Ar fi fost mare nevoie de o asemenea prezentare a tipului de carte in fata caruia sintem, pentru ca nu este o colectie de studii sau de articole, nici o carte teoretica scrisa de la cap la coada, ci o serie de emisiuni, despre care nu aflam nimic mai mult decit cele spuse de intervievatorul francez, „un ansamblu de douazeci si cinci de emisiuni consacrate literaturii”. Nu stim nici ce fel de emisiuni, nici cind au fost facute, nici pentru ce fel de media… O simpla cautare pe Internet ar fi lamurit lucrurile si pentru cititorul roman. Asadar, in 2003, Alain Robbe-Grillet a fost invitat de postul de radio France Culture sa tina aceasta serie de emisiuni (de unde caracterul oral, de unde repetitiile citeodata suparatoare in textul scris etc.). Cartea a aparut in Franta la sfirsitul anului 2005, la Editura Seuil, cu titlul Preface a une vie d’ecrivain, insotita de un CD cu emisiunile respective. (Mi s-ar fi parut foarte interesant ca editia romaneasca sa fi fost insotita de asemenea de acel CD, in limba franceza!) Oricum, chiar si fara acest protocol care ar fi facut aparitia romaneasca mai inrudita cu proiectul francez, cartea merita toata atentia. Este in ansamblul ei o poveste personala a literaturii, nu doar a celei franceze, asa cum a fost ea filtrata de un scriitor cu idei extrem de ferme, cu idiosicrazii puternice si original exprimate, o poveste a literaturii din care razbate in primul rind placerea lecturii si a scrisului. In acest sens, emisiunile radiofonice ale lui Robbe-Grillet despre Balzac si Flaubert, despre romanele colegilor de grup Nouveau Roman seamana in savoarea lor cu lectiile de literatura ale lui Vladimir Nabokov. Cartea iti face pofta deopotriva de citit, de scris si de re-vazut filme.
Emisiuni despre propriile carti si propriile filme
Ceea ce cucereste in primul rind este vocea scriitorului, care se aude in spatele literelor scrise. Atunci cind intervievatorul spune „ati facut parte dintr-unul din marile grupuri si dintr-una din marile aventuri literare care au scandalizat istoria literaturii franceze a acestei ultime jumatati de secol”, Alain Robbe-Grillet il intrerupe: „Nu doar am facut parte, ci am organizat!”. La o virsta venerabila, Robbe-Grillet povesteste despre sine cu o siguranta si o lipsa de modestie care nu deranjeaza, tocmai pentru ca stie la fel de bine sa vorbeasca despre ceilalti. Desi emisiunile vor fi despre propriile carti si despre propriile filme, tot asa cum cursurile pe care le-a tinut ani de zile in universitati americane au fost despre propria opera, Robbe-Grillet vorbeste cu o generozitate si o comprehensiune uluitoare despre alti scriitori. Despre Balzac si Flaubert, explicind o veche si extrem de interesanta opozitie („cel care intelege lumea si ti-o explica, pe de o parte, si cel care se avinta intr-o lume pe care nu o intelege, pe de alta parte”), despre Kafka, Borges, Faulkner, ca modele moderne, dar mai ales despre Nathalie Sarraute, Marguerite Duras, Robert Pinget, Claude Simon. Rareori am intilnit un scriitor care sa vorbeasca despre colegii sai de generatie atit de entuziast, de lipsit de conventii si de ipocrizie, subliniind tocmai diferentele, dar si reusitele. Ma intreb daca nu cumva lectia acestui grup revolutionar, la mai bine de o jumatate de secol de la primele sale manifestari, e tocmai aceasta interesanta, critica si stimulativa coeziune. Iata ce spune, de pilda, despre Marguerite Duras: „Imi place sa citez fantasmele care apar la Marguerite Duras, deoarece este o scriitoare care a trait permanent in minciuna, contradictie si intr-un imaginar grandios. (…) Scriitorul adevarat este acela care a trait intr-o lume poate putin mediocra, dar pe care a trait-o in mod constant intr-o maniera grandioasa. Marguerite Duras a glorificat lumea sa, a ridicat la inaltimea unui mit aproape toate lucrurile pe care le-a atins. Iata poate ceea ce face scriitorul”.
Are indeminarea salonarda a birfei subtiri
Toata aceasta generozitate fata de celalalt vine dintr-o convingere, deseori amintita in aceste emisiuni, ca literatura nu se poate face fara a citi literatura, ba chiar ca nu prea se poate face in solitudine: „Regret faptul ca scriitorii tin sa ramina solitari. Inteleg ca iubesc singuratatea, ca fiecare se gindeste sa fie singurul scriitor din lume. Din contra, nu inteleg bine de ce nu numai ca refuza sa apartina unei grupari, dar ca exista si scriitori care nu citesc deloc, nu sint interesati de literatura, in afara operei lor. Unii tineri scriitori care ma vizitau la Minuit imi spuneau, atunci cind ii intrebam daca au citit ceva din ceea ce se publica: «O, nu, nu citesc deloc pentru ca mi-e teama ca aceasta s-ar rasfringe asupra inspiratiei mele personale. Pentru a fi eu insumi, nu citesc nimic altceva». Acest lucru mi se pare o greseala grava. Cred ca literatura, oricit de solitara ar fi, oricit de solitar ar fi scriitorul care o produce, este, din contra, «in situatie», cum ar spune Sartre, adica ea vine la momentul oportun, in tara potrivita, in cadrul intelectual potrivit, si ca nu e prea rau sa-ti dai seama de asta”. Foarte nuantata, de altfel, discutia pe care o face Robbe-Grillet in jurul lui Sartre, intr-una din emisiuni, nuantata mai ales cu ceea ce s-ar numi informatii de context literar si familial, din care doamna de Beauvoir nu iese, de pilda, foarte bine. Robbe-Grillet are aceasta indeminare salonarda a birfei subtiri, stie sa-si impaneze discursul serios si teoretizant cu mici intepaturi neliterare. Farmecul vine insa mai ales din auto-ironie, din demitizarea propriei ascensiuni, pina la urma. Vorbind la un moment dat despre inceputurile sale si despre un premiu pe care l-a obtinut, nu se sfieste sa explice cum „Voyerul este cel de-al doilea roman pe care l-am publicat, al treilea pe care l-am scris. A avut un oarecare rasunet datorita prieteniei eficace dintre Georges Bataille, Maurice Blanchot si Jean Paulhan, care mi-au acordat Premiul Criticilor”.
Relatia cu critica este un subiect important al acestor emisiuni si e interesant de vazut cum odata cu Noul Roman s-a creat si o alta critica apta sa-l explice si sa-l popularizeze adecvat, o critica a eseistilor, opusa tagmei mult mai puternice mediatic, dar mai obtuze, a cronicarilor din principale publicatii franceze ale vremii. Robbe-Grillet nu oboseste sa-i ironizeze pe acestia din urma, insistind ca ori de cite ori au laudat ceva intr-o carte a lui, a stiut ca acolo era punctul in care nu reusise.
Cartea e foarte vie si musteste de idei, observatii inteligente, ironie, istorie literara recenta. La 85 de ani, Robbe-Grillet vorbeste fara pic de oboseala despre un activism cultural care nu poate sa nu te puna pe ginduri.
Desi, e de retinut, acest scriitor care crede in virtutile solidarizarii paraseste doar rareori resedinta sa din Normandia, acolo unde traieste impreuna cu Catherine Robbe-Grillet, ea insasi scriitoare.
Alain Robbe-Grillet, Cuvint inainte la o viata de scriitor, traducere din franceza de Lucian Zup, Editura Cartier, 2006