Autorul e editor pentru „The Economist”, una dintre cele mai bune reviste din lume. Scrie articole si pentru alte ziare din Anglia, cele mai bune, bineinteles, „The Times” sau „Guardian”; si le scrie foarte bine, indiferent ca e vorba despre carti, despre lumea sportului american sau despre rasism. Este un condei perfect educat intru deplina satisfacere a cititorului. Simti un autor perfect echilibrat, il simti de la primele dialoguri calibrate cu grija, de la primele semne de documentare serioasa, de la glumele de bun gust si cu adevarat amuzante pe care si le servesc cu masura personajele. Acesta e feelingul principal pe care-l ai citind Biblioteca geografului. Nu are alura de bestseller, pentru ca scrierea se complica pe alocuri, apar observatii fine, trama narativa nu e complicata, dar nici stravezie. Romanul este cumva rupt in cele doua lumi pe care le presupune si scrierea lui. Pe de o parte, lumea burgheza si fericirea de provincie, reprezentate de o redactie linistita a unui saptaminal obscur, populata de redactori calzi si sfatosi care-si maninca pachetelul cu care vin de acasa; de cealalta parte, lumea salbatica a vinatorilor de artefacte, o grupare stranie de insi care aduna semnele retetelor vechi alchimiste.
In lumea linistita a orasului american Lincoln din Connecticut, moartea stranie a unui profesor ii aprinde pofta de jurnalism adevarat unui tinar angajat la publicatia „Carrier”. Insistenta lui aduce rezultate si chiar promisiuni de la ziare adevarate din Boston pentru o cariera mai buna. Paul, personajul nostru, este o combinatie placuta de naivitate, ambitie pura, altruism. Pare smuls din filme, ca, de altfel, multe alte personaje din roman. Jon Fasman, oricit de intelectual i-ar fi stilul, pare sa-si anticipeze in multe pagini ecranizarea propriei carti.
Autorul introduce doze mici de ironie
Exista o ruptura intre cele doua lumi care se materializeaza si in structura propriu-zisa a romanului. Povestea anchetei lui Paul si a prietenilor lui este intrerupta tot timpul de mici nuvele independente care explica istoria violenta a fiecarui artefact. Tarimul intunecat al crimelor, al urmaririi oarbe si disperate dupa o forta obscura este cel al fostului URSS. In diverse momente ale istoriei, in cele mai exotice cotloane ale „continentului” comunist, se petrec cele mai stranii intilniri cu final insingerat. Povestirile se incheie invariabil intr-o nota sadica, obiectele rivnite fiind descrise in amanunt si cu o evaluare a pretului cit mai exacta in loc de incheiere. Aflam apoi ca toate aceste actiuni fac parte dintr-o lupta de mii de ani pentru secretul nemuririi dusa de alchimisti pentru protejarea secretului. Stiu, suna plicticos si cliseistic, dar va asigur ca in carte totul are un placut aer de artefact din clisee. Autorul are grija sa introduca doze mici de ironie, trimiteri livresti sau mici story-uri incintatoare cu o stiinta de, surpriza!, excelent jurnalist.
Revenind la firul principal al povestii, aflam ca Paul si prietenii sai politisti sint ei insisi urmariti indeaproape de ucigasii profesorului misterios. Autopsierul acestuia a fost si el omorit, intrucit incepuse sa traga concluzii grave pentru ordinul alchimistilor: observase ca trupul profesorului dadea semne clare de… intinerire. Previzibil, Paul se indragosteste de Hannah, o apropiata a victimei care, vom afla, fusese partasa la crima. Va dezvalui cu sadism itele povestirii tocmai pentru ca fac parte din marea schema thriller si pentru ca Fasman nu are nici o ambitie aparte in a inventa din punct de vedere narativ, nu-si face un scop din a surprinde sau intriga. Miza lui este alta, aceea de a inventa zeci-sute de personaje credibile si de a legitima lumi paralele. Ii reusesc ambele.
Fasman foloseste cliseul pentru a obtine „efectul special” narativ
Ancheta jurnalistului ajunge intr-un punct delicat tocmai atunci cind aparent se incheie: afla motivul crimei (profesorul dorea sa faca publica reteta nemuririi traducind o carte scrisa intr-o limba de foarte mult timp uitata si conservata doar de cei alesi) si realizeaza ca nu o va putea publica niciodata. Intregul roman este de fapt o scrisoare catre Hannah, cea care dispare brusc din viata lui Paul. Structura e ciclica, incepe cu un mic intro al lui Paul in care i se adreseaza lui H. si se incheie cu scrisoarea de adio a lui Hannah pentru Paul. E, pina la urma, groaznica poveste a poftei de nemurire, de intinerire, de recuperare a timpului pierdut dintre doi iubiti care nu pot fi impreuna. Fasman manevreaza diverse modalitati de punere in abis si obtine lizibilitate. Este un autor care foloseste cliseul, legenda, structuri consacrate pentru a obtine ceea ce as numi „efectul special” narativ.
„Ma simteam in fine mai mult decit un simplu observator al vietii mele”, spune la un moment dat Paul, aflat inca in depresia unei relatii amoroase esuate si in pragul unui nou amor special inconjurat de mister. Paul pare micul burghez tipic care-si construieste cu ajutorul calitatilor sale supreme, spiritul banuitor si incapatinarea (cit de burgheze!), viata paralela anti-provinciala. In acelasi timp, aceasta poveste il ajuta pe Paul sa nu evadeze din lumea plicticoasa a micului oras american uitat de lume. Este iarasi o optiune interesanta a autorului – face un lucru aparent sinucigas pentru alura oricarui erou ca la carte, ii anihileaza orice ambitie de a-si depasi propria conditie. Paul e foarte multumit cu viata lui modesta, nu doreste nimic in plus, nu vrea nici macar sa-i fie recunoscute mari merite, face ancheta cumva impins si de curiozitate, dar si de redactorul-sef, un tata de redactie, de fapt. Paul dedica o poveste extraodinara si toata munca lui unei cauze, unei dragoste pierdute definitiv – nu o mai publica asa cum avea de gind. Este singura lui aspiratie reala. Modestia personajului-narator este marele rezultat obtinut de Fasman, o noua varianta, ceva mai luminoasa, mai optimista, a matricei antieroului.
Descoperirea alchimistilor, descoperirea retelei nemuririi, vine sa confirme forta deciziei de a nu urma calea ambitiei si de a preamari tocmai calitatea de martor al propriei vieti. Cind aceasta viata capata sensuri stranii, cind intervin elemente extraordinare care ii dau dintr-odata sensuri neasteptate, micul nostru burghez Paul le saluta cu o marturie atenta si cu entuziasm retinut. Alchimistii nu exista. Dar ar fi bine sa existe. O viata frumoasa si plicticoasa merita sarea si piperul unor organizatii secrete serioase care sa lupte dincolo de bine si de rau. Asta pare a spune personajul. Si pentru asta Paul ramine un personaj greu de uitat.
Biblioteca geografului, traducere din limba engleza si note de Mircea Pricajan, colectia „Thriller”, Editura Polirom, 2006.