In general, ma tin deoparte de teoria conspiratiei. Daca as fi un partizan al ei, as vedea insa, cu siguranta, in demersul de a deconspira dosarele ziaristilor o incercare, foarte inteligenta, de a-i transforma pe turnatori, pe toti turnatorii Romaniei, adica pe cei despre care am aflat deja si mai ales pe cei despre care vom afla, in niste personaje de telenovele. Adica buni ca piinea calda in fondul lor, doar cazuti prada unor puteri oculte carora, prin simpla forta omeneasca, n-aveau cum sa le tina piept. O miscare inteligenta, spuneam, pentru ca pare a fi mizat tocmai pe reactia presei: era de asteptat si e de asteptat in continuare ca, in momentul deconspirarii unui ziarist, colegii lui sa-i sara in aparare tocmai prin oferirea unor spatii ample in care sa-si spuna povestea, s-o insiropeze si s-o livreze astfel cititorilor. S-a intimplat deja, se va intimpla in continuare. Probabil, in scurta vreme, multe ziare vor deveni publicatii de genul „Intimplari adevarate”, invitindu-ne sa suferim, ba chiar sa lacrimam putin citind istoria unor vieti triste de informatori. De informatori, spuneam? Nu, de victime ale sistemului comunist!
In siajul acestor povesti, se vor devoala, desigur, altele. Ale unor politicieni. Ale unor magistrati. Ale altor oameni publici, de mai mare sau mai mica importanta. Si, in fata unor spectatori care au fost deja invitati sa-si pregateasca batistele, ei isi vor depana, cu tristete in glas, monologurile, iar noi ne vom simti bine, inconstient de bine, sa-i intelegem si sa-i iertam. Asta as crede ca s-a urmarit prin deconspirarea jurnalistilor, daca as fi vreun partizan al teoriei conspiratiei. Cum insa nu sint, nu pot decit sa ma tem ca, indiferent ce i-a minat in lupta pe cei care au cerut verificarea dosarelor ziaristilor, rezultatul va fi cel descris mai sus. Sigur, nu vreau sa sustin aici ca jurnalistii ar trebui sa aiba vreun soi de imunitate in privinta dosarelor proprii. La rindu-le, fostii informatori care si-au facut loc prin presa, mai pe la mijlocul casetelor tehnice ale ziarelor ori chiar in fruntea lor, trebuie si merita deconspirati. Macar pentru a li se oferi astfel cititorilor dreptul la a citi printre rinduri articolele respectivilor. Ceea ce vreau sa spun insa e ca faptul de a incepe marea dosariada romana prin deconspirarea jurnalistilor nu pare a fi fost deloc intimplator ori, daca a fost, atunci e cu totul neinspirat.
S-au creat astfel conditiile perfecte nu pentru a se ajunge, asa cum s-au speriat public diversi jurnalisti, la discreditarea presei. Ci pentru a se ajunge, prin modelarea de catre presa a conditiei de informator, la discreditatea victimelor reale ale mizeriilor colaboratorilor fostei Securitati, la discreditarea notiunii de disidenta, la o rasturnare a valorilor strigatoare la cer. Pentru ca, in fapt, oricite povesti lacrimogene ar incerca sa teasa in jurul delatiunilor lor, saracii nostri turnatori vor ramine pentru totdeauna niste oameni care au demonstrat, macar intr-o perioada a vietii, ca sint capabili de ticalosii. Iar din acest punct de vedere, pe lumea asta oamenii sint de doua feluri: cei carora caracterul le permite sa faca ticalosii si cei carora nu le permite.