Interviu  -  Radu Cucuteanu  -  

Anul acesta s-a reluat FILIT, dupa editia-protest din 2015, intr-o forma mai larga. Ce v-a facut sa reveniti la carma festivalului?

Desi autoritatile locale nu s-au tinut de promisiunile facute la editia-protest de anul trecut, printre care aceea de a infiinta o Fun­datie culturala care sa organizeze de sine statatore festivalul, ne-am inhamat la treaba si anul acesta. In decizia noastra a cantarit foarte mult importanta continuitatii unui astfel de proiect, fidelitatea si asteptarile publicului iesean, precum si vizibilitatea nationala si europeana de care se bucura orasul in timpul FILIT. In fine, am obtinut din nou promisiunea infiintarii Funda­tiei, pentru organizarea editiei din 2017, dar acum nu mai cred nimic pana nu vad ca se intampla.

O noutate, si inca foarte importanta, a reprezentat-o la aceasta editie obtinerea Inaltului Patronaj al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Cum ati reusit obtinerea lui si ce greutate are acest fapt?

Inaltul Patronaj al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania este o mare onoare si o recunoastere a calitatii festivalului. Ne-a umplut de bucurie, caci, intr-a­devar, spiritul pe care il urma­rim in mod sistematic este unul european, al comunicarii si diver­sitatii culturale. El a fost cu atat mai important cu cat editia din acest an a fost una de revenire, dupa problemele de anul trecut. Pot spune ca a avut darul sa ne redea increderea in ceea ce facem si sa confirme ca suntem pe drumul cel bun.

In ciuda insistentei de care ati dat dovada – alaturi de ceilalti doi initiatori, Florin Lazarescu si Lucian Dan Teodorovici –, Fundatia pe care tot ati clamat-o, care sa se ocupe de FILIT si sa nu sufere de pe urma ingerin­telor politicului, nu a aparut. Cel putin deocamdata. In des­chiderea ultimei editii ati ce­rut in mod direct o pozitie din partea autoritatilor locale fata de acest subiect. Cum stim, cu rezultate par­tiale. De atunci s-a mai facut vreun pas in aceasta directie sau lucrurile au ramas doar la stadiul de vorbe pentru urechile publicului?

Lucrurile stau in felul urma­tor: solutia infiintarii unei fun­datii culturale care sa gestioneze FILIT a fost rezultatul negocierii cu autoritatile locale in timpul crizei de anul trecut. In acele momente tensionate, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu si subsemnatul ne-am intalnit pentru dialog cu reprezentatii Consiliului Judetean Iasi si am pledat pentru o fundatie cu mai multi membri fondatori, printre care si doua universitati, pentru a proteja FILIT de influenta politicului. De asemenea, o fundatie poate asigura o echipa stabila, care sa lucreze pe tot parcursul anului si care sa capitalizeze experienta de la un an la altul. Asa se face la toate festivalurile mari din lume. Muzeul National al Literaturii Romane Iasi, organizatorul actual, poate organiza multe lucruri frumoase, dar pentru un eveniment de talia Festivalului International de Literatura si Traduceri din 2014 trebuie mult mai multa flexibilitate.

De exemplu, noi, la Muzeul Literaturii, nu putem incheia contracte care se vor desfasura peste un an sau doi, caci ar fi pe un buget inca neaprobat, ceea ce la o institutie publica este ilegal. Dar cu marii autori, care sunt foarte ocupati, asa se procedeaza. Efectiv nu putem sa ne apucam de festival decat dupa aprobarea bugetului, prin februarie, martie ori aprilie, ceea ce e foarte tarziu. De asemenea, externalizarea unor servicii face ca in fiecare an sa avem alta echipa de implementare, ceea ce e contraproductiv.

O fundatie ar rezolva multe dintre aceste probleme. In plus, s-ar putea ocupa in mod sistematic de atragere de fonduri din alte surse, scriere de proiecte de finan­tare s.a.m.d.

Ei bine, deoarece fundatia promisa nu a fost pusa pe picioare, am invitat la deschidere reprezentantii autoritatilor locale sa-si spu­na punctul de vedere in aceasta chestiune si am obtinut noi promisiuni. De la sfarsitul lui octombrie si pana in prezent nu am primit nici un semn ca s-ar fi inaintat cu documentele pentru fundatie. Ea trebuie sa treaca deopotriva prin plenul Consiliului Local si al celui Judetean, deoarece e vorba de o cooperare. Toate astea iau timp. Daca fundatia nu va fi gata la sfarsitul lui februarie, cel tarziu martie, se va intra in criza de timp.

Una dintre problemele cu care se confrunta orice manifestare, cu atat mai mult una de o asemenea anvergura – sa nu uitam ca FILIT este cel mai mare festival de gen din aceasta parte a Europei – este finantarea. Cum ati reu­sit sa asigurati finantarea pentru intreaga suita de eve­nimente?

FILIT este organizat de Muzeul National al Literaturii Romane Iasi, in colaborare cu Asociatia „Patrimoniu pentru Comunita­te“, iar finatatorul principal este Consiliul Judetean Iasi. La primele trei editii am avut contri­butii financiare si de la Primaria Municipiului Iasi, precum si de la diferiti sponsori.

In acest an am avut o con­tributie de la Ministerul Culturii, care s-a dovedit cum­va salvatoare, deoarece au fost bani care au putut fi cheltuiti pentru categorii de sevicii pentru care banii de la Consiliul Jude­tean nu puteau fi folositi. Poate e paradoxal ceea ce spun, insa nu banii au fost problema, ci birocratia sufocanta si cronofaga, lipsa de flexibilitate, legislatia ambigua sau restrictiile impuse de Consiliul Judetean in externalizarea serviciilor.

Timpul si stresul pentru a obtine performanta in sistemul public din Romania sunt de cateva ori mari decat cele ale unui manager occidental, pentru aceleasi rezultate. La noi, sistemul te incurajeaza sa stai degeaba si sa te plangi ca nu ai bani – in acest moment, ai devenit functionarul perfect.

O autoevaluare necesara: cum a fost editia de anul aces­ta a FILIT?

Cum spuneam, a fost o editie de revenire dupa editia-protest de anul trecut. Am avut multe evenimente de calitate, de la intalniri cu premianti Goncourt la expo­zitii cu lucrari de Picasso ori cu fotografii de Berman, care s-au bucurat de mare succes. Chiar daca talia a fost ceva mai mica fata de primele doua editii, nu am facut in nici un moment rabat la calitate, iar spiritul european a fost la el acasa. Colaborarea cu „Courrier International“ si obtinerea Inaltului Patronaj al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania ne-au bucurat enorm. Pot spune ca editia 2016 si-a atins scopul, ne-am apropiat de cota de odinioara, dar atat timp cat nu avem o so­lutie administrativa pe termen lung, ramanem sub semnul unei fragilitati si al unui sentiment de provizorat, fara indoiala contraproductive.

Din cealalta perspectiva pe care o aveti, de director al Muzeului National al Literaturii Romane din Iasi, intrebarea ramane: care sunt pro­blemele cu care se confrunta o asemenea institutie in ob­tinerea fondurilor? Nu ma gandesc aici la finantarea directa de la buget, ci la organizarea de evenimente, de conferinte, la prezentarea de autori, organizarea de ateliere etc. In fapt, care sunt impedimentele de care se loveste un manager cultural? Cu atat mai mult cu cat este vorba despre o intreaga retea de muzee literare din judetul Iasi, nu doar de Muzeul „Va­sile Pogor”.

Fondurile nu sunt neaparat o problema, mai degraba legislatia este adesea destul de confuza si de restrictiva, de aceea multi fug de asumarea unor riscuri sau ras­punderi. De exemplu, daca vrei sa faci o cafenea intr-un muzeu, ca sursa de venit, asa cum vedem in alte parti, lucrurile sunt foarte complicate si orice audit rauvoitor poate rastalmaci legile astfel incat sa-ti faca mari necazuri. De­sigur, daca mergi in instanta este posibil ca in cele din urma sa castigi, dar asta iti ia cativa ani, timp in care te afli sub o anumita presiune, ca sa nu mai spun ca asta poate trage ca o piatra de moa­ra la evaluarea anuala. Daca faci doar activitati multe si ma­runte, esti mult mai protejat: raportul de activitate e gros, impresioneaza prin cantitate, iar riscurile sunt minime. Cred ca o legis­latie stufoasa si ambigua, pe alocuri contradictorie, de fapt paralizeaza initiativa managerilor culturali, ii impinge spre mediocritate si mai ales favorizeaza controlul politic asupra institutiilor, cu ajutorul serviciilor de audit. Cunosc manageri culturali care nici nu vor un buget mare, caci asta inseamna multa bataie de cap si multe riscuri. E mult mai comod sa te plangi fata de toata lumea, pe modelul artistului damnat, ca nu ai bani, decat sa cheltuiesti cu rost, in contextul unei legislatii in­calcite si cu un personal subsalarizat, un buget consistent.

MLRI a inceput sa ofere o serie de rezidente artistice, printre cele mai importante din Europa Centrala si de Est. Care este scopul lor, cui se adreseaza si, in egala ma­sura, ce rezultate au dat ele pana in acest moment?

Sunt foarte mandru de sistemul nostru de rezidente, caci Iasul isi construieste astfel vizibilitatea la nivel european, chiar daca mai e mult de munca pana sa putem spune ca suntem o destinatie culturala inconturnabila. Anul aces­ta, FILIT a reusit sa realizeze cea mai ampla retea de rezidente literare din Europa de Est, sase pentru autori romani si douazeci si sase pentru traducatori straini. Rezidentele pentru autorii romani sunt gandite in egala ma­sura pentru incurajarea creatiei contemporane si imbunatatirea statutului autorului roman. Rezidentele pentru traducatori straini sunt efectiv indispensabile pentru integrarea literaturii romane in­tr-un metabolism cultural european, pentru a o face sa circule si sa fie receptata in diferite spatii culturale. Ne place sau nu, limba romana este una de circulatie restransa, chiar daca se poate scrie literatura minunata cu ajutorul ei. De aceea, traducerea de calitate, realizata de catre vorbitori nativi, reprezin­ta singura cale de a ajun­ge la publicul strain si de a participa la constructia canonului literar european. Pentru Muzeul National al Literaturii Romane, rezidentele pentru traducatori au un rol deosebit si in promovarea patrimoniului literar pe care il gestionea­za. Incepand de acum trei ani, autori clasici, cum ar fi Eminescu, Creanga sau Negruzzi, sunt tra­dusi in diferite limbi. In acest moment, unele dintre po­vestile lui Creanga sunt disponibile in franceza, germana, spaniola, catalana, poloneza, turca sau bulgara, car­tile fiind publicate la Editura Muzeelor Literare, adica editura noas­tra, pe care am infiintat-o in 2013, cand am venit manager la muzeu. Cu aceste carti si cu sprijinul Ministerului Culturii si al Institutului Cultural Roman participam la saloane si targuri internationale de carte, continuand astfel promovarea autorilor clasici. Toate lucrurile se inlantuiesc intr-un mod fericit, astfel incat efectele reziden­telor se multiplica si merg mult mai departe decat se vede la prima vedere.

Prin coordonarea MLR Iasi si a FILIT, la care se adauga calitatea de scriiitor (si aici este important faptul ca sun­teti tradus in limbi straine), va aflati in permanent contact cu lite­ratura – atat cea autohtona, cat si cea straina. ~n acest peisaj, cum se vede literatura ro­mana? Care este vizibilitatea ei?

Avem mult, foarte mult de recuperat. Literatura romana este foarte putin tradusa – in comparatie cu cea maghiara sau poloneza, de pilda –, iar o parte dintre traduceri sunt invechite sau foar­te slabe. Decat sa pui in circulatie o traducere proasta intr-un spatiu cultural strain, mai bine nu faci deloc. De aceea noi insistam pe calitate si pe munca traducatorilor nativi. ~n acest con­text, trebuie pomenite eforturile pe care la fac Institutul Cultural Roman si Ministerul Culturii pentru traducerea si promovarea literaturii romane in strainatate. Roadele lor incep sa se vada, dar cred ca abia peste un deceniu sau doua de functionare sustinuta, fara sincope, vom ajunge sa ne integram cumva organic in metabolismul cultural european.

Cum stam in Romania la capitolul strategii culturale, ceea ce implica transpa­ren­ta, viziune, ba chiar si coerenta? Altfel spus, cat de perfo­r­manti suntem la nivel cultural?

Vorbind franc, e o catastrofa. Cel mai adesea, la nivel local banii in cultura se cheltuiesc foarte prost. Nu avem strategii votate si bugetate la nivel de resedinte de judet si cu atat mai putin la nivel de judet. Finantarea proiectelor culturale e mai degraba o improvizatie, adesea lipsesc juriile de experti independenti in selectie si evaluare, derularea proiectelor nu este monitorizata, impactul nu este masurat, rapoartele nu sunt facute publice. E o combi­natie halucinanta de amatorism si clientelism.

Orice muzeu, cum stim, nu are ca scop doar conservarea trecutului, ci pastrarea lui in cotidian. Ce inseamna astazi, in cazul MLRI, acest lucru?

Pfff, este foarte greu sa iesi din definitia muzeului-conserva, mai ales aici, in Moldova. Inertiile sunt foarte mari. Eu am recurs la mai multe metode de impros­patare, ca sa spun asa. Una a fost indesirea expozitiilor temporare si la itinerarea lor in tara, dar si dincolo de granitele tarii. Ritmul din acest an a fost foarte bun, iar parteneriatul strategic cu Biblioteca Nationala a Romaniei, care are spatii generoase de expozitie, a dat rezultate excelente. De asemenea, am dezvoltat colaborarea cu asociatii si fundatii culturale, precum si cu artisti independenti, ceea ce a dus nu numai la o frecventa mult mai mare a evenimentelor, dar si la mai multa creativitate. Muzeul nu patrunde in comunitate numai cu propriul patrimoniu, ci si prin co-organizarea sau gazduirea unor evenimente relevante. De pilda, eu sunt foarte multumit ca Street Delivery se intampla la noi, fiindca asa foarte multi adolescenti si tineri s-au apropiat de Casa Pogor.

Care sunt proiectele de care sunteti cel mai multumit (evit cuvantul mandru)? Aici, in calitate de director al MLRI.

Evident, in primul rand de FILIT, pe care cunoscatorii l-au catalogat la primele doua editii ca fiind cel mai mare festival literar din Europa de Est. E o mare reusita pentru intreaga echipa, pentru Iasi, pentru mine. Dar sunt multumit si de Sotron, festivalul pentru copii pe care il facem in jurul datei de 1 iunie, de noua serie a revistei „Dacia Literara“, de catalogul Editurii Muzeelor Literare, ca si de itinerarea expozitiilor noastre in Franta, Spania, Italia sau Turcia. O reusita aparte o reprezinta infiintarea de patru puncte muzeale noi: „Cezar Petrescu“ (la Cot­nari), „Dimitrie Anghel“ (la Miroslava), „Ionel Teodoreanu“ (la Go­laiesti/ Medeleni) si, cel mai recent, „Garabet Ibrai­leanu“ (la Targu Frumos). Patru puncte muzeale in mai putin de doi ani.

Dar in nume personal?

Aici nu stau asa grozav. Apa­ritia romanului Fetita care se juca de-a Dumnezeu a fost o mare bucurie…

Ca sa schimbam nota, la final: legat de activitatea ca director, sigur au fost mo­men­te mai triste (daca tot vorbeam de finantarea culturii), dar trebuie sa fie cateva altele vesele, din cele la care revii cu placere. Este vreunul la indemana?

Unul din momentele de care imi amintesc cu mare placere este organizarea expozitiei-experiment „Copilaria parintilor nos­tri“, cu ajutorul liceenilor. Ei au ales te­ma, au cautat obiecte, au realizat expozitia, au facut conferinta de presa si apoi ghidajul vizitatorilor. Febrilitatea si emotiile lor au inviat muzeul. Se intampla in 2013, la scurt timp dupa ce am preluat conducerea.