Scurta cronologie in citate
4 martie. Presedintele-director general al SRTv, Tudor Giurgiu: „Postul TVR Cultural a avut un buget prea mare anii trecuti. Eu mi-am declarat nemultumirea fata de Jurnalul Cultural. E nevoie de singe proaspat acolo. Am discutat de trei ori cu doamna Buzura si nu m-a convins, i-am propus sa ramina intr-un post inalt in corpul editorial al TVR Cultural, dar cred ca postul are nevoie de o noua directie. Vom face un concurs, nu se stie cine ii va urma. (…) Este un post de nisa, dar cred ca ii lipseste prestanta de a aduce oameni relevanti pentru publicul romanesc. TVR este perceput ca un post prafuit”.
Directoarea TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura: „Am avut discutii editoriale uzuale cu presedintele Tudor Giurgiu, dar acestea au fost discutii intre patru ochi, suspecte de subiectivism. Nu cred ca sint suficiente pentru o demitere. Bugetul TVR Cultural a fost de 9% din bugetul de productie al TVR. De asemenea, las publicul sa decida daca Grigore Lese, Constantin Balaceanu Stolnici, Horia-Roman Patapievici, Eugen Negrici, Ion Bogdan Lefter si Cornel Todea sint oameni nerelevanti”.
Realizatorul TVR Cultural, Ion Bogdan Lefter: „Stiu ca unele dintre bunele ei intentii nu s-au putut materializa din motive independente de vointa ei. Cu sau fara ea la conducere, sper ca TVR Cultural va evolua pe aceeasi linie”.
Moderatorul TVR Cultural, Florin Iaru: „Eu cred ca Romania nu poate sa sustina singura un post cultural pentru ca nu are suficienta forta artistica. In acelasi timp nu cred ca poate exista o tara fara un post de cultura. Fara TVR Cultural vom deveni o tara de vinzatori de seminte”.
5 martie. Deputatul Mihai Malaimare, membru al Comisiei de Cultura: „Am solicitat un memoriu de la TVR Cultural pentru a intelege ce s-a intimplat acolo. Mi se pare ceva in neregula cu argumentele invocate pentru demiterea directorului Zeca-Buzura. Orice televiziune de cultura, din orice tara, are o audienta mica. A demite un director este ceva grav si nu cred ca a fost o decizie manageriala corecta sa anunte acest lucru in timpul conferintei de presa. Eu, ca director de teatru, nu imi permit sa dau afara un portar inainte de a discuta cu el”.
6 martie. Tudor Giurgiu a decis sa nu o mai demita pe directoarea TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura, si sa ii acorde inca o sansa prin realizarea grilei de primavara. „Refuz sa comentez acest lucru. Voi cere un comunicat oficial Departamentului de Comunicare al TVR”, a declarat directoarea TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura.