Pentru inceput, a venit propunerea de a participa la Tirgul International de Carte de la Ierusalim ca invitati ai Institutului Cultural Roman din Tel Aviv: Denisa Comanescu, Ioana Ieronim, Ileana Malancioiu, Grete Tartler, Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Nicolae Tone. Primii nervi mi i-am facut la viza. Respectiv cind am ajuns acolo si aia de la poarta mi-au spus ca nu pot intra cu rucsac, sa-l las pe undeva sau cuiva, ce, am venit neinsotita? Da, normal ca eram neinsotita, iar fara rucsac nu puteam sa fiu, pentru ca plecam la serviciu, deci aveam carti, reviste etc. Viza insa am luat-o fara nici o problema.
Am intrat in Israel fara a fi controlati la singe, asa cum ne asteptam, doar controale de rutina, ca peste tot. Am iesit din Israel, gindindu-ne ca nu eram departe de a ramine acolo. Dar putin mai jos despre asta. Aeroportul din Tel Aviv absolut impresionant, atit prin marime, cit si prin cum arata. Acolo am inteles ca eram doua grupuri venite cu acelasi avion: noi si baietii din grupul iordache. Am fost impartiti in doua masini, in vreo ora eram la Ierusalim. Hotelul Crown Plaza, desi scump – ca sa nu spun ca au crescut preturile cu o saptamina inainte de plecarea noastra, desi rezervarile fusesera facute din timp –, mai degraba lasa de dorit, decit sa te dea pe spate. Nu ca om fi noi cine stie ce pretentiosi si cultivatori de lux, dar parca nu te simti prea bine cind gasesti o toaleta murdara intr-un hotel de patru stele. In plus, nu aveai voie sa intri in hotel cu mincare sau bautura din afara – nu era kosher –, un lucru destul de neplacut, pentru ca macar de apa aveai nevoie: eu, cel putin, am fost in permanenta deshidratata. Asa ca trebuia sa ne ferim tot timpul, sa ocolim intrarea principala, sa caram rucsaci dupa noi sau pungi negre. Nu, nu se uitau in bagaj.
Preturi destul de mari
Urmatoarea zi, lectura noastra. Sala, asa izolata cum era, s-a umplut cit de cit, chiar daca majoritatea oamenilor erau vorbitori de romana. Dupa noi, a fost recitalul grupului iordache. In definitiv, ei au fost vedetele serii, chiar daca oamenii veniti la lectura noastra au plecat dupa. Recitalul a fost grozav, iar cea mai buna dovada a fost ca, pina la sfirsit, sala s-a umplut, oamenii venind atrasi de muzica. Florina Ilis, invitata de Ministerul Culturii de data asta, si-a lansat editia in limba ebraica a romanului Cruciada copiilor, a avut cronici bune, a dat interviuri.
Altfel, Tirgul de Carte, chiar daca e international si e din doi in doi ani, mi s-a parut super subtire. Mare, e drept, dar fara evenimente, fara invitati straluciti. Cartile-vedete la ei sint aceleasi de la noi: bineinteles ca nu intelegeam o boaba ebraica, dar din pozele de la standuri puteam sa-mi dau seama ca e vorba de Zadie Smith, de Nicole Krauss, dar si de autoarele chicklit. Bineinteles, vedeta incontestabila a israelienilor este Amos Oz, lectura lui fiind probabil cea mai asteptata intimplare din tirg.
Preturile mi s-au parut destul de mari. Cele mai ieftine erau un fel de enciclopedii populare, de la Taschen, care erau reduse la 40 de secheli, adica vreo 10 dolari. La mijloc, erau romanele, la 90 de secheli. Iar carti pe care as fi vrut sa mi le iau – in limba engleza, mai e nevoie sa spun? – depaseau 150 de secheli. Printre acestea, erau istoriile serioase, cartile scrise de jurnalisti – Linda Grant, Anna Politovskaia, nu beletristica.
Normal ca daca vii la Ierusalim, chiar daca pentru un tirg de carte, nu oi fi tantalau sa ramii printre carti. Ca orice om, vrei sa vezi. Sa faci poze. Sa te si sa imortalizezi. Despre asta, alta data.