„Anul acesta, de pe 4 pe 17 noiembrie, ca a fost luni, joi, sambata ori duminica, ca erau orele 17, 19 ori 22, cele doua sali ale Teatrului au devenit puncte de atractie pentru seniori, maturi ori juni care pretuiesc arta scenica. {i sprijina, in felul lor, prin prezenta si aplauze, caracteristica definitorie a asezamantului pietrean: tineretea artistica. 18 spectacole in concurs au reunit artisti care incearca sa-si defineasca, in primul segment al carierei lor, un stil, sa se individualizeze prin ceea ce fac, sa se integreze in trupe de stat ori in ansambluri independente si sa experimenteze formule de freelancing. Sa-si faca un nume. Sa convinga specialistii, sa placa si publicului.
Nu am vazut creatii foarte indraznete ca inovatie. Media estetica a fost cumintenia, artistii competitivi atestand ca sunt profesionalizati, ca stapanesc secretele domeniului. Au fost si dezamagiri. Am vazut spectacole despre care, daca n-as fi stiut varsta realizatorilor, as fi zis ca sunt din alt timp istoric. Nu traditionalismul abordarii era principala problema (clasicul poate fi contemporan cu conditia amprentarii lui cu spiritul timpului), ci senzatia ca privesti un produs de pe care te-astepti ca in orice moment sa zboare molii. La Menajeria de sticla am avut sentimentul lipsei de idei a regizoarei Sanziana Stoican, care s-a asezat sfioasa in umbra textului ca in fata unui mausoleu, text pe care in loc sa-l invioreze cu mijloace scenice l-a adancit definitiv in artificialitate. In Crima din strada Lourcine, Alex Mazgareanu, care parea sa se fi specializat in actualizari ale unor comedii canonice, a ratat iremediabil, oferind o productie ce-si pierde suflul foarte repede, uitand de reglaje, punand sa cante actori fara calitati muzicale. Ashes Afar, pregatit anul trecut de Bobi Pricop pentru Fringe-ul de la Edinburgh, e o propunere modesta, mult sub ceea ce a aratat ca poate acest regizor. Oscar si Tanti Roz nu s-a remarcat prin nimic altceva decat prin desuetudine.
De fapt e frumos (Teatrul German de Stat Timisoara) e un spectacol modern, actual, impecabil sustinut actoriceste de cei sase interpreti tineri din distributie, dintre care s-a evidentiat Konstantin Keidel (nominalizat la Premiul pentru cel mai bun actor). Proaspata, ingenioasa, comica a fost Dezintegrabilii de la RECUL Remediu Cultural, creatie colectiva de improvizatie realizata de grup in decurs de sapte zile, in cadrul proiectului „O saptamana, un spectacol“ ca mod de creare a unui sketch comedy in sistem intensiv.
Un veritabil maraton teatral
In Aglaja (Premiul pentru cel mai bun spectacol), ceea ce impresioneaza sunt decupajul realizat de Alina Petrica dupa romanele Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul in mamaliga si Raftul cu ultimele suflari, si conceptul lui Stefan Lupu care unifica text, coregrafie, sound si visuals intr-o constructie estetica omogena din perspectiva mijloacelor de expresie. Alina Petrica s-a decupat fara sa iasa din liniile generale, ba integrandu-se perfect, dezvoltand personajul in diverse etape ale vietii lui, in diferite stari, dandu-i consistenta intr-o prestatie care i-a adus ex aequo Premiul pentru cea mai buna actrita. La egalitate cu Sanziana Tarta, de la Teatrul National din Cluj, din Moarte si reincarnare intr-un cowboy de Rodrigo Garcia. In tandem cu actritele Irina Wintze, Elena Ivanca si Adriana Bailescu, Sanziana Tarta a atras atentia prin firescul interpretarii, prin stiinta de a face echipa, prin posibilitatile mimice, corporale, vocale, prin maniera in care a reusit sa proceseze actoriceste un text si o viziune regizorala iesite din norme. Regizorul Andrei Majeri s-a delimitat de plutonul celorlalti regizori-concurenti prin optiunea pentru un autor de teatru adept al noilor practici de scriitura si scenice, prin gasirea unei formule originale, viguroase de spectacol, prin indrazneala transpunerii. Toate l-au recomandat ca laureat al Premiului pentru regie.
Desi in fiecare an termina studiile de scenografie un numar de absolventi, iar unii dintre cei de la Arhitectura vin si ei spre artele spectacolului, nu foarte multi raman in zona aceasta artistica. Din motive pecuniare mai ales, se lasa atrasi de publicitate, televiziune, film, evenimente etc. Din fericire, anul acesta la Piatra Neamt, pe acest segment al creatiei scenice s-au remarcat Anda Pop (Premiul pentru scenografie, pentru Anul disparut. 1989), Cristina Milea (costumele la Jacques si stapanul sau), arh. Andreea Simona Negrila (Spargerea).
In Ubu Rege, Vlad Barzanu a fost un dictator copil, in cheia de lectura a lui Tudor Lucanu, lectura regizorala care ramane insa la nivel de premiza, neevoluand pe parcurs, devenind rapid expozitiva. Interpretarea lui Barzanu, in schimb, a fost precisa, nuantata, actorul duce personajul prin toate cotloanele personalitatii sale, intr-o gama variata de ipostaze, in egala masura acoperite, de la umil, fricos, la tradator, meschin, las, prefacut. Intr-o prestatie care i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor.
Editia a XXVIII-a a Festivalului de Teatru Pledez pentru Tine(ri) Piatra Neamt a fost un veritabil maraton teatral, o proba de anduranta artistica pentru invitati, creatori si public, la finalul caruia castigatorul absolut a fost tineretea artistica.