. In secolele XVI-XVII, vinurile grecesti se beau la cele mai mari festinuri venetiene. Dupa caderea Constantinopolului (1453), un numar semnificativ de greci extrem de bogati au cautat refugiu in orasul lagunar. In Venetia exista un Consulat al Greciei si un Institut Grec de Studii Bizantine. Pe langa tezaurele bizantine din oras si substratul grecesc al istoriei si culturii lui, aproape in fiecare zi de vara poti vedea un vapor grecesc, alb si elegant – o boare egeeana – pornind in calatorie odata cu mareea matinala.“ Intrepatrunderea-comunicarea celor doua lumi se explica si prin faptul ca venetienii au cucerit si transformat in colonii multe insule grecesti (Corfu si celelalte insule ioniene, Kefalonia, Ithaca, Zante sau Lefkada au fost venetiene timp de aproape trei secole, din 1401 pana in 1797). Iar venetienii nu numai ca le-au administrat, dar si aparat cu arma in mana de insatiabila pofta de cucerire otomana. In 1797, Napoleon, in elanul sau modelator european, nu a uitat-o si nici nu a iertat-o, chiar daca Venetia era o umbra a ceea ce fusese odata, una complet inofensiva, dedicata organizarii placerilor mondene si lumesti (ar fi existat atunci 136 de cazinouri) si, in fata ultimatumului liderului francez de origine italiana (corsicanii trebuie sa fi nutrit o invidie profunda fata de Venetia), s-a supus Frantei, desfiintand Republica. Napoleon a folosit-o in trocul geopolitic cu autriecii, care pana la urma au pastrat-o din 1815 pana in 1848. In acest an venetienii au profitat de marile probleme politice pe care le avea Casa de Habsburg in multe alte locuri mult mai importante din vastul imperiu pentru a-i alunga pe austrieci, proclamand din nou Republica. Austriecii au supus Venetia unui asediu neindurator, care in mod fericit nu a facut mari pagube, chiar daca artileria austriaca ar fi tras nu mai putin de 3.000 de proiectile spre oras. Asediul a luat sfarsit in august 1849, cand, infometati si fara prieteni, munitie si flota, venetienii au fost nevoiti sa se predea. Insa in 1866 orasul a fost anexat de regatul Italiei. Din fericire, in timpul celor doua razboaie mondiale, orasul nu a fost teatrul operatiunilor militare, chiar daca zona lui continentala (uratul cartier Mestre) a fost bombardat de Aliati. In 1945, primii care au ajuns au fost trupele neo-zeelandeze, insa orasul fusese eliberat de partizanii italieni.
Daca istoria Venetiei este una a maririi si decaderii, cum este spiritul venetian, avand in vedere tocmai aceasta evolutie? „Venetienii au obiceiul sa se amestece in treburile altora, (…) mor de curiozitate sa stie pe unde umbli si cu ce scopuri si nu se pot abtine niciodata sa nu-ti spuna ca ai gresit sau cum ar fi mai bine sa faci. In ciuda tuturor usilor inchise ale apartamentelor, Venetia ramane un oras provincial clevetitor, in care tot ceea ce faci este urmarit cu interes si cei care te viziteaza analizati ca la carte.“ Portretul psihologic al venetienilor este unul nuantat, dar scriitoarea nu ii iarta, chiar daca ii iubeste. Venetienii ar fi „fascinati de moarte, de orori, de inchisori, de ciudat si de malformatii. Le place sa vorbeasca, cu un amestec de sila si oroare, despre insulele cu spitale si ospicii care impresoara Venetia aidoma unei incantatii si sa ilustreze cu gesturi infricosatoare violenta unora dintre nefericitii internati acolo. (…) In Venetia, viata are o anumita doza de sentimentalism, ceea ce surprinde la un oras cu un caracter atat de puternic. Chiar daca venetienii nu sunt intotdeauna piosi, sunt in general de treaba. Asemenea altora care castiga bine, au fost mereu recunoscuti pentru generozitatea lor fata de saraci.“ Insa si fata de alte vicii venetienii arata toleranta si chiar simpatie, caci „in Venetia te poti imbata fara ca acest lucru sa provoace ostilitatea localnicilor. Desi majoritatea venetienilor get-beget nu prea mai gusta obscenitatile, devenind mai rezervati si mai conventionali, seara auzi adesea betivi galagiosi“.
Simpatic este si capitolul despre serviciile urbane ale Venetiei, caci in orasul de pe laguna traiesc in conditii mai mult decat decente vreo 200.000 de oameni. „Ca orice alt oras, si Venetia are nevoie de politie, lumina, apa, salubritate, adaptand toate tehnicile la strania si stravechea ei structura.“ In Evul Mediu era mult mai simplu, venetienii band apa de ploaie sau apa adusa din raul Brenta, insa astazi „apa potabila provine din 1884 de pe continent, din izvoarele arteziene din Trebaseleghe, ajungand la Venetia printr-un sistem de tevi“, fiind stocata in niste rezervoare imense, avand un gust foarte bun, rezervele fiind abundente chiar si pe timp de seceta. „De la sursele sale din munti, energia electrica traverseaza laguna prin stalpi de inalta tensiune. Benzina ajunge pe slepuri, nave si camioane-cisterna. (…) Ospiciul, spitalul de boli contagioase, azilul de batrani si sanatoriul de tuberculosi sunt situate pe niste insule din laguna.“ Cine ar fi crezut, dar „in Venetia sunt cateva semne de ciculatie, care le reamintesc barcagiilor limita de viteza. Exista si un bine-cunoscut semn care indica intersectia a doua canale si multe care marcheaza sensurile unice. Exista chiar si doua semafoare, foarte populare printre ghizi. (…) Mult mai putin ceremoniosi sunt gunoierii, care suplimenteaza vomitivul natural al valurilor marii cu vreo 20 de slepuri cenusii cu motor. (…) In sunete de sirena si huruit de motoare, slepurile lor intra in convoi pe Canal Grande, burdusite cu tot felul de echipamente, asemenea unor nave de razboi construite dupa un model avansat si experimental“. Minunate sunt si randurile scrise despre cea mai celebra barca din lume, gondola (mult mai mult decat o simpla barca – termenul a migrat chiar si in Romania care s-a umplut de tele-gondole!). „Gondolele sunt date cu un strat gros de lac negru, stralucitor – gondolele sunt negre din secolul al XVI-lea, conditie impusa de legile privind luxul, insa uneori, cu ocazia unei regate, mai vezi unele vopsite in albastru stralucitor sau in galben tipator. Toate gondolele sunt la fel, cu exceptia catorva modele mai mari, care au trasee fixe, si a unora mici, ca de jucarie, folosite in diverse competitii. (…) Construirea unei gondole este foarte costitisoare. In plus, vara, aproape o data la trei saptamani, gondolele trebuie duse inapoi pe santier pentru a fi curatate de alge si date din nou cu catran. In secolul al XVI-lea, in Venetia erau 10.000 de gondole. Astazi sunt mai putin de 400, insa, din moment ce o plimbare cu gondola este o experienta unica pentru oricine viziteaza Venetia si aceste ambarcatiuni reprezinta in sine unul dintre cele mai atragatoare spectacole turistice, este putin probabil ca vor disparea complet.“
Mai poate avea Venetia viitor ? „Venetia nu va pieri din cauza decrepitudinii. Palatele ei au fost de la bun inceput construite temeinic, de ingineri vizionari, iar fundatiile din solul malos au macar avantajul unei anumite elasticitati. In plus, se spune ca pilonii ei subacvatici sunt pietrificati de salinitatea apei (salinitatea Marii Adriatice este cea mai ridicata din Europa). Palatele Venetiei, atunci cand au nevoie de consolidari, sunt intarite injectandu-se beton in fundatiile lor, asa cum un dentist plombeaza un dinte cariat, dar inca bun. (..) Subsolul Venetiei este, alternativ, dur si moale. De obicei, pana la o adancime de peste 100 de picioare este moale; urmeaza un strat de argila tare, avand o grosime de vreo zece picioare, iar sub acesta se gasesc straturi de turba spongioasa, argila nisipoasa si nisip umed. Cauza scufundarii se pare ca ar fi comprimarea graduala a argilei intarite – baza stabilitatii Venetiei.“ Orasul plin de istorie are totusi si viitor, fiind al treilea port ca importanta al Italiei, cu o activitate navala remarcabila (reparatii de nave mari, precum petroliere), deservit din 1960 de Aeroportul International „Marco Polo“ pe pistele caruia pot ateriza cele mai mari aeronave. In plus, turismul din Venetia a depasit cu mult notiunea de turism de masa, avand in vedere ca este vizitat de mai bine de un milion de oameni anual. Iar preturile practicate nu sunt deloc foarte prietenoase (poate doar pentru turistii anglo-americani si nordici), insa suntem siguri ca, indiferent cat de mult ar ridica preturile, se va gasit intotdeauna un alt milion de oameni care sa considere ca sacrificiul financiar merita. „In miezul verii, grandioasa piata San Marco este un potpuriu in sine: sporovaiala numerosilor turisti, rasetele copiilor, basul profund al orgii din Bazilica, acordurile suave ale orchestrelor din cafenele, clinchetul cestilor de cafea, zornaitul boabelor de porumb din pungile de hartie ale vanzatorilor de hrana pentru pasari, strigatele vanzatorilor de ziare, clopotele, ceasurile, porumbeii si toate sunetele marii care razbat in piata de pe cheiurile de dupa colt. E o invalmaseala sonora ametitoare, care aminteste de Alexandria. (…) Acompaniata de voci sporovaitoare, amestecate cu fosnetul carnetelor de cecuri ale turistilor, vara se pravaleste brusc peste Venetia. Fabrica de distractii lucreaza acum la capacitate maxima, iar tristetea adanc inradacinata in spiritul orasului dispare cu totul in fata radioasei perspective a banilor care vor fi castigati. (…) Totusi, chiar daca vara orasul poate fi ingrozitor de aglomerat si de transpirat, plin de cete de turisti uraciosi si de localnici hrapareti, totul in jur pare sa functioneze cum trebuie, ca un instrument care inregistreaza cu acuratete rotatiile executate intr-un minut sau ca o pompa de irigatii eficienta.“
Cartea lui Jan Morris te ajuta si sa intelegi faptul ca Venetia este mult mai vasta decat lasa impresia unui turist grabit (si cu mijloace financiare limitate) care incearca sa-si petreaca cele cateva ore cat mai condensat, vizand asupra unor obiective turistice bine definite de ghiduri si care se afla concentrate in centrul orasului, in jurul Pietei San Marco. In jurul Venetiei se afla o serie de insule (mai mari si mai mici) care au gravitat de-a lungul intregii lor existente in jurul Venetiei, dar mai putin cunoscute (poate in afara de Murano) si neexploatate din punct de vedere turistic, unde vestigiile vechii vieti si puteri venetiene pot fi studiate cu rabdare. Toate aceste insule si insulite au jucat un anumit rol in economia Venetiei (populatia unora se ocupa cu agricultura si continua si in ziua de azi sa asigure legume si fructe Ventiei si industriei sale turistice, locuitorii altor insulite se ocupa in continuare cu pescuitul, iar unele sunt abandonate chiar daca in trecut au cunoscut o mare prosperitate).
Lectura volumului iti face o uriasa pofta fie sa vizitezi pentru prima oara Venetia, fie sa o revizitezi pe indelete, alocand macar o saptamana, caci simpla oprire de cateva ore nu rezolva mare lucru. Aceasta iti poate oferi o idee destul de aproximativa despre ce reprezinta Venetia, anumite locuri pot deveni familiare, dar nu mai mult. „Venetia a fost mereu exhibitionista si intotdeauna si-a primit cu bratele deschise turistii de pe urma carora a avut de castigat, insa acest oras s-a nascut pentru a face comert, pentru a detine puterea si a deveni un imperiu. Continua sa fie sediul unei prefecturi, capitala unei provincii, cartierul general a numeroase intreprinderi comerciale. Totusi, este departe de a redobandi statutul de odinioara, cand era stapana peste un sfert si o jumatate de sfert din Imperiul Roman. (…) In ultimele trei secole, probabil ca a suferit mai putine transformari decat orice alt oras din Europa, reusind chiar sa reziste triumfatorilor urbanisti din epoca napoleoniana. Magia Venetiei vine si din felul in care se misca orasul. Venetia si-a pierdut acel farmec care o invaluia intr-un aer matasos si oniric, dar miscarile ei sunt in continuare domoale si ademenitoare. E inca un oras pestrit, vibrant si scanteietor, in care lumina blanda a soarelui straluceste pe sub poduri, iar umbrele se unduiesc de-a lungul promenadelor.“
FOTO 2 si 3: Codrut Constantinescu