Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar a ajuns la a IX-a editie (6-12 octombrie), tema este „Nelinistile prezentului“, iar evenimentul se afla, in momentul tiparirii acestui articol, la jumatatea lui. Programul il stiti, unele spectacole le-ati vazut, pana miercuri seara – cand se sting luminile FITPTI – veti avea posibilitatea sa mai vizionati si altele, dar ceea ce nu se vede niciodata, desi e intotdeauna foarte interesant si la fel de spectaculos, sunt culisele festivalului, fata lui inaccesibila publicului.
De pilda, pentru spectacolul Bizoni. Fabula urbana#2 de Pau Miro, in care sunt abordate teme definitorii pentru universul artistic al lui Radu Afrim (problematica familiei, raporturile copii-parinti, comunitatea urbana, marginalitatea etc.), scenografia lui Dragos Buhagiar este compusa din doi „pereti“ formati din masini de spalat automate. 87 (optzecisisapte) de masini de spalat, functionale, cu motoarele in ele. La Sibiu, la Nationalul „Radu Stanca“, Radu Afrim a lucrat un diptic Pau Miro – autorul spaniol a scris de fapt o trilogie de fabule urbane (Girafe, Bizoni si Lei), din care regizorul roman a montat primele doua. Pentru a indica transparent legatura dintre cele doua parti ale voletului sau spectaculos, Afrim a inclus in Bizoni un grup de cativa actori din Girafe care traverseaza scena, la propriu, spre amuzamentul publicului, caci grupul de personaje nu doar pare, chiar este din alt spectacol.
La unul dintre spectacole, nu spun care!, montarea decorurilor si pregatirea luminilor a inceput din seara precedenta. Prezent la scena, scenograful ma suna pe la 23:30. Cand am vazut apelul mi-am imaginat ca, la ora aceea, nu poate fi ceva de bine. Imi zice ca avem o problema. Zic: „Ce problema?“. Mi se raspunde: „Nu incape decorul!“. Replic: „Cum nu incape? Scena e uriasa! Am schimbat schite tehnice“. Aud si nu-mi vine sa cred: „E prea inalt. Nu cu mult, dar e prea inalt“. Ce solutii aveam? Sa schimbam sala. Imposibil cu 20 de ore inainte de eveniment. N-a mai ramas decat varianta cu taiatul decorului. In miez de noapte, am chemat colegii de la atelierele de productie care au ajustat decorul. Totul a iesit minunat.
Evenimentele de artele spectacolului au specificul lor, care le face mai dificil de organizat
Pentru prima oara in istoria de noua ani a FITPTI, am avut un artist de pe continentul negru. Rodrigue Romero Saturnin Barbe este originar din Republica Centrafricana si, de ceva vreme, are si cetatenie canadiana. Dar este, cum singur zice, „in primul rand african“. Ajunge pe aeroport, e asteptat de doua persoane din stafful nostru. Ma suna pe Whatsapp ca a aterizat de o jumatate de ora si nu l-a abordat nimeni. Sun voluntarul responsabil care-mi spune ca nu l-a vazut. Zic „Cum nu l-ai vazut, e un actor de culoare! Nu prea ai cum sa-l pierzi din vedere“. Se intalnesc. Era la alt terminal.
Evenimentele de artele spectacolului au specificul lor, care le face mai dificil de organizat decat alte genuri culturale. Pentru ca intr-o seara 5-10-15 actori sa ne incante cu o reprezentatie, alte cateva zeci de oameni lucreaza in spatele lor, nevazuti. De pilda, Hamletul celor de la Teatrul National din Timisoara al Adei Lupu Hausvater e o versiune foarte moderna, dar conserva piesa bardului de la Avon in integralitatea ei. Adica perinda prin scena 20 de actori, iar echipa tehnica de deplasare include alte 35 de persoane (lumini, sonorizare, masinisti, costumiere, recuzitera, coafura, machiaj, sufleur, organizator, video, soferi etc.). Un total de 75 de persoane au calatorit de la Timisoara cu autocarul si trenul, decorurile au venit cu un tir. Spectacolul incepe inca din foaier si, surpriza, in rolul Fantomei Tatalui il puteti vedea pe Alexe Marius Andrei, MC Bean de la formatia Subcarpati, care a compus muzica de spectacol.
Pentru ora si jumatate de spectacol de marti seara, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon, o productie a Teatrului National Bucuresti (regia Bobi Pricop, scenografia Adrian Damian), in distributie sunt cinci actori, iar echipa tehnica necesara include 36 de tehnicieni. Pentru ca montarea necesita 24 de ore, acestia au facut drumul cu autocarul, cu o zi inaintea interpretilor. Decorurile au fost aduse cu un tir.
Unul dintre directorii celor 30 de teatre selectate in FITPTI ma suna cu vreo doua zile inainte de deschidere, cerandu-si scuze ca a omis sa treaca la listele pentru cazari „vreo cateva persoane“. Procesez rapid: vreo inseamna cel putin doua. Si incep sa ma ingrijorez. Aud vocea ezitanta a managerului: „Sunt opt in total“. In-cre-di-bil! Ca sa fie mai clara dificultatea acestei situatii: trupele trimit listele cu persoanele pentru cazare cam cu doua luni inainte, iar pe baza lor se fac rezervari. Anul acesta, prin FITPTI au trecut cca 400 de invitati, raspanditi in sapte hoteluri. Care erau full. Deci a caza inca opt persoane era aproape imposibil. Zic: „Ii luati in camera la dumneavoastra, ii culcati in autocar, nu stiu ce faceti“. El a incurcat-o, noi a trebuit s-o descurcam. Am gasit o varianta la o pensiune din afara orasului.
La Pisica verde din showcase-ul Teatrului „Luceafarul“, am avut surpriza placuta sa vad doi spectatori cu tamplele grizonante bine, un cuplu ajuns la seniorat. Care mi-au dezvaluit faptul ca si-au cumparat bilete pentru fiecare seara a festivalului. Exact asta inseamna sa ai sufletul tanar!