Spusele lui Marin mentionate in titlu se refereau la rafinamentul interioarelor vechilor case boieresti ale Craiovei. Lucru pe care-l aflasem si de la secretarul de partid al Universitatii, care povestea cu voluptate cum, „atunci cind am preluat puterea”, intra in casele burghezilor si spargea cu picioarele tablourile decadente.
Cel mai mare bogatas al Craiovei a fost Jean Mihail, cel care a girat imprumutul de razboi al Romaniei. Culmea e ca n-a fost nici parlamentar, nici om politic, ci nepotul unui albanez de meserie caldarimar, care a venit sarac in Romania, dar a facut avere in timp. Casa lui Jean Mihail, copie a unui castel de pe Loire este acum Muzeul de Arta al Craiovei. Jean Mihail a murit fara urmasi. Fundatia desemnata sa administreze averea sa imensa lasata comunitatii a procedat asa cum se procedeaza in zilele noastre. Mobilierul a fost luat de rusi. Cantitatea enorma de bijuterii, probabil, a luat acelasi drum. Si, tot probabil, s-a intors partial in tara cu matusa Tamara. In holul superb, a mai ramas o copie a „Celor trei gratii”. Un tovaras prim-secretar a cerut sa li se puna un sort in fata, fiindca „vin si elevi la muzeu, mai tovarasi!”.
Primaria Municipiului Craiova este adapostita in fosta banca a lui Costica Neamtu, monument de arhitectura semnat Ion Mincu si care a fost prima cladire din Romania incalzita cu aer cald. Interior dominat de vitralii si candelabre vieneze. O parte din mobilierul adus tot de la Viena se mai pastreaza, dar nu se mai apreciaza. Neamtu a venit la Craiova ca fiu al unui taran din Gorj; a facut scoala comerciala si, prin munca cinstita (daca acest lucru se poate imagina astazi), a ajuns bancher, prefect, mare om politic liberal.
Casa Romanescu, actualmente Casa Universitarilor, are farmecul acela neasemuit al vechilor bijuterii. Tavanele de lemn sculptat si mai ales sobele de epoca aduse din Germania te fac sa te simti aici ca si cind ai trai cu cel putin un secol in urma. Romanescu a fost un edil desavirsit al Craiovei. Liberal instruit, inteligent si integru, a fost, cum era de asteptat, mincat de colegii de partid. Drept care a plecat la Paris. Dorinta lui a fost sa fie inmormintat la Craiova in picioare, ca sa poata privi si de dincolo orasul pe care l-a iubit. Noroc ca nu i-au respectat dorinta, caci altfel ar fi dorit sa moara a doua oara.
Daca am dori sa interpretam si altfel spusele lui Sorescu, acel „inauntru frumos” al Craiovei s-ar putea referi si la oamenii care-si meritau casele frumoase in care locuiau. Traditia se pastreaza si astazi. Casa Druga, casa de patrimoniu, a fost cumparata de militianul doctor in economie subterana Dinel Staicu. A carui prima grija a fost sa acopere splendidul vitraliu vienez cu termopane. „Micul Versailles”, o alta bijuterie, a ajuns, cu mobilier cu tot, la Genica Boierica. Iar colectia de obiecte de istorie a medicinei, strinsa o viata de doctorul Gomoiu, a fost folosita drept cadouri pentru mai-marii zilei.