Banuiesc ca ar exista si o asemenea posibilitate. Daca un politician minor, cum se vede azi ca a fost Adrian Nastase, a putut dobindi puteri atit de mari si le-a putut folosi atit de abuziv, presupun ca un individ cu mai multa forta si charisma personale, cum este Traian Basescu, ar fi la fel de capabil sa-si impuna autoritatea cu asupra de masura. Numai ca exista citeva piedici in calea unei asemenea posibilitati. Presedintele Romaniei are extrem de putina putere reala si, chiar si in eventualitatea unei ajustari a Constitutiei, nu cred ca ar fi cineva de acord sa i-o sporeasca in exces. Mai mult, instaurarea unei dictaturi intr-un stat membru al UE e extrem de improbabila chiar si cind e vorba de Romania. (Oricum, o dictatura cu granitele deschise, comert si circulatie libere nu ar functiona prea multe luni.)
E adevarat ca noi, romanii, scapati dintr-o dictatura personala extrem de agresiva, suflam de-acum si in ciorba, si in iaurt, si in orice pare sa miroasa a autoritarism personal. Doar ca dictaturile nu sint numai personale (sau militare – alt model des intilnit). In functie de felul cum sint reglate raporturile dintre puterile statului, guvernul sau premierul pot institui la fel de usor o dictatura personala ori de tip oligarhic. In acelasi fel, daca primeste puteri excesiv de mari, Parlamentul poate ajunge sa controleze – prin legi, motiuni de cenzura sau alte mijloace legale – atit guvernul, cit si presedintele.
N-as vrea sa ma las orbit de experienta trecutului si sa vad pericolul dictaturii doar in indivizi. Dictaturile de grup mi se par mult mai periculoase si mai greu de inlaturat. Nu e neaparat important nici sa detectezi cine are tendinte dictatoriale. In politicienii crescuti aici nu poti avea incredere decit conjuntural – fiecare ascunde pe undeva prin ranita sceptrul de potential dictator. Traian Basescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Calin Popescu-Tariceanu – toti au avut, au sau ar putea sa aiba accese autoritariste. Nici unul nu a devenit insa dictator.
Pericolul dictaturii apare atunci cind una din institutiile reprezentative ale statului nu mai este controlata de nimeni, dar le poate controla pe toate celelalte. Nici institutia prezidentiala, nici guvernul nu au o asemenea putere. Doar Parlamentul poate sa traga la raspundere atit presedintele, cit si guvernul, iar actiunile sale sint imposibil de controlat. E singura institutie care da legi pentru ea insasi – un fapt absurd in sine, dar acceptat cu seninatate. Mai mult, incearca sistematic sa-si sporeasca puterile si sa treaca sub propriul control diverse alte institutii sau atributii, cum se intimpla cu numirea procurorilor.
Probabil ca sint subiectiv, dar am senzatia ca la ora actuala Parlamentul Romaniei manifesta toate semnele unei pofte de putere de tip dictatorial. De vina sint si prezenta de peste zece ani a unor grupuri de putere care, indiferent de culoarea politica, fac si desfac totul in Palatul Parlamentului, dar si legislatia (votata si amendata de acelasi Parlament!), care a incredintat acestei adunari mult prea multa putere si mult prea putina responsabilitate.
Presupun ca votul uninominal, in orice varianta, ar schimba putin lucrurile. Mai sigure ar fi insa reechilibrarea raportului de forte intre institutiile majore ale statului. Si o lege autentica a responsabilitatii parlamentare. Dar cine o s-o voteze? Tot ei…?