Acum Puiu isi inchide personajele aproape trei ore in acelasi apartament. Povestea din Sieranevada se petrece aproape in timp real, urmarind membrii unei familii la parastasul de 40 de zile de la moartea rudei Emil. Personajele cele mai pregnante sunt baiatul mortului, Lary (Mimi Branescu), si fiica Sandra (Judith State), sotia (Dana Dogaru), cumnatele (Ana Ciontea si Tatiana Iekel), nora (Catalina Moga). Nu multe se intampla in apartamentul arhiplin, dar multe se discuta „pana vine popa asta“. Caci popa se lasa asteptat, iar mica regie traditionala cu cineva din familie care sa imbrace un costum nou plus slujba propriu-zisa trebuie bifate ca sa se poata trece in fine la sarmale. Deci, pana la momentul culminant (venitul popei sau praznicul?), personajele nu au ce face in afara de a discuta despre tot si despre nimic, despre universul mare si universul mic – printre altele despre comunism, teoriile conspirationiste despre 11 Septembrie 2001 vs adulterul unchiului Toni (regretatul Sorin Medeleni). Spatiul e intentionat claustrofobic si discutiile sunt uneori redundante ori stridente, dar Puiu conduce briliant ansamblul dizarmonic de personaje mereu in miscare prin casa si care vorbesc in acelasi timp din bucatarie, sufragerie sau dormitor, care tipa, rad si plang exact ca-n viata. Iar noi radem din sala, pentru ca ne recunoastem in ele.
Ar fi interesant de psihanalizat mecanismul legaturii pe care Puiu o face intre Romania si moarte, pentru ca, de la Lazarescu incoace, deci trecand prin Aurora, interesul lui pentru lumea in care traieste se intrepatrunde cu o fascinatie – nu morbida, ci tot mai metafizica – pentru ce e dincolo. In timp, poate si pentru ca a pierdut mai multi apropiati, printre care tatal, relatia lui cu lumea s-a mai indulcit. In Sieranevada momentele de umor rau, caustic, vin la pachet cu o nostalgie care, teoretic, e nostalgia mortului pentru ce a lasat in urma. Directorul de imagine Barbu Balasoiu (oximoronic, a facut si imaginea la Selfie 69) pune in asa fel aparatul incat sa sugereze si prezenta mortului, („autorul filmului e mortul“, spune Puiu intr-un interviu), dar si distanta pe care acesta o are fata de cei vii. Noi, cum ar veni, stam pe locul mortului. Cum intre noi si personaje se afla ecranul, rezulta nu doar ca suntem si noi autorii filmului, dar si ca intr-o alta paradigma suntem mai morti decat personajele vii („Si cati eram vii, ne socoteam morti si umblam ametiti“, scria Gellu Naum inaintea romanului Zenobia, citandu-l pe cojocarul Ioan Dobrescu de la 1813, si aceleasi cuvinte le preia si Radu Jude in Aferim!). Probabil ca Puiu nu s-a gandit la un astfel de statement, la o profesiune de credinta in care adevarul artei sa fie mai presus decat adevarul vietii. Poate dimpotriva, desi daca n-ar crede ca arta e mai importanta decat viata poate ca s-ar apuca de facut papuci.
Filmul e foarte dens si fiecare spectator probabil ca filtreaza ce i se potriveste mai bine structurii si experientei sale de viata. Eu am cuplat cu privirea limpede a mortului fata de ce a lasat in urma. Ajuns dincolo, i s-au revelat toate si i s-au spalat ochii. Inainte de a-si lua un ultim adio de la ai lui si de la lume, priveste inapoi fara sa judece si il vede pe fiecare asa cum e. Lumea asta e galagioasa, mizerabila, nedreapta, frumoasa, grea si e greu sa te desparti de ea intr-un film de o ora jumate. Ii dai dreptate eroului nevazut care isi face de lucru in hol, pe muchia ecranului.
Sieranevada, de Cristi Puiu. Cu: Mimi Branescu, Judith State, Bogdan Dumitrache, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Rolando Matsangos, Catalina Moga, Marin Grigore, Tatiana Iekel, Marian Ralea, Ioana Craciunescu, Ilona Brezoianu, Simona Ghita, Valer Dellakeza, Andi Vasluianu, Mara Elena Andrei