3. Zac in pat cu o carte in miini, fara sa vad ce scrie, cu ochii in lacrimi. Sint zob. Scena se petrece la mine acasa, in primavara asta, la inceputul lui mai, intr-o seara. Mama sta in camera ei la televizor cu doamna Aurica, infirmiera de noapte. Deja se misca fara cadru, cu putina sustinere, dar schiopateaza, e slabita si parca pierduta. Nu pot sa cred cum se poate surpa in doar doua luni un om viguros. Ma gindesc la ea, la ce-o sa ne mai astepte, coplesita de mila si neputinta. Inchid cartea, o pun pe noptiera si-mi pironesc privirea-n tavan. Stau asa, prostita, vreo zece minute, pina ce, deodata, din camera cu televizor il aud pe Grigore Lese cintind ia-ti mireasa ziua taaa si pe mama spunind Aurica da te rog mai tare. Vioara principala, ascutita si strigaturile lui Lese suna de sa-mi sparga urechile, in timp ce viorile din fundal, mai joase, tin un ritm dracos. Sa rasara busuioooc (pauza) na-i mai fi fata la joooc. Sar ca electrocutata si ma reped in camera lor, in tropait marunt, pocnind din degete si plesnindu-ma tot la patru pasi cind peste-o glezna, cind peste alta, ca la ceardas. O iau pe Aurica pe sus de pe scaun si incep s-o-nvirt stil jocu’n doi de pe Cris. Danseaza serios, patruns, ca la ea, pe Somes. Mami se-nvioreaza brusc, incepe sa bata din picior, in ritm si sa cinte o data cu Lese sa rasara lamiitaaaa (pauza) na-i mai fi fata-n ulitaaaa. O las pe Aurica si chiuind uiuiu si iara iu o ridic pe mama din fotoliu. Imi pun miinile pe umerii ei, ea ma ia de mijloc si imediat zice hai sa fii tu barbatu’. Deci o tin strins de talie, peste corset si incepem sa ne invirtim cind la dreapta, cind la stinga, cite doi pasi, incet, apoi tot mai repede, mai cu pofta, cu obrajii aprinsi, pe strigatura lui Lese sa rasara o selataaa (pauza) n-ai mai fi la ma-ta fataaa. Cind se termina, cadem late pe recameu, gata sa-i rupem arcurile si ridem.
4. Stau prabusita pe un scaun in fata calculatorului, cu ochii in lacrimi. Sint prastie. Scena se petrece tot la mine acasa, tot in 2006, dar in 20 mai, adica intr-o simbata dupa-amiaza. Tocmai am terminat de re-re-re-vazut Fragii salbatici al lui Bergman, tocmai nu ma pot desprinde de privirea din final a lui Victor Sjostrom, tocmai ma bintuie presimtirea ca o sa traiesc vreo 90 de ani, ca o sa ramin singura ca un cuc si n-o sa ma copleseasca nici o glorie, pentru ca n-am talent sa scriu un roman. O sun pe Daci. Nu face nici ea mare brinza si e cam lesinata. Hai la Crash, ii zic. Hai, imi zice. Tisnim ca din pusca, ne intilnim in fata la Capitol, vedem filmul, ne place, percutam mesajul multiculti, apucam sa cadem de acord ca totusi nu-i de Oscar, da’ nici Brokeback si iesim in fata cinematografului, vis-a-vis de primarie. Brusc incremenim, pentru ca ceea ce ni se infatiseaza pare desprins dintr-un alt film. Ne taie piuitul nu zecile de nuntasi, ci o caleasca alba, cu ornamente aurii, capitonata cu saten, la care-s inhamati doi cai albi si care-i strajuita de patru puradei gravi, in costume negre, cu papion. Linga radvan e parcata o ambulanta cu doi smurdisti gata casatoriti, care, ajutati de tot echipajul, servesc lumea cu fanta si cola direct din aparatul de perfuzii. Ne binedispunem si o luam incet pe bd. Loga, pe linga vilele cubiste si palatele tiganesti. Iar ne ia o blegeala si-un fel de melancolie. Dinspre parcul Rozelor, zarva mare. Sute de oameni stau pe banci la teatrul de vara si asteapta sa inceapa un spectacol. Intram in parc si-i vedem pe Nightlosers cum urca pe scena si cum un prezentator anunta campania Chiar diferiti – acelasi singe. Ne asezam in ultimul rind. Un maistor argintar bate bratari si inele intr-un colt, in timp ce Elvis Romano se dezlantuie acompaniat de trupa lui Hanno Hoffer. Lumea ramine muta pret de doua-trei cintece, apoi incepe sa bata din palme, in ritm, tot mai tare, sa cinte, sa fluiere, sa se bitiie pe scaune, pina cind tot mai multi se ridica si se indreapta spre iesire. Auzim miscare in spatele nostru, pe platoul din parc. Ce sa vezi? Vreo doua sute de tineri danseaza in draci, cot la cot cu o trupa de francezi si de copiii de la Scoala de clovni *. Elvis incepe Memphis Tennessee. Ne uitam scurt una la alta si zicem deodata hai. Intr-o secunda sintem pe platou, printre dansatori. Simtim ca sa zguduie pamintul sub noi. Urmeaza Jailhouse rock. Cintam si rocuim pina ne dam duhul. In timp ce se lasa intunericul, ma simt ca in 1969, studenta in tabara la Costinesti, cu Elvis duduind la club din magnetofonul Tesla, pe cind Daciana mai are nevoie de patru ani pina sa se nasca.
* Scoala de clovni e un cort rosu urias montat linga parc, unde, de citeva ori pe an, voluntari din Franta ii invata pe copiii strazii din Timisoara sa faca spectacole de circ.