sa scrie o scrisoare unui autor retras, devenit „pustnic“, dintre cei studiati la scoala. „}intele“ alese au fost Harper Lee, J.D. Salinger si Kurt Vonnegut.
Spre uriasa surprindere a doamnei Lockwood, dar si a elevilor, Kurt Vonnegut le raspunde. Scriitorul, care este deja foarte batran, refuza politicos sa ii viziteze la scoala, dar scrie o scrisoare elevilor, plina de indemnuri. Iat-o mai jos.
„Va multumesc pentru scrisorile voastre frumoase. E sigur ca stiti cum sa ridicati moralul unui bosorog de 84 de ani. Nu mai apar in public acum fiindca am ajuns sa seman cel mai mult cu o iguana.
Mai mult, ceea ce as avea sa va spun e foarte scurt: exersati orice arta – muzica, dans, cant, teatru, desen, pictura, poezie, eseu, fictiune. Nu conteaza ce, nu conteaza daca o faceti bine sau rau, dar n-o faceti pentru glorie si bani, ci pentru experienta devenirii, pentru a descoperi ce se ascunde in voi, si pentru a va creste sufletul.
Serios! Vreau sa va indemn ca, chiar din clipa asta, sa faceti arta pana la sfarsitul vietii voastre. (…)
Iata o tema pentru diseara, si sper ca doamna Lockwood sa va pedepseasca daca n-o faceti: scrieti un poem de sase randuri, nu conteaza tema, dar sa fie cu rima. Nu se poate juca tenis fara fileu. Scrieti un poem cat de bine puteti. Dar sa nu spuneti nimanui ce faceti. Nu-l aratati si nu-l recitati nimanui. OK?
Apoi rupeti in bucatele foaia pe care l-ati scris si aruncati-le la gunoi, cat mai departe una de cealalta. Veti vedea ca ati fost deja rasplatiti din belsug pentru poezia voastra. Ati trecut prin experienta devenirii, ati aflat un pic mai mult despre ce se ascunde in sufletul vostru.
Sa va binecuvanteze Dumnezeu pe toti!“