Stim ca, pana acum, in jur de 4.000 de romani au contactat bancile pentru a le anunta ca vor sa beneficieze de prevederile legii si sa dea casele in plata. Jumatate dintre acestia nu au avut intarzieri la plata creditelor imobiliare.
Intre timp, Raiffeisen Bank a solicitat Parlamentului sa „rezolve“ problema, altfel grupul financiar austriac ar putea trece la represalii. Institutiile bancare, in ansamblu, asteapta cu sufletul la gura ca judecatorii Curtii Constitutionale sa inceapa sa le judece exceptiile de neconstitutionale ridicate: incalca sau nu proprietatea actul normativ?
Despre banci si Parlament. Legea Darii in Plata a ajuns sa fie impinsa pe agenda legislativului in siajul scandalului urias generat de cresterea ce parea nestavilita a valorii francului elvetian in raport cu leul. De ochii poporului, deputatii si senatorii erau obligati sa faca ceva care sa dea bine. Si, cum controlul cursului valutar depasea vizibil „libertatea de miscare“ a parlamentarului, iar plafonarea prin lege a ratelor tinand cont de un curs de schimb franc elvetian-leu inregistrat in cambrianul tarziu ar fi fost o utopie, s-a scos din sertar Legea Falimentului Personal. A fost repede abandonata, deoarece bancile au reusit sa isi impuna repede punctul de vedere, interventia BNR fiind si ea hotaratoare. Nici bancile si nici BNR nu au mai reusit sa fie la fel de vigilente in cazul darii in plata (sau cel putin asa au lasat impresia). Din punct de vedere al circuitului parlamentar de la initiativa la lege publicata in Monitorul Oficial, darea in plata a avut un parcurs exemplar. A fost dezbatuta la nesfarsit in studiourile TV, a fost retrimisa la Parlament de Presedinte, a fost reanalizata, au fost audiati la comisiile de specialitate bancherii privati si reprezentantii bancii nationale. Obosit, Mugur Isarescu le-a reprosat in mod deschis bancilor comerciale (si organizatiilor patronale ale acestora) ca au lasat singura BNR in lupta cu legiuitorul si ca ar fi putut lupta mai bine si cu argumentele de partea lor. In ceasul al 13-lea, reprezentantii bancilor au declarat ca mai bine se adopta legea falimentului personal, cea ingropata prin lobby-ul lor. Astfel au descoperit bancherii straini adevarul din zicala romaneasca: „unde dai si unde crapa!“.
Despre clienti si cei care vor sa isi cumpere o casa acum. Pana in ziua in care piata imobiliara va fi inundata de casele date in plata va mai trece multa apa pe Dambovita, pentru ca institutiile creditoare s-au pregatit de o batalie pe viata si pe moarte in Justitie si pe canalele diplomatice si parlamentare pentru ca legea sa nu ajunga sa fie aplicata vreodata. Intre timp, primii afectati cu adevarat au fost aceia care voiau sa-si ia o casa pe credit acum, in special tinerii. Pentru un apartament modest, un tanar ar trebui sa ia de la mama ori sa aiba puse deoparte niste miliarde de lei vechi pentru a-si permite avansul. Asta indiferent de valoarea salariului. Razbunarea bancherilor a fost blocarea creditarii imobiliare. Un blocaj care nu ii afecteaza numai pe cei care vor sa se mute de la parinti, dar si pe dezvoltatorii imobiliari, de exemplu. Inca nu s-au facut calculele (e prea devreme) ca sa ne dam seama ce pierderi va suferi economia in ansamblul razboiul la baioneta pe darea in plata. Poate cel mai puternic argument adus de specialisti in privinta felului in care „a trecut“ legea este acela legat de plafonul prea mare.
Unde mai este rolul de protectie sociala anuntat de legiuitor, daca uzand de prevederile actului normativ vor putea fi inapoiate bancilor si casele de vacanta de pe malul marii cumparate de teribilisti care fie s-au plictisit de ele, fie nu mai vor sa plateasca rata pentru ceea ce si-au dat seama, intre timp, ca a fost un moft? Dupa aceea, care este limita pana la care se poate merge printr-o lege in directia schimbarii termenilor unui contract privat semnat intre un client si o banca?
Tema disciplinarii bancilor imperialiste hulpave a devenit una foarte la moda pretutindeni pe mapamond. In realitate, dincolo de propaganda politica, lucrurile se dovedesc mult mai complicate pentru orice sistem democratic si cu o economie de piata functionala. Un subiect asupra caruia avem motive sa ne pastram privirea atintita si in perioada urmatoare.