Rubrici  -  Oltita Cintec  -  

Zona a subiectivitatilor, in arte succesul e inca si mai aproximativ, dar nu mai putin atragator, ba parca chiar cu atat mai tentant, intrucat expunerea e maxima. Evaluarea de specialitate se raporteaza mereu la un set de criterii estetice caracteristice timpului istoric. Au fost etape in care ordinea, masura si echilibrul constituiau grila de analiza. Le-au urmat decenii in care structura fragmentara, logica de tip colaj, discontinuitatea, repetitivitatea au devenit esentiale. Fiecare cu­rent de gandire a impus si ope­rat cu propria grila de standarde, la care se raportau artistii si cu care opereaza si examinatorii. Ori­ginalitatea unei creatii, indife­rent de gen, e o norma fundamentala. Creatia are o tesatura complexa, dar trasatura care conteaza dincolo de tendinte si mode culturale e noutatea pe care opera o propune receptorilor. Ceva ce nu s-a mai facut, ceva ce nu s-a mai auzit, ceva ce nu s-a mai vazut si care vine din profunzimile imaginatiei, eliberat de controlul creativ al unui autor.

O alta distinctie frecventa e intre succesul de critica si cel de public. Criticii sunt consumatori de arta specializati, ale caror expertiza si metodologie interpretative le permite sa evalueze noile crea­tii, prin cercetare si comparatie, (in)validandu-le, asezandu-le la locul potrivit, intr-un top axiologic. Critica, fie prin forma publicistica, fie prin cea acade­mica, are aceasta misiune deloc simpla de a cerne valoarea, cu gra­dele ei, de nonvaloare. Protocoa­lele profesiunii obliga si la un ghidaj al pu­blicului, la fel de necesar, intr-un mediu artistic dinamic, adesea supraaglomerat, in care publicul simte nevoia unor repere la care sa recurga in ajutor.

Criticii nu pot fi agentii de PR ai unui artist ori ai unui eveniment

In cronologia mondiala a artei s-au inregistrat frecvent situatii de neconcordanta intre astepta­rile publicului si cel al expertilor. Explicatia e simpla. Apar creatii avangardiste, atat de indraznete, incat publicului ii e dificil sa le accepte ca propuneri reusite. Nu le inteleg, e prea devreme pentru ele, gustul public nu e pregatit sa le primeasca. Teoreticienii sunt cei care intervin si le faciliteaza accesul, fac legatura cu destinatarii, prin explicatii argumentative, la­muritoare. Pregatirea pentru consumul artistic e un proces care debuteaza prin cultura generala, un prim orizont care se extinde gra­dual, continuu, pe intreg parcursul vietii. Exista si reversul nepotrivirii de viziune: ceva care place enorm publicului nu e autentificat de experti. Cazurile sunt legate de concesiile facute comercialului, de dragul de-a placea, de-a avea fani, de absenta acelor elemente de unicitate care disting opera de produsele de serie, iar arta, de mestesugarie.

In trecutul recent al artelor, uneori apar dileme privind po­zi­tia de valoare  din cauza publici­tatii, a celei sustinute in campanii agresive, care sadesc in mintea privitorilor, inainte de produ­cerea unei creatii si prezentarea ei pu­blica, ideea ca ne vom afla in fata unei revolutii estetice. Publi­citatea disproportionata, PR-ul intensiv induc confuzie, facand ca lumea sa nu mai distinga intre ambalajul generat de promovare si continutul propriu-zis, contributia inovativa, reusita cultu­rala. Reechilibrarea le revine evaluatorilor de profesie, care combat cu argumen­te pertinente ideile preconcepute sadi­te publicitar. Publicitatea impune prestigii false, iar contrabalansarea e dificila, dar obli­gatorie din perspectiva igienei culturale a oricarei societati. Criticii nu pot fi agentii de PR ai unui artist ori ai unui eveniment, dar daca opteaza sa fie, atunci trebuie sa-si decline calitatea de critic. Comportamentul etic le-o cere.

Cum masuram succesul in teatru? E o combinatie de presa buna, sali cat mai pline (gradul de ocupare a unei sali arata mate­matic in ce masura oferta se in­talneste cu cererea), selectii in festivaluri, premii. La nivelul artistului, se vorbeste despre cota pe care o are si care creste direct proportional cu aprecierea de care se bucura la un moment dat. 

Au existat si epoci in care acre­ditarea valorica a venit la mult timp dupa trecerea artistului in nefiinta, proba timpului fiind cea care legitima contributia de originalitate si locul in enciclopedii. Reprezentata grafic, o cariera nu e o linie continuu ascendenta, are suisuri si coborasuri firesti, posibile momente de platou. Evolutia si perseverenta ajuta, de regula, la schimbarea graficului. Vremurile in care un creator trebuia sa astepte confirmarea posteritatii au apus. Recunoasterea vine acum pentru unii foarte repede si e o suma de aprecieri critice si sufragii ale consumatorilor.