Actiunea serialului SF pleaca de la premisa ca 2% din populatia globului se evapora in acelasi timp. Copii, parinti, varstnici dispar fara urma, iar omenirea trebuie sa invete sa traiasca – sau, mai curand, sa supravietuiasca – dupa un eveniment de neconceput dupa orice standard cunoscut. Razboaie, molime, catastrofe naturale: orice drame care presupun pierderi de vieti omenesti sunt socante pentru familiile direct afectate, dar traumele se extind la nivelul intregii colectivitati, mai ales intr-o epoca a interconectarii, a impreuna vietuirii la un clic distanta fata de semenii tai de pe partea cealalta a globului.
In contextul fenomenelor de tip Brexit sau al alegerii lui Donald Trump in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii, se vorbeste tot mai mult despre intregi categorii sociale care traiesc drama specifica unor „leftovers“.
Cazul Romaniei: 45% din populatie inca traieste in mediul rural. De cele mai multe ori, cu exceptia emigratiei rurale sau a navetistilor zonelor metropolitane, pentru acestia Uniunea Europeana nu a insemnat acces la resurse si nici nu si-au vazut in vreun fel standardele de viata sau de cultura ridicate semnificativ, in contrast evident cu locuitorii marilor orase, beneficiarii directi si privilegiati ai accesului la o lume globalizata. O intreaga generatie de muncitori facuti cu forta oraseni in vremea industrializarii fortate din timpul regimului comunist se vede astazi impartind chiar la oras o lume cu o alta generatie, digitalizata si cosmopolita. Iar cea din urma are parte de un standard de viata mai ridicat si este unita de viziuni progresiste total straine primei generatii de oraseni din epoca comunista.
Cazul Americii: marile corporatii au externalizat productia spre tari in curs de dezvoltare. Au pastrat in „homeland“ cercetarea, dezvoltarea si inovarea, preferand o forta de munca mult mai ieftina peste hotare. Decizia de business nu poate fi pusa la indoiala, doar ca rezultatele nu au intarziat sa se faca simtite: disparitia locurilor de munca din industrie (si, foarte important, nu trebuie sa uitam activitatea de minerit) a atacat o patura sociala importanta. Nu toti muncitorii dintr-o tara se pot recalifica peste noapte pentru a lucra in Silicon Valley, globalizarea nu a tinut cont de inertia fireasca manifestata pe piata fortei de munca. In mod evident, un stat (chiar si o uniune federala precum SUA) are datoria sa isi protejeze toti cetatenii si sa faca politici de pe urma carora sa beneficieze fiecare cetatean, indiferent de pregatirea sau aptitudinile acestuia.
Au reusit statele sa raspunda acestei provocari? Cel mai probabil nu. Brexitul, ascensiunea lui Trump, exacerbarea euroscepticismului – toate sunt simptomele vizibile ale unei suferinte sociale careia guvernele statelor cu democratii liberale consolidate ori in curs de consolidare (cum e si cazul Romaniei) sau leadershipul de la Bruxelles nu i-au gasit la timp un leac sau, din pacate, nici nu l-au cautat. Criza refugiatilor sirieni a oferit combustibil suplimentar, oxigenul necesar combustiei fusese deja introdus prin globalizare si, implicit, digitalizarea galopanta.
Multa lume a rasuflat usurata cand alegerile din Olanda au fost pierdute de Geert Wilders, portretizat adeseori ca un soi de cavaler al Apocalipsei pe continentul european, politicianul de la care i se va trage sfarsitul Uniunii Europene. Televiziunile internationale de stiri au difuzat reportaje cu olandezi care se declarau votantii sai. In vreme ce imigratia masiva a ramas sperietoarea cea mai populara, fiind si cea mai usor de explicat pentru europenii care traiesc (pana la un punct) fireasca „frica de strain“, de cel care arata si se comporta diferit fata de tine, mai toate analizele care incearca sa determine o cauza primara a populismului 2.0 converg spre aceeasi concluzie: intr-o lume hiperdigitalizata, globalizata si cosmopolita, in care generatiile mai tinere se simt ca pestele-n apa si datorita faptului ca este singura lume pe care o cunosc, varstnicilor si celor care detin mai putine competente digitale le-a mai ramas o singura arma prin care pot protesta: votul. Un vot pe care il acorda acelora care le promit ca vor restabili lumea pe care au pierdut-o. Istoria ne arata ca nici o revolutie industriala nu a putut fi oprita, ea produce mutatii profunde la nivel social. Din pacate, tot istoria ne invata ca, inainte de a trece intr-o noua faza, omenirea a dat cate o lupta. Cu ea insasi.