familiarizata cu mecanismele de functionare a institutiilor si cu legislatia, poate pune presiune si obliga decidentii la transparenta. Romania nu duce lipsade legislatie privind transparenta, ci de intelegerea acesteia si de punerea sa in practica. S-a vazut in cazul respingerii in Parlament a Ordonantei 13 si adoptarii Ordonantei 14 ca procesele parlamentare pot fi urmarite pas cu pas, ca gradul crescut de interes determina televiziunile sa transmita in direct de la Comisia Juridica si lucrarile in plen. Mai mult, jurnalistii au simtit presiunea publicului de a pune intrebari celor care decid, de a pune presiune pe acestia pentru a da raspunsuri si termene clare la care vor supune la vot ordonantele. Cu toti ochii atintiti asupra sa, Parlamentul a putut, intr-un timp rezonabil si respectand regulamentele de functionare, sa lucreze in interesul cetateanului la lumina zilei.
Cu toata avalansa de fake news, cu fenomenul camerelor de rezonanta la purtator si toate celelalte, Facebook i-a unit din nou pe cei care aveau o cauza pentru care merita sa lupte democratic. Comunitatile online s-au regasit mai apoi in piete, acolo unde au revenit atat timp cat suspiciunea ca „vor fi trase in piept“ a persistat. Sigur, nu ne putem astepta ca toti cetatenii cu drept de vot sa aiba acelasi comportament, de watchdog, ar fi o risipa de energie sa ne transformam cu totii in avertizori. Nu se poate, fie doar si privind lucrurile prin prisma diferentelor culturale, a obisnuintei de a folosi tehnologia sau a timpului pe care fiecare il poate aloca informarii. Educatia civica 2.0 presupune ca parti dintr-o societate civila – nu neaparat organizata institutional – sa faca voluntariat pentru semenii sai. Nici activitatea Guvernului, a Parlamentului, a Administratiei Prezidentiale ori a administratiilor locale si judetene nu reprezinta mistere de nepatruns, iar „vraja“ este sparta de putina informare si presiune pentru transparenta. Elitele din diferite domenii pot fi, de asemenea, mobilizate in a oferi raspunsuri. O serie de specialisti in Drept au lamurit punctual aspecte complicate ale legislatiei si ale functionarii actului de justitie la cererea comunitatilor online, dar si ale presei. Fostul membru al CSM, judecatorul Cristi Danilet, este un exemplu, dar au mai fost si alti juristi consultati pe parcursul ultimelor saptamani si toate interventiile acestora au mai introdus nuante de interpretare sau, pur si simplu, au intarit ori confirmat ceea ce alti colegi de breasla afirmasera deja in spatiul public.
A ridica permanent din umeri, a nu te prezenta la vot pentru ca „oricum sunt toti la fel“ si „oricum nu se schimba nimic“ reprezinta un comportament pagubos. S-a demonstrat clar ca democratia e un proces continuu, se construieste in fiecare zi nu doar prin actiunea celor carora li s-a delegat prin vot puterea, ci si a cetatenilor activati in a monitoriza procesele de putere. Nimic nu poate fi luat drept definitiv, totul poate fi reversibil intr-un stat inca fragil. Statul in sine nu este un construct teoretic, institutiile sunt populate de oameni care, intr-un fel sau altul, raspund sau pot fi facuti sa raspunda catre opinia publica. Am inteles valul de satisfactie in urma ingroparii definitive a OUG 13 in Parlament in urma actiunii protestatarilor. Doar ca nu ar trebui sarbatorit prea mult: cei care detin puterea isi vor dori tot timpul mai multa putere. E doar o chestiune de timp pana cand actuala majoritate va incerca sa dea din nou atacul – si nu doar asupra legilor privind justitia, ci in domenii pe care nici nu le banuim.
Un exemplu de actiune: site-urile Camerei Deputatilor si ale Senatului publica fiecare initiativa legislativa si prezinta fiecare etapa din parcursul acesteia pana la voturile in plen, ca si ordinea de zi a comisiilor parlamentare.
Cu putina vointa si ceva timp cheltuit in folosul public, unele bombe pot fi dezamorsate din timp, dezbaterea poate fi lansata inca de la momentul depunerii unei initiative. Orice lege are semnatari, iar acei semnatari isi desfasoara activitatea in localitatile noastre. De ce sa nu stricam o intrebare cand vedem un proiect problematic: „Nene, de ce-ai semnat legea? Explica-mi sa inteleg“?