Esti un personaj excentric?Cred ca aceasta catalogare poate fi facuta numai de cei din jur. N-ar trebui sa fiu eu cel care sa judece si sa spuna ca sint sau nu excentric. Daca sint sau nu, aceasta tine de perspectiva celorlalti. Nu constientizezi foarte bine cum esti. Totusi, imi dau seama, pina la un anumit punct ca am o tendinta catre actiuni insolite. Numai ca, pentru mine, aceste actiuni sint, cumva, naturale. Nu am neaparat o strategie de abordare si nu-mi construiesc cu atentie imaginea. Eu aleg un costum extrem de colorat care, oricum, ar atrage atentia, pentru ca ma reprezinta sau pentru ca regasesc in el culoarea preferata. Nu port, neaparat, rosu puternic pentru a iesi in evidenta dintr-o mare de oameni imbracati in negru.
Cum te definesti ca „produs”?
E o formulare pe care am intilnit-o si cind a fost vorba de alti colegi de generatie si cred ca toti sintem asa: niste produse ale societatii contemporane. Prin urmare, m-as defini drept un astfel de „produs” al societatii contemporane, care se manifesta literar si nu numai.
Ai debutat la 23 de ani, cu volumul Baltazar si hazardul. Nu e cam devreme pentru un debut? Se spune ca scriitorul trebuie sa acumuleze experienta, sa fie pregatit inainte de a trece la un demers narativ si, vrind-nevrind, asta se obtine pe masura ce acumulezi experienta.
Da, cred ca am debutat cam devreme, iar asta a si dus, mai tirziu, la aparitia unui volum intitulat Postume, pe care l-am publicat tocmai fiindca am considerat ca scrisesem prea mult pina la virsta de atunci si ma speria perspectiva de a avea deja un raft cu carti purtind numele meu pe coperta. Mi se parea fals, consideram ca pina in momentul acela nu acumulasem suficienta experienta care sa justifice atit de multe carti publicate. Altfel, am debutat cu o carte de povestiri care a trecut neobservata, publicata initial la Constanta. O mare parte dintre povestirile din Baltazar si hazardul sint science fiction. Debutul si cartea au fost, mai degraba, un demers personal. Tocmai de aceea, cred ca datorita acelei carti am continuat ca scriitor. Daca nu as fi realizat-o in momentul respectiv, poate ca nu m-as fi orientat catre domeniul literar.
Preferi scriitorul autodidact sau scriitorul „construit”?
Clar, tipul autodidact. Insa imi pare rau ca nu am facut, de exemplu, un curs de creative writting. Si as fi incintat sa fac asa ceva, pe viitor. Un suport teoretic nu dauneaza niciodata. As recomanda oricarui scriitor un astfel de curs, chiar daca, uneori, profesorii care predau nu au scris niciodata o carte.
Desi exista perspective teoretice care nu pot fi ignorate, autodidactii sint, in opinia mea, autentici in sensul valorii prozei, cu toate minusurile de stil. Pentru mine, originalitatea este cel mai important criteriu in a judeca o opera literara si, in general, orice fel de opera. Daca un scriitor autodidact nu construieste un plot ca la carte sau nu urmareste structura tipica, expozitiune, naratiune, punct culminant, final, ma intereseaza mai putin. Esential mi se pare sa simt o emotie puternica citind acele pagini.
Excludem consistenta ideilor si rigoarea in favoarea capacitatii de a emotiona?
Pentru o opera completa, conteaza si ideile. Dar apreciez, in primul rind, emotia pe care mi-o transmite o carte.
Atunci cum se manifesta emotia ta in calitate de cititor?
Intru foarte adinc in atmosfera unei carti, ma identific cu personajul principal si sint ca un actor care actioneaza asemenea acelui personaj. Pur si simplu. Si, dupa ce am terminat o carte care imi solicita o astfel de implicare, regret foarte tare ca s-a terminat. Iubesc cartile de 500 de pagini pentru ca pot sta mai mult timp cu ele. Oricum, am mereu aceeasi problema: sint atit de multi autori mari din a caror opera nu voi reusi sa citesc mai mult de o carte. Atunci aleg sa stiu cite ceva despre fiecare, mai degraba decit sa-i aprofundez numai pe citiva dintre ei. Recitesc rar, si nu cred, de exemplu, ca as trai aceeasi emotie la a doua lectura. Am recitit Alice in Tara Minunilor – o carte fetis – si, recent, Ceai in Sahara. Ambele mi-au placut la recitire. As vrea sa recitesc cartile din adolescenta, din curiozitatea de a vedea ce imi transmit acum.
Ce te inspira? Ai avut parte de „blocaje” de inspiratie?
In general, „inspiratiile” mele sint fie carti, fie alte momente artistice precum piesele de teatru sau filmele. Un moment creativ e, de pilda, urmarirea unei piese de teatru bune. Imi vine sa scriu imediat dupa, trebuie sa ajung degraba acasa. Pot construi structura unei povesti intr-o jumatate de ora ori dupa o ora de la terminarea ei. Sint declicuri provocate pe durata piesei, cu conditia ca ea, fireste, sa fie buna.
Pe de alta parte, au fost si perioade – precum cea care a urmat imediat publicarii Postumelor – cind credeam ca nu o sa mai scriu niciodata, cind eram secatuit si simteam ca nu mai am nimic de spus, ca multa vreme nu o sa mai am nimic de spus. Dupa care, incet, incet, a inceput sa se contureze un roman, acest recent Lorgean.
Afirmi ca iti e caracteristic genul prozei fantastice. Ce te face sa spui asta, in lipsa unor verdicte ale criticii?
In primul rind, nu stiu daca ma mai caracterizeaza – in momentul de fata si in totalitate – proza fantastica. Dar, pina la 26 de ani, cam tot ce scriam, indiferent de domeniu – si am mai incercat si alte genuri conexe – avea o doza de fantastic. Acum, chiar si Lorgean, care e extrem de realist, are multe derapaje fantastice. Consider insa ca nu sint semnificative, in sensul ca nu dau nota generala a cartii. Totusi, nu cred ca voi fi vreodata un scriitor realist suta la suta. Pe mine nu ma intereseaza realul intr-o asemenea masura incit sa vreau sa-l reproduc fidel. Imi place fictiunea grefata pe real. Iar treaba asta cu fantasticul e la fel ca aceea cu excentricitatea. E o chestie care iti iese sau nu: scrii intr-un fel sau altul fara a-ti propune expres acest lucru.
Apartii unei generatii, unui grup literar? Te identifici cu unele caracteristici ale generatiei tinere?
Cred ca, la prima intrebare, mai toata lumea ar raspunde: eu nu apartin nici unei generatii. Fiecare refuza, cu dirzenie, sa fie incadrat intr-o generatie. Tocmai acest refuz e o caracteristica a generatiei actuale. Vremurile pe care le traim impun un anumit tip de scriitori si asa se naste o generatie, intr-un mod inconstient. Probabil ca, peste 10-15 ani, se va vorbi despre generatia anilor 2000. Exista o tipologie de proza care poate fi descrisa in niste termeni comuni in momentul de fata. In prezent traim vremuri haotice in care s-a schimbat foarte mult, in primul rind, media. Daca pornim de la McLuhan, cu afirmatia ca „media e mesajul”, o sa vedem ca noi comunicam intr-un mod diferit fata de oamenii de acum 10 ani. Iar asta se manifesta vizibil. Mie mi s-a schimbat stilul si mi-am dat seama de asta urmarind felul in care scriam: prima carte e scrisa de mina, urmatoarea la masina de scris, urmatoarea la calculator. Si laptopul iti poate schimba stilul: faptul ca poti sa scrii in tren, de exemplu, cred ca poate influenta proza respectiva ori momentul pe care il descrii. Totul devine mai light, datorita tehnologiei. Tehnologia schimba stilul. E una dintre caracteristicile generatiei de acum. Si mai cred ca scriitorii de alta virsta sau criticii literari desconsidera intr-un fel literatura actuala…
Deci spui ca literatura de acum e mai light si la nivelul continutului.
Da, desi nu-mi dau bine seama, inclin sa cred ca si continutul e light. Pe vremuri, orice scriitor isi dorea sa aiba o ars poetica. Una e cind ai in minte sa produci o carte care sa ramina in istoria literaturii si alta e cind scrii pentru „net”. Iar cu aceasta, ne intoarcem din nou la tehnologie: locul unde va ajunge opera influenteaza modul de a o scrie.
Ti se pare o stare de normalitate?
Literatura de acum e masina cu carcasa din plastic, fata de masina care continea otel, fier si lemn, a anilor ’20. Cum arata literatura in prezent e un simptom al vremurilor noastre si atit. Nu as judeca… As spune doar ca ceea ce se petrece e diferit fata de ceea ce era pina acum. O poveste de dragoste exprimata via SMS-uri e la fel de autentica precum cea a lui Romeo si a Julietei, sau a Gemenilor lui Cartarescu. Apoi, apropierea de lectorii dintr-o generatie sau alta depinde de talentul scriitorului actual. Daca e talentat va putea fi citit de oricine. As spune ca problema majoritatii reprezentantilor generatiei actuale e lipsa unui background. Ei citesc mult mai putin si scriu intr-un anumit fel fara sa fi scris vreodata clasic.
Scrisul tau e unul „modelat”, „evoluat”?
Da, probabil ca, inconstient, „modelat”. De pilda, in Lorgean pot fi recunoscute niste surse care nu au legatura cu contemporaneitatea. Sint multe pastise dupa unele carti cunoscute, aparute in anii ’80, sau la inceputul secolului XX. Poate ca acestea nu vor avea nici o relevanta pentru cititorul contemporan…
De ce nu ar avea?
Pentru ca nu are bagajul necesar de a recunoaste acele momente in care se citeaza sau pastiseaza un roman aparut la inceputul secolului XX. Dar asta nu ii va strica, in cazul romanului meu, placerea lecturii.
Lorgean difera de ce ai publicat pina acum. In primul rind, e o autofictiune. Si portretizeaza, printre altele, lumea mass media. Numai ca din culise. Stiind ca multe dintre povestile din carte au la baza experiente personale, nu risti sa se spuna ca ai speculat aceste aspecte pentru a asigura un eventual succes al cartii, pentru a stirni controverse, pentru a isca alte si alte birfe?
Toate numele de persoane cunoscute de la revistele de lifestyle nu apar in carte decit la modul ca personajul principal se afla la o conferinta de presa sau la un eveniment monden si insiruie personalitatilor prezente acolo. Ele exista in Lorgean doar pe post de background si tot mediul respectiv e fundal, rolul personajelor de acest tip fiind acela de a fixa spatial sau temporal actiunea cartii. Accentuarea acestui lucru este o chestiune comerciala. Din punctul meu de vedere, nu e OK, fiindca nu mi se pare semnificativ pentru carte: in fata sint niste povesti de dragoste, e cu totul altceva acolo.
Totusi, de ce ai ales sa folosesti tocmai lumea media drept background?
Pentru autenticitatea personajului. De exemplu, folosesc foarte multe nume de prieteni ai personajului principal si atit. Aceste personaje nu au neaparat o personalitate, nu le poti caracteriza, sint o masa numita tocmai pentru a sublinia lucruri pe care vreau sa le transmit. Si n-am de gind sa le numesc acum. Cititorul le va identifica sau nu. In orice caz, nu ma simt in stare sa inventez un personaj autentic care sa fie miner sau profesor universitar, asa ca imi extrag personajele dintr-un mediu pe care il stapinesc si dispretuiesc: mass media.
Cred ca, in ciuda a ceea ce spui, in promovarea cartii va fi speculata aceasta latura. Iar tu ai fost constient de o asemenea reactie atunci cind ai scris Lorgean. Stirnirea interesului pentru lectura se bazeaza tot pe existenta imaginilor din culise.
Da. Si sint foarte convins ca nu voi scapa de etichetarea ca ma identific total cu personajul principal. Dar e un lucru pe care mi-l asum si pina la urma e jocul (si amuzamentul) meu de a intinde niste capcane in care a cazut pina si prefatatorul cartii. De exemplu, personajul principal al romanului Lunar Park este chiar scriitorul Bret Easton Ellis, iar in Adio Berlin, Cristopher Isherwood foloseste acelasi procedeu pe care-l explica intr-o prefata spunind ca personajul Cristopher Isherwood este „dublura convenabila a unui ventriloc”. Ma raliez la aceasta afirmatie.
Ai de gind sa le contracarezi sau o sa savurezi, de la distanta, spectacolul?
Uite, in volumul de povestiri Scriitorul a iesit la vinatoare, am introdus o proza de Kafka, pe care am lasat-o in forma integrala, iar un critic de la „Observator cultural” a spus ca este una dintre cele mai slabe proze din volum. Eu m-am amuzat si ma voi amuza, toata viata, de genul acesta de reactii, fiindca a fost atit de bine introdusa, incit criticul a cazut in capcana mea vinovata. Nu pot spune ca a fost o capcana nevinovata, nu? Chiar imi plac aceste jocuri. Una dintre frazele-cheie ale cartii e ca tot ce conteaza in viata sint aparentele.
Speri sa intri in vizorul criticilor literari cu Lorgean?
E adevarat, pina acum nu m-a interesat foarte mult aspectul receptarii. Totusi, as fi ipocrit daca as spune ca nu ma intereseaza parerea criticilor. Dar stiu foarte bine ca atunci cind scoti un produs trebuie sa te astepti la orice fel de reactii. La critici acizi sau fani devotati. Cred ca receptarea mea corecta ca scriitor va intimpina intotdeauna probleme din cauza imaginii mele mondene.
Iti citesti colegii de generatie din literatura romana?
Da. Mi-a placut Teodosie cel mic al lui Razvan Radulescu. A adus primul fantasy serios in literatura romana. Altfel, constat ca in literatura recenta predomina autofictiunea, mai ales fiindca scrisul e considerat o forma de terapie. A scrie despre propria viata te ajuta sa depasesti anumite momente dificile.
„Sper sa fiu un regizor si un scenarist cunoscut”
Nu-ti plac munca la birou, programul de 8 ore…
Da, am avut ghinionul – in vremea in care lucram ca jurnalist – sa petrec foarte multe ore intr-un birou stind degeaba. Munca la un lunar cum e „Playboy” nu necesita mai mult de 10 zile de munca efectiva. Am un fel de compasiune si un usor dispret pentru cei care pun munca pe primul plan. Muncesc 350 de zile, au 15 zile ramase pentru concediu si, in aceste zile, isi zugravesc casa sau pleaca in concediu la mare. Pentru restul vietii repeta acelasi program an de an. Mi se pare deprimant. Am prieteni care lucreaza in publicitate, cite 10 ore pe zi, seara ajung distrusi acasa, iar in weekend nu fac altceva decit sa se uite la televizor, sa puna un film pe DVD si, spre seara, sa se imbete. Dupa citiva ani, sint in aceeasi pozitie din care au plecat, numai ca au haine mai scumpe si o masina la care platesc rate. Eu sint adeptul downshifttinglui si al petrecerii timpului intr-un mod placut, chiar daca asta nu aduce beneficii materiale la fel de consistente.
Unde te-ai plasa, in peisajul public, peste citiva ani?
Sper sa fiu un regizor si un scenarist cunoscut. De citva timp, am intrat pe aceasta felie, lucrez acum la un proiect pentru TVR. Am pornit de la o proza pe care am transformat-o in scenariu. Si daca proiectul se va concretiza, probabil ca va marca un oarecare profesionalism al meu in aceasta directie, pentru ca are un buget OK si are o durata care presupune lucrul cu seriozitate, nu in joaca, asa cum, poate, am facut pina in prezent.
Vizitati www.ublog.ro.