complacadu-ne in cliseul ca asta e tara in care traim si ca oricum nu putem schimba nimic. Sau pur si simplu iti zici ca nu ai timp sau energie sa incerci sa indrepti un rau, daca acesta nu te vizeaza. Iata contextul in care justitiarul din mine s-a sesizat din oficiu.
Ieseam dintr-un oarecare magazin si mi-a fost dat sa vad o bazaconie rupta parca dintr-un film de Kusturica: dintr-un portbagaj de Dacie veche atarnau capul si doua picioare ale unui ditamai vitelul. Atarnau pentru ca cei de la Uzina de Automobile Pitesti nu s-au gandit ca vom apuca vremurile in care un roman va avea acces la un vitel intreg, prin urmare nu au proiectat un portbagaj pe masura, adica un portvitel.
In cateva momente, mirarea mi s-a preschimbat in revolta. Era un caz clar de tratament abuziv aplicat unui animal, motiv intemeiat pentru ca un sofer de Dacie sa infunde puscaria.
Am cautat pe internet numarul de telefon al Protectiei Animalelor si am sunat, fara prea multa incredere. Doamna, sunt cutare, vreau sa raportez ca masina cu numarul cutare transporta un juncan in conditiile astea. Spre placuta mea uimire, femeia mi-a multumit si m-a asigurat ca respectivul sofer va plati cu varf si indesat. Trebuia doar sa depun o reclamatie scrisa. Mi-a comunicat locatia sediului lor si m-am proptit in statia de autobuz, deja alegandu-mi in minte cuvinte care sa ma faca sa par cat mai destept in expozeul scris.
Autobuzul a aparut dupa cam jumate de ora si cu greu am reusit sa imi fac loc. Noroc cu oamenii care m-au impins din spate, ca sa urce si ei. Era atat de aglomerat, incat aveam sincera senzatie ca va exploda caroseria si va improsca cu calatori. Dar nu imi pasa, eram pornit pe fapte mari. Aproape nici nu bagam in seama cei cinci puradei care imi cantau de jale. Mai tare decat ei se auzea conversatia dintre un tip musculos si cei trei controlori care verificau biletele oamenilor. Tipul tipa la ei ca e atat de mare aglomeratia incat nu a putut ajunge pana la compostor, ei racneau la el ca nu e problema lor. Apoi tipul le-a zis ca daca le da doi pumni in mecla ii baga in coma si ei s-au linistit subit.
Nu am putut cobori in statia vizata de mine, ci dupa alte cinci, odata cu puhoiul. Dar nu conta asta. Conta doar faptul ca buletinul il aveam in portofelul care tocmai imi fusese furat in autobuz si in lipsa lui nu puteam semna reclamatia. O sa mi-l schimb, asta e. Orice, numai sa nu sufere si alti vitei.