– Fragment –
Acum era timpul sa vad si sa notez in minte tot ce se intampla. Hotarat, m-am ridicat de pe pat. Fara sa stiu de ce, am luat de pe noptiera exemplarul cu citatele din operele lui Mao Zedong pe care mi-l facuse cadou Falsul Ceausescu cand ne-am cunoscut in parc si l-am rasfoit la intamplare – e un vechi obicei al meu sa deschid o carte la indemana si sa citesc ce-mi cade sub ochi, dandu-i apoi o anume semnificatie. […] Am avut apoi, cand m-am intors intre nebuni, in vreme ce Roxana statea pe trepte cu steagul Uniunii Europene, devenit de-acum al Socolei libere, strans in brate, o controversa cu Falsul Ceausescu pe subiectul citatului cu broasca din scrierile tovarasului Mao. I-am spus ce gandisem eu la lacul Sfanta Ana in legatura cu cerul vazut din fantana si ca aceasta contravenea invataturilor tovarasului Mao, care nu avea dreptate in privinta broastei. Mi-am intarit cuvintele spunandu-i ca, fara indoiala, daca as fi fost chinez si as fi fost in Partidul Comunist sau in Armata de Eliberare a lui Mao, m-as fi folosit de alte spuse ale sale, care aratau in lucrarea Sarcinile pentru anul 1945 ca imi pot exprima liber punctul de vedere. Barbatul inalt si slabanog a ranjit, dezvelindu-si strungareata: Te-ar fi impuscat! I-am replicat ca n-ar fi fost partinic sa nu fie ascultat si punctul meu de vedere, care e si mai dialectic decat al lui, pentru ca acesta cuprinde si punctul de vedere al broastei din fantana tovarasului Mao. Si ce daca, mi-a replicat calm. Tovarasul Mao accepta critica, mi-a spus el, a zis in aceeasi ocazie ca oricui ii este ingaduit sa-si spuna parerea, dar tovarasul Mao a aratat de asemenea ca o critica e acceptata cu o conditie, de a nu fi venit de la un element ostil si de a nu se deda la atacuri rauvoitoare. Or, e dovedit, tu ai recunoscut, te-am vazut la televizor ca esti un contrarevolutionar! Nu l-am contrazis, pentru ca Falsul Ceausescu stia brosura pe de rost si o purta cu el intotdeauna doar asa, ca sa le demonstreze celor ce nu-l credeau cand il cita. Mi-a parut rau sa aflu ca tovarasul Mao m-ar fi impuscat ca element ostil. […] Oare, chiar daca m-ar fi condamnat la moarte pentru critica mea, ar fi reflectat macar un pic la perspectiva noua pe care interpretarea o aducea asupra cugetarii sale despre broasca privind cerul din fantana? m-am interesat eu. Nici gand, ma asigura Falsul Ceausescu. Gandirea lui Mao Zedong este telescopul si microscopul cauzei noastre revolutionare! declama el, adaugand cu voce mai scazuta: Tovarasul Mao a infaptuit atatea pentru ca nu si-a pierdut timpul cu fleacuri. M-am enervat – adica ce, eu sunt un fleac? Cand ma intorsesem pe treptele Triajului, multimea se raspandise in grupuri mici in parcul din fata, fumau si discutau pasnic, de parca erau batrani adunati dupa o sedinta la Casa de Ajutor Reciproc. Ca si Roxana, Falsul Ceausescu obosise de atata fluturat steagul tricolor si i-l lasase lui Ceausescu cel mic. Acesta se lupta din rasputeri cu batul prea mare, cu care se lovea peste turloaie din cand in cand si slobozea cate o injuratura la adresa risipei capitaliste, care a taiat ditamai prepeleacul din padurile patriei, strigandu-i tovarasului sau sa caute ceva de taiat, sa mai scurteze batul, ca daca nu, el lasa dracului toata treaba. Am inceput sa-l caut cu privirea pe Agarbicioaie prin multime, dar nu l-am zarit. L-am vazut pe Misa Dzvin, care se scarpina de zor sub pansamentul largit cu totul pe cap, scotandu-si unghiile innegrite de sangele uscat de pe rana, dupa care i-am spus sa-l caute pe Ionica, infirmierul, care intrase intre timp in sala de garda a Triajului, ca sa-i schimbe pansamentul. L-am intrebat unde sunt ceilalti. Vaii hadili da terkvi, s-au dus la biserica, imi arata el cu degetul murdar cu care isi scarpinase rana intins spre biserica. M-am indreptat agale intr-acolo, ocolind grupurile de bolnavi si intrebandu-ma ce le-a mai cuvantat Agarbicioaie nebunilor, de acestia nici macar nu scot vreun carait ca n-au primit la timp masa de pranz. Dintr-odata, un strigat strident sfasie linistea pasnica a amiezii. Ajutoooor! Ajutoooor! Sariti, ma omoara nebunii… Pe geamul salonului-celula in care il incuiasem, Manolescu, iesit pe jumatate in afara, parand gata sa sara de la etajul trei, tipa ca din gura de sarpe. Doua brate puternice pe care le-am ghicit a fi ale lui Grisa-Gavriil l-au tras imediat inauntru, chiar cand infirmierul era gata-gata sa cada in gol, agitandu-si frenetic bratele si urland dupa ajutor. Strigatele se mai auzira cateva clipe infundat, in interiorul salonului-celula. In cadrul ferestrei aparu cu un zambet larg latit pe fata sa oachesa si urata Puscarie, cu un cutit mare de bucatarie in mana dreapta. Pe capul sau tuns chilug trona acum o boneta alba de bucatar, cam larga, ca un burlan de aproape jumatate de metru, oprit sa nu-i cada pana peste ochi de cuiul infipt in partea stanga a fruntii lui, care se vedea clar, stralucind in soarele amiezii.
CARTEA
Autofictiune al carei personaj central este chiar Marius Oprea, romanul prezinta un „oras al nebunilor“ intr-o lume a nebunilor, cu eroi dintre cei mai stranii, in special nebuni, dar si personaje cunoscute, precum preotul Corogeanu din Tanacu. Nu lipsesc nici figurile de politicieni, mereu in mijlocul controverselor.
AUTORUL
MARIUS OPREA a studiat istoria la Universitatea din Bucuresti si este autorul unei teze de doctorat cu tema „Rolul si evolutia Securitatii (1948-1964)“. A fost implicat in elaborarea Legii de deconspirare a Securitatii si a facut parte din echipa de consilieri a presedintelui Emil Constantinescu si a prim-ministrului Calin Popescu-Tariceanu, pe probleme de analiza politica, lupta impotriva coruptiei si securitate nationala. A creat in 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus pana in 2010. A publicat numeroase articole si lucrari despre istoria Securitatii si patru volume de poezii. De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut: Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente (1949-1989) (2002, premiul Asociatiei Editorilor din Romania pentru cea mai buna carte de istorie a anului); Ziua care nu se uita. 15 noiembrie 1987, Brasov (in colab., 2002); Securistii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca politie politica (coord., 2002); Chipul mortii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului (2006); Bastionul cruzimii. O istorie a Securitatii (1948-1964) (2008); {ase feluri de a muri (2009, premiul revistei „Observator cultural“). A fost protagonistul filmului documentar Le chasseur de la Securitate (Vanatorul de securisti), realizat de Mirel Bran si Jonas Mercier, si al cartii lui Guido Barella La tortura del silenzio. Storia di Marius Oprea, aparuta in traducere in Spania si in Romania.