Care a fost punctul de plecare al filmului?
Povestea a fost inspirata dintr-o intamplare traita de Adrian Silisteanu pe vremea cand lucra la Agentia France Presse Romania, inainte de a deveni director de imagine. Claudia Silisteanu l-a scris la propriu, eu am colaborat, iar la multele discutii din jurul lui a participat si Razvan Radulescu, in calitate de consultant.
Cine a fost Yann Fronty, memoriei caruia ii e dedicat filmul?
Jurnalistul francez cu care Silisteanu a colaborat la cateva reportaje atunci cand a lucrat ca fixeur, la inceputul anilor 2000. Impreuna cu el a si intalnit cazul din care a fost inspirat filmul. In timpul lucrului la scenariu a aflat ca intre timp murise.
Deci termenul de fixeurexista.
Exista, e insa mai cunoscut in lumea jurnalistilor care fac reportaje in afara tarii de origine si care au nevoie de persoane locale care aranjeaza, traduc, stabilesc legaturile necesare. {tim ca e un titlu mai greu reperabil, dar, impreuna cu semnificatia fixer-ului din engleza (persoana care face aranjamente pentru altii in chestiuni ilicite), am hotarat ca are o rezonanta interesanta.
Ai cunoscut fata reala?
Asa cum am zis, fata reala apartine unui caz de acum aproximativ 15 ani. Ar fi necesitat un efort urias sa o gasim si nici nu ne-am pus aceasta problema.
Mai mult, scenariul e totusi o dramatizare, deci nu respecta intru totul evenimentele reale. Nu stiu cat de mult s-ar identifica fata cu situatia din film.
Dincolo de dimensiunea sociala (traficul de carne vie), Fixeur chestioneaza rolul imaginii si etica ei in relatie cu realitatea. Ce te pasioneaza la tema asta?
Din start m-a pasionat aceasta dilema a lui Silisteanu pentru ca se plia pe o dilema personala, a eticii meseriei mele care, practicata cu cele mai bune intentii, in numele artei, poate devia usor (chiar fara sa-ti dai seama) spre o serie de abuzuri. Paralela a nascut in mod natural scurtmetrajul Arta, in timpul lucrului la scenariul pentru Fixeur.
Exact, scena interviului leaga direct cu scurtmetrajul tau, Arta, in care o mama isi duce fiica minora sa dea casting pentru rolul unei prostituate. Ce crezi ca ramasese nespus de la Artaincoace?
Arta e o consecinta a nenumaratelor discutii dintre noi in timpul scrierii scenariului, despre etica si abuzul in jurnalism, abuzurile posibile ale regizorilor sau ale artistului in general si, nu in ultimul rand, abuzul foarte greu identificabil al parintilor asupra propriilor copii. De aici a si aparut acest al doilea plot din film, cel al relatiei dintre Radu si baiatul iubitei sale.
Spui ca la castingul pentru rolul fetei din Fixeur te-ai confruntat cu o situatie similara din scurtmetrajul Arta?
Nu am spus asta. Lucrand la scenariul lui Fixeur si discutand, ne-am dat seama ca la un moment dat va trebui sa facem casting pentru aceasta minora. Am inceput sa ne gandim serios cum vom face acest casting fara sa devenim abuzivi la randul nostru. De aici ideea scurtmetrajului Arta. Mi-am imaginat, cred, cum as fi facut acest casting acum 10 ani, sa zicem, cand n-aveam asemenea dileme, abuzand in numele artei si chiar fara sa realizez acest lucru. Nu s-a intamplat nimic similar la castingul pentru Fixeur, pentru ca ne-am luat masuri de precautie.
Cum vezi rezolvarea acestei dileme morale legate de imagine si jurnalism?
Cred ca de aceea am si facut filmul, ca sa aflu raspuns la aceasta dilema. La fel ca si celelalte filme in care cred ca mi-am chestionat propriul comportament, cautand raspunsuri. De la public, critici, prieteni, de la oricine.
Dupa ce criterii ai ales-o pe Diana Spatarescu, interpreta minorei, care e foarte buna?
In primul rand, criteriul talentului. Apoi cel al inteligentei si maturitatii. A fost foarte dificil sa decidem felul in care facem castingul minorei. Am realizat ca, in primul rand, trebuia sa le dam parintilor sa citeasca scenariul – ei isi cunosc cel mai bine copilul, stiu ce stie si ce poate duce psihologic, ca sa zic asa. Am primit multe refuzuri chiar de la parinti in timpul castingului. Apoi, la casting, am incercat sa ne asiguram ca fata din realitate intelege ce spune personajul din film, adica sa nu trebuiasca sa vina de la noi aceste explicatii. Am considerat ca ar fi un abuz sa o facem sa afle niste lucruri mai repede decat procesul natural. Am incercat sa-i respectam inocenta. Apoi, cand am gasit-o pe Diana, i-am explicat toate posibilele repercusiuni ce ar urma aparitiei filmului: posibilele ironii la scoala, confundarea imaginii din film cu cea din viata reala etc.
E interesant ca, cu exceptia pestelui care nici nu apare si a baietilor agresivi fara program, in film nu exista personaje negative. Te-ai astepta ca cei care se opun interviului sa fie niste antagonisti adevarati, dar ei au motivele lor, in timp ce nici francezii nu sunt complet amorali.
Da, toti acesti jurnalisti au cele mai bune intentii, ei cred in forta jurnalismului si cred ca pot salva alte zeci de fete in urma reportajului. Asa cum exista oameni cu un crez in orice meserie, asa cum parintii isi doresc ce e mai bine pentru copiii lor. Cine e antagonistul? Cred ca tot ei. Pentru ca, insistand, ei ajung sa forteze situatia, sa forteze o minora sa faca ceva ce nu vrea. Chiar daca e vorba doar de un interviu, a forta pe cineva rezoneaza cu abuz, e forma incipienta a abuzului. Sigur, intram intr-o zona gri in care putem filosofa, insa e aceeasi zona in care, fara sa ne dam seama poate, ne abuzam si propriii copii (oricat de putin): sa fie cei mai buni la scoala, la inot, sa fie primii in general. Pentru ca asta e societatea in care traim – extrem de competitiva si, de aici incolo, vina si antagonisti se pot tot gasi.
Cum le-ati explicat filmul coproducatorilor francezi astfel incat sa nu aiba reticente legate de francezii din film?
Nu a trebuit sa le explicam nimic. Au citit scenariul si au inteles foarte bine despre ce e vorba. Premiul pentru proiect castigat la Sarajevo a venit in urma prezentarii lui in fata unei comisii din care cel putin trei persoane erau din Franta, inclusiv de la ARTE si de la CNC-ul francez. Nu a pus nimeni problema ca ar fi vorba despre francezi. Cred ca orice jurnalisti in cazul filmului, orice regizor in cazul cinemaului, orice parinte in cazul familiilor are aceasta pornire spre abuz. Poate ca e un impuls ancestral – am discutat mult si despre asta, deci cred ca e un comportament uman, universal.
Prin ce te-a convins Tudor Aaron Istodor ca e cel mai potrivit pentru rol? Prin ce trebuia sa iasa in evidenta protagonistul – prin ochi, poate?
Nu m-am gandit niciodata ca un actor trebuie sa iasa in evidenta prin ceva, nici macar prin ochi. Daca nu ai ce sa transmiti prin ochi, oricat de frumosi ar fi, ramai cu o privire neutra, ca sa nu zic tampa. Ma repet, talentul e o conditie sine qua non. Apoi ne trebuia un personaj ambitios, dar la inceput de drum, matur, dar inca inocent. Un personaj in cautare, in between. Ca si minora, care e intre fetita si femeie.
Fara a da prea multe spoilere, cum ati ajuns la scena finala, care e puternica si inchide foarte bine filmul?
Am ajuns destul de greu si foarte tarziu. In perioada scrierii, nicicum nu gaseam finalul potrivit. La un moment dat am realizat ca nu cuvintele sunt cele care conteaza sau care pot rani, ci felul in care sunt spuse. Aceleasi cuvinte pot avea semnificatii diferite, asa cum aceeasi palma (alt simbol din film de care se leaga scena din tren) poate fi folosita ca sa loveasca sau ca sa mangaie. Apoi, ce inseamna sa fortezi un copil? E si o vorba, „sa stai calare pe el“. Am zis ca personajul nostru a invatat ceva si, in final, va sti sa pastreze distanta.
Adica?
Ce inseamna sa pastrezi distanta fata de un copil si care e distanta corecta? Greu de spus. Cred ca trebuie sa fie o distanta suficienta de la care sa nu-l coplesesti, dar nici prea mare astfel incat sa te simta langa tine, sa stie ca esti acolo. Fiecare are, probabil, distanta lui.
Mottoul olimpic „Citius, altius, fortius“ („Mai repede, mai sus, mai puternic“) tine de recuzita sau era la bazin? Ce relatie crezi ca formeaza cu subiectul filmului?
Era la bazin, la Izvorani. Astfel de incurajari nu sunt doar pe toate canalele de comunicare din zilele noastre, nu apartin se pare doar societatii capitalist-concurentiale, ci vin din vremuri mai vechi. Mottoul cu pricina s-a pus de la sine in subiectul filmului doar pentru ca se afla la un bazin olimpic unde au loc de adevaratelea concursuri de inot pentru copii. E de mers acolo pentru a vedea pe viu reactia unor parinti dezlantuiti in urale pentru copiii lor care inoata sau dezlantuiti in furie, la vestiare, cand acestia n-au castigat.
Ca sa parafrazez personajul principal: unde crezi ca e diferenta dintre bine, foarte bine si perfect in privinta filmului?
Nu inteleg intrebarea… Daca ma intrebi cum cataloghez eu filmul, mi se pare ca e bine.
Ai circulat in 2016 prin festivaluri internationale si cu Fixeur, si cu Ilegitim. Cum au fost primite? Care a mers mai bine?
Au fost mult mai bine primite decat speram, ambele. Se vede si dupa cum a circulat Ilegitim prin lume si inca circula – vreo 50 de festivaluri si zece premii. Ilegitim a avut o critica unanim foarte buna in Franta, unde a si fost distribuit. Nu ma asteptam. Spectatorii lui Fixeur – atat la Toronto, cat si la Tokio – au ramas in proportie foarte mare la Q&A, un semn bun de obicei, iar discutiile au durat mult. E prea devreme sa afirm care a mers mai bine, Fixeur e inca la inceput. Spectatorii mi-au spus ca ambele au subiecte si personaje universale si ca actorii joaca foarte bine. Intalnirea cu publicul e, in general, foarte interesanta si pentru ceea ce exprima fetele lor dupa film, dincolo de cuvinte.
In Romania, Ilegitim a starnit reactii complexe si intense. Si s-a parut ca cei care l-au criticat nu l-au inteles bine sau ca n-au fost de acord cu ce au inteles.
Sincer, nu mi s-au parut chiar asa complexe si intense reactiile sau nu mai deosebite decat pentru orice alt subiect in care lumea intra cu emotii si subiectivism. Mai ales dintre parerile celor care ma intereseaza, nu mi s-a parut nimic extravagant, poate cu o exceptie sau doua. Acum, cei care l-au criticat cred ca mai degraba n-au fost de acord cu ce au inteles, si asta e foarte in regula, adica asa se intampla cu majoritatea filmelor. Si nu numai cu filmele.
Ai putea trage un fir prin toate filmele tale?
Cred ca dilema morala apare in majoritatea: in Valuri si Pescuit sportiv este evidenta, in Din dragoste, cu cele mai bune intentii exista aceasta dilema ca din dragoste s-a facut mai mult rau cu cele mai bune intentii, in Colivia e vorba despre cum te raportezi la o pasare bolnava gasita, dar si la copilul tau samd.
In ce directie o s-o iei cu urmatorul film?
Foarte greu mi se contureaza ideea, pentru ca sunt mai multe directia, dar parca toate converg spre credinta. O alta dilema personala ce tine, in mod specific (speculez) doar de comportamentul uman.
Te preocupa ideea unei filmografii coerente sau iti urmezi impulsurile?
Mai degraba a doua varianta, dar chiar si-asa mi-e greu sa vad urmatorul pas.
FIXEUR
Regia:Adrian Sitaru
Scenariul:Adrian Silisteanu, Claudia Silisteanu
Imaginea:Adrian Silisteanu
Montaj:Mircea Olteanu
Cu:Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Adrian Titieni, Diana Spatarescu, Andreea Vasile, Christophe Pomez, Cristian Ilinca, Sorin Cocis
Produs de 4 Proof Film (Romania), Petit Film (Franta)