Snyder este autorul unei carti, On Tyranny, care ofera sfaturi de rezistenta contra lui Donald Trump si contra unui regim opresiv in general. El crede ca atacurile rusilor au fost provocate de succesul cartii in timpul campaniei electorale, mai ales dupa aparitia unei reclame „populare de ambele parti ale Atlanticului“, la capatul unei saptamani proaste pentru candidatul Trump. Snyder a descoperit, astfel, ca prezentarea cartii pe site-ul amazon.com a fost schimbata de persoane necunoscute: imaginea cartii a fost inlocuita cu cea a unei carti fictive de colorat, numele autorului a fost modificat, iar textul descrierii schimbat ca sa contina expresia „lessons to Make World Great Again“, un slogan ce a aparut pe postere pro-Trump si Putin in Federatia Rusa. „Acest atac nu face decat sa confirme mai multe lectii din cartea mea despre tiranie, mai ales Lectia nr. 14, care vorbeste despre importanta intimitatii digitale“, spune Snyder.