In ciuda mesajelor diluate, avem alegeri pe muchie. PSD va iesi pe primul loc, nu mai e nici o indoiala aici, dar cu toate astea social-democratii pot fi trimisi in opozitie. Doua sunt conditiile ca partidul lui Liviu Dragnea sa poata spera ca va forma guvernul dupa 11 decembrie. In primul rand, PSD sa ia minimum 40%, iar ALDE macar 6%. Cu redistribuiri, PSD si ALDE pot lua impreuna 50%, plus unul din mandatele de parlamentari. In aceste conditii, jocul e inchis, iar negocierile de la Cotroceni vor fi doar pentru numele premierului. Dragnea si Tariceanu vor juca tare si nu vor accepta ca Iohannis sa le tranteasca propunerea de premier. Presedintele va fi cu spatele la zid, o majoritate PSD-ALDE il va face spectator, pentru ca, oricat si-ar dori, Iohannis nu poate intoarce rezultatul scrutinului. Plus ca PSD va veni din postura invingatorului detasat, astfel ca marja de actiune a sefului statului va fi mult ingustata.
Pentru PSD e vital ca ALDE sa intre in Parlament (unii vorbesc chiar de cinci voturi pe sectie facute cadou de PSD, dupa modelul PDL-EBA), altfel social-democratii vor fi in opozitie chiar daca ar obtine 42%.
Cele doua conditii trebuie indeplinite simultan, pentru ca orice rateu e fatal pentru PSD. Daca social-democratii scot doar 36-38%, iar ALDE 6%, e foarte probabil ca PSD si ALDE sa nu reuseasca sa faca o majoritate.
In tabara pro-Ciolos, PNL si USR par sa fi declansat o competitie care ar putea sa le creeze amandurora probleme. Pentru cei care isi doresc ca PSD sa nu ajunga la butoanele din Palatul Victoria, calculele nu seamana deloc cu cele facute in sediile PNL sau USR. Pentru mentinerea lui Ciolos trebuie adunata o majoritate de 50% plus unu din voturi. Degeaba obtine PNL 30%, daca USR ia doar sase-sapte procente. Cum la fel degeaba spera USR sa obtina 20%, daca liberalii ar lua sa zicem 15-17%. Pentru ca, la asemenea scoruri, Dacian Ciolos isi va face bagajele, iar misiunea sa se va incheia imediat dupa 11 decembrie.
Exista oameni in PNL care n-au simt politic, nu gandesc strategic. Sunt probabil destui liberali care s-ar bucura daca USR ar lua un scor cat mai mic, desi acest scenariu inseamna, culmea, trimiterea lor in opozitie.
Pentru a forma viitorul guvern, PNL si USR sunt obligate sa ia impreuna minimum 40% din voturi. Cum se distribuie procentele intre cele doua partide e mai putin relevant. Cele 40 de procente, plus redistribuirile, dar si voturile UDMR, ar putea fi suficiente pentru injghebarea unei noi majoritati pe dreapta.
Pentru PNL, vorbim de o adevarata pleasca. Liberalii n-au convins deloc in campanie, nu vor castiga alegerile, dar cu toate astea s-ar putea trezi la guvernare. PNL il are pe de o parte pe Iohannis la Cotroceni (presedintele e cel care desemneaza premierul), iar in plus alegatorii pierduti pe drum sunt recuperati de USR. In final, procentele se varsa in cosul comun pro-Ciolos.
Vor obtine PNL si USR cele 40 de puncte necesare pentru a fi in cartile guvernarii? Greu de spus. Totul depinde de prezenta la vot. Daca la urne vin sub 40% dintre alegatori, PSD are prima sansa. Nu doar sa castige scrutinul, ci si sa formeze guvernul. PNL va termina in acest caz pe locul doi, avand o mie de primari, care isi vor face probabil treaba. ~ntrebarea e daca USR mai poate spera sa ia 10%, pe o prezenta redusa.
Daca insa numarul celor care vin la urne creste, atunci si sansele PNL si USR cresc. Liberalii ar putea obtine un scor mai mic decat in cazul unei prezente reduse, dar rezultatul USR va fi sensibil mai mare, pentru ca e singurul partid care poate aspira nehotaratii.
In ultimele zile de campanie, probabil ca se vor inmulti sondajele de opinie. Partidele fac tot ce pot sa va influenteze votul, iar sondajele reprezinta o arma folosita peste tot in lume.
Sondajele sunt adesea poze false pe care partidele incearca sa le vanda. Sunt mai degraba cifre pe care protagonistii si le doresc in ziua votului. Indiferent din ce zari politice vin procentele, mergeti la urne si votati dupa cum credeti.