Prezentatorul celei de-a treia Seri a Festivalului International de Literatura si Traducere, acelasi Catalin Sava, a fost cel care a prezentat invitatul ultimei seri a Festivalului si pe moderator, istoricul Dorin Dobrincu. Dialogul purtat de cei doi istorici in cadrul oferit de Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu“ din Iasi a gravitat in jurul istoriei personale a lui Lucian Boia si a relatiei sale cu istoria.
Ca in orice istorie, totul incepe de la origini – ceea ce l-a facut pe Lucian Boia, asezat pe un scaun pe scena si usor tremurand, sa poata afirma ca, avand in vedere ca are mama din Italia, iar tatal din Transilvania, este romanul ideal: 50% roman si 50% dac. Cea mai timpurie amintire pe care nu o are este cea a unui bombardament american, pe cand avea cateva luni, si pe care mama sa tot il repovestea, incat a ajuns sa il retina ca memorie personala.
Intrebat de Dorin Dobrincu despre ce insemna educatia din epoca lui Mihail Roller, cel care a sovietizat invatamantul romanesc, Lucian Boia si-a amintit de o greseala pentru care parintii sai au fost atentionati, anume faptul ca scrisese numele lui Stalin cu litera mica. Intr-adevar, dupa cum a spus, „sa fii copil in anii ’50 cred ca era mai bine decat sa fii adult“.
Interesul pentru istorie, desteptat de bunicul sau, l-a facut sa se hotarasca sa mearga pe acest drum, deseori sterp. Insa aceasta relatie directa cu istoria pe care o clameaza Boia a cunoscut diverse avataruri: spre exemplu, reusind dupa terminarea facultatii sa ocupe un post de asistent chiar la Universitatea din Bucuresti, a ramas vreme de sase ani pe aceasta pozitie, fara sa avanseze, abia in 1989 devenind lector. Rememorandu-si profesorii, Lucian Boia a dat dovada de o sinceritate oarecum fara rest, afirmand ca dintre ei (Mihai Berza, Emil Condurachi, Ion Nestor) „retroactiv nici unul dintre ei nu ma impresioneaza prea tare“.
Istoria personala a ocupat o parte importanta din aceasta intalnire, istorie presarata cu amintiri si butade. Cealalta parte, inserata in povestea depanata de Lucian Boia, cu care s-a intrepatruns permanent – dupa cum si viata sa, de la varsta copilariei, cand s-a hotarat ca vrea sa urmeze calea istoriei, s-a incrucisat cu aceasta –, a reprezentat-o experienta sa in ale istoriei, practic o forma de istoriografie vie: cum se scria, ce se scria, de ce. Si, inevitabil, de ce a scris Lucian Boia si cum a scris.
„De la nimeni nu am invatat atat de multe ca de la martieni“
In ceea ce priveste conceptia sa asupra istoriei, indeosebi in contextul in care preocuparile sale s-au aratat a fi foarte diverse, intr-un areal foarte larg, Lucian Boia si-a declarat relativismul foarte simplu: „M-am jucat cu istoria, de copil pana astazi“. In completare, ca metoda de lucru si ca refacere a trecutului, a afirmat: „De la nimeni nu am invatat atat de multe ca de la martieni“.
Experienta sa directa cu ceea ce a insemnat comunismul romanesc a fost un alt subiect explorat in cadrul Serii FILIT. Relatia istoricului cu editurile si cenzura a fost, bineinteles, atinsa: o carte trebuia sa fie avizata de „organele competente“ pentru a fi tiparita. Dar, asa cum are obiceiul istoria, surprinzator este altceva: in a doua parte a anilor ’70 cenzura a fost oficial desfiintata „si ca atare a devenit mai riguroasa“. Acesta a fost si un motiv care l-a facut pe Lucian Boia sa publice in Franta cu mai mare usurinta, o consecinta fiind diversitatea subiectelor pe care le-a abordat, chiar dincolo de asteptarile sale. „Am scris multe carti la care nu m-as fi gandit vreodata“, recunoaste chiar el.
In privinta regimului comunist, istoricul a dat dovada de moderatie in pozitia asumata: „Sigur ca comunismul a fost ilegitim si criminal, dar nu a fost numai ilegitim si criminal“.
Dupa toate scandalurile pe care le-a cunoscut, afirmatiile sale privind ce inseamna istoria au putut eventual provoca surprinderea publicului prin echilibru. Intrebat despre ce inseamna „istoria adevarata“, Lucian Boia a subliniat cu claritate faptul ca trecutul este imposibil de reconstituit in intreaga sa complexitate, rolul istoricului fiind acela de a face reconstituiri partiale cu un grad cat mai ridicat de verosimilitate. Iar aici vestita pipa a lui Magritte a functionat ca exemplul perfect: este vorba despre o reprezentare a unui obiect, care nu trebuie confundat cu obiectul propriu-zis. Ca atare, vorbim despre o multitudine de istorii, reprezentate de nenumaratele priviri asupra trecutului. De aici si remarca facuta de Lucian Boia care ar fi putut trece neobservata: „Ce stiu eu…“, completata de: „Cand ma apuc sa cercetez ceva, incerc sa ajung pana la capat“.
Nu a fost ocolit nici subiectul disputei din presa cu Ioan-Aurel Pop, nenumit in context, care l-a acuzat pe Lucian Boia de faptul ca scrie in mare masura dupa ureche, fara acribia unui istoric si fara consultarea surselor, a arhivelor istorice de cateva zeci de ani. Lucian Boia s-a aratat nedumerit de ce ar avea nevoie sa consulte arhive pentru subiecte care nu presupun un asemenea demers, pentru ca ulterior, intrebat fiind care este propria proiectie asupra persoanei sale, sa raspunda: „Definitia mea scurta este: sunt o persoana care scrie carti“.
Autoironia a venit insa intr-o alta forma, legat de faptul ca de aproape 20 de ani persoana sa publica se afla in centrul unei dispute sau alta: „Sunt un mare scandalagiu. Asta e ce-mi doresc in viata, sa provoc din cand in cand cate un mare scandal“.
Publicul care a umplut sala a fost si el prezent indirect pe scena, prin intrebarile adresate lui Lucian Boia, scrise pe biletele stranse de voluntarii FILIT. Raspunsurile istoricului au tinut, din nou, de sfera echilibrului – spre exemplu, diferentierea dintre patriotism si nationalism sau ce inseamna natiunea, ca un construct cultural fata de conceptia etnicista. La una dintre intrebari, care privea felul in care vede cinstea la romani, raspunsul a fost dezarmant de sincer: „Nu am nimic inteligent de spus“. Din partea publicului nu putea lipsi un subiect atat de drag multor romani: conspiratiile. Moment in care istoricul a punctat foarte bine din nou: miturile conspirationiste, indiferent ca este vorba despre extraterestri, evrei, francmasoni sau, mai nou, Soros, nu reprezinta decat „maniera cea mai usoara de a explica istoria“ de catre oameni care nu o cunosc.
Finalmente, legat de modernizarea Romaniei de astazi, Lucian Boia a insistat ca avem nevoie „mai presus de orice, de o schimbare de mentalitate, de atitudine, dublata de dezvoltarea spiritului civic, a responsabilitatii si a respectului“.
La finele conferintei, Lucian Boia a fost inconjurat de cititorii sai, pentru a da autografe – o surpriza fiind un elev care i-a luat autograful pe 30 de carti.
Lucian Boia s-a nascut la 1 februarie 1944 la Bucuresti, a absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, unde si incepe sa predea dupa finalizarea ciclului de licenta. In 1980 a infiintat Comisia Internationala de Istoriografie. Este director fondator, din 1993, al Centrului de Istorie al imaginarului si profesor universitar doctor la Universitatea din Bucuresti. Pornit de la istoriografie, Lucian Boia a publicat pe foarte multe subiecte, care pot fi subsumate istoriei ideilor si imaginarului. Autor a 34 de volume pana acum, a fost si tradus in limbi straine (engleza, franceza, germana, spaniola, maghiara si slovaca), numarandu-se printre cei mai vizibili istorici romani la nivel international.