Textul fratilor Presniakov, prezenti la Bucuresti pe 11 februarie la spectacolul regizat de Gianina Carbunariu pe textul lor, se roteste accelerat in jurul terorii-caracatita. In spectacol joaca Paula Gherghe, Madalina Ghitescu, Maria Obretin, Mihaela Sirbu, Ionut Adascalitei, Adrian Anghel, Laurentiu Banescu/ Virgil Aioanei, Rolando Matsangos, Razvan Oprea. Piesa, fragmentata si in acelasi timp circulara, e un cumul de indicii si secvente dramatice manevrate cu multa atentie, care dau greutate fiecarei situatii de panica in parte. Pe Presniakovi ii preocupa istoria globala a terorii, filtrata in capitole de viata privata.
Un copil care apasa pe soneria unui apartament in care sint lasate gazele aprinse se dovedeste in final, involuntar, declansatorul celei mai cumplite stari de asediu. Fratii Presniakov impart granule de teroare in momente care aluneca de la general la intim. Abilitatea scriiturii lor sta in gradarea suspansului si neasteptatului, in brusca schimbare a cursului dramatic si in detensionarea temporara care nu e altceva decit o inteligenta supapa. Presniakovii intorc volanul scriiturii cu o viteza naucitoare si nu te lasa sa anticipezi confortabil succesiunea evenimentelor. Exact ca in Babel, un detaliu care trece la inceput neobservat leaga povestile. Copilul din Terorism e sinonimul explozibil al pustii din Babel. Forta scriiturii supraetajate vine din circuitul subtil al unor detalii carora abia la sfirsit le vezi sensul de adincime. In Terorism, situatiile curg ca niste produse toxice pe o banda rulanta care, atunci cind te astepti mai putin, transporta leagane in loc de bombe.
Doua femei in virsta stau de vorba in parc despre familiile lor, in timp ce nepotul uneia dintre ele se da in leagan. Incet, incet discutia urca spre nivelul maxim de cruzime. Una dintre batrinele ii da celeilalte otrava sa-si omoare ginerele. In organizer-ul femeii care se sinucide la birou e scrisa o singura fraza: „La picioare, unghiile cresc mai repede decit la miini”. Pentru Oleg si Vladimir Presniakov, spectacolul de la Teatrul Foarte Mic a demonstrat „o excelenta unitate de joc actoricesc si o viziune regizorala clar asumata”.
Terorismul e corporal, mental, global, intim, cu atit mai prezent cu cit se insinueaza subliminal. E terorismul fiecarei clipe asupra clipei care a trecut sau care e pe cale sa se scurga. Creierii sint compostati instant la aparatul terorii unei lumi in care se trece debusolant de usor de la spinzuratoare la lesa unui ciine. Al unei lumi in care pericolul pompeaza non-stop panica.