Oglinda preferentiala a culturii Cehoslovaciei si apoi a Cehiei, Filarmonica din Praga a colindat lumea intreaga sub toate regimurile, consolidindu-si un renume, dar si acumulind resurse materiale ce nu pot fi omise, cu predilectie in indepartata Japonie. Acolo a dat nu mai putin de 313 concerte pina in 1989, revenind, dupa revolutia de catifea, in alte cinci turnee, cu alte 60 de concerte. O maniera exemplara de a se cultiva o imagine si relatii culturale pretioase. Capitolul din volumul omagial consacrat turneelor in strainatate merita citit. Si e la fel de pasionant ca si istoria acestei falange europene al carei capital de prestigiu, acumulat de-a lungul unui secol de existenta, o mentine ca faima printre criticii muzicali intre primele zece orchestre simfonice din Europa.
Interesanta istorie spuneam, fiindca Orchestra Filarmonica a Cehiei nu s-a nascut ca una dintre formatiunile succesoare ale unor orchestre de curte, asa cum a fost cazul, cel mai adesea, cu marile orchestre de astazi din Europa centrala. Societatea „filarmonica” a fost constituita in 1873 din asocierea muzicienilor orchestrei Teatrului denumit Temporar si cei ai Operei Germane. Ulterior, autoritatile imperiului aveau sa-si dea consimtamintul la formarea unei societati propriu-zise a Filarmonicii cehe, cu membri afiliati ai Orchestrei Teatrului National si, dupa diverse peripetii, la 4 ianuarie 1896, societatea a dat primul concert in sala Rudolfinum. Data a ramas pina astazi in istorie, ca moment al nasterii Filarmonicii, ce avea sa fie condusa, intre altii, de Antonin Dvorak, tinerii Oskar Nedbal si Karel Kovarovic sau primul dirijor strain, rusul V.I. Safonov. Din februarie 1901 orchestra devenea independenta de cea a Teatrului National si dupa un scurt interludiu sub conducerea lui Ludvik Viteslav Celansky, avea sa fie condusa, pina in 1918, de Vilem Zemanek, semn al timpurilor, evreu ceh german, fiu al unui rabin. Din 1903, Orchestra filarmonica devenea expresia muzicala a Asociatiei Filarmonice, transformata intr-o „cooperativa cu responsabilitate limitata”.
Zemanek avea sa fie concediat la incheierea primului razboi mondial, dupa formarea Cehoslovaciei si cind Asociatia se transforma in Societatea Filarmonica Ceha. Gratie lui Vaclav Talich, devenit al doilea dirijor sef, incepea perioada treptata de acumulare a calitatilor ce aveau sa consacre orchestra drept una faimoasa pe scena europeana interbelica. Nesiguranta financiara avea sa continue insa pina dupa al doilea razboi mondial, cind, in februarie 1948, printr-un decret al presedintelui Benes, orchestra a fost nationalizata, devenind o institutie de stat.
Anul 1948 a fost, pe de alta parte, unul de ruptura. Venirea comunistilor la putere il facea sa se exileze pe Rafael Kubelik, marele dirijor ce preluase conducerea orchestrei la inceputul razboiului. Dupa un scurt interludiu cu tinarul Vaclav Neumann, soarta orchestrei se stabiliza din 1950, prin numirea lui Karel Ancerl. Anii fasti inceputi sub bagheta lui Talich aveau sa continuie sub conducerea lui Ancerl care, si el, se separa de orchestra, emigrind in Canada, in 1969, dupa invazia sovietica si esecul Primaverii pragheze.
Vaclav Neumann, care isi facuse intre timp un renume binemeritat la Opera comica din Berlin si la Leipzig, avea sa incheie seria dirijorilor legendari ai Filarmonicii, conducindu-i destinele in peste o mie de concerte. Doar Frantisek Stupka, unul dintre dirijorii secunzi ai orchestrei, a condus un numar aproape egal de concerte (1098), urmat in statistica filarmonicii de Vaclav Talich (958).
Capitole succesive descriu si ilustreaza cu o iconografie pasionanta, repertoriul orchestrei, oaspetii de seama, dirijori si solisti, si marea discografie a Filarmonicii, toate scrise de un grup de muzicologi, admirabil dirijati de redactoarea volumului omagial Yvetta Kolackova.
Un volum omagial, fie el si de aproape 300 de pagini, nu poate inlocui o monografie istorica in toata complexitatea ei. Dar si asa cititorul regreta lipsa oricaror referiri la Orchestra Simfonica din Bamberg, formata dupa cel de-al doilea razboi mondial din muzicienii cehi de origine germana ce au parasit Cehoslovacia, sau la Suddeutsche Philharmonie, orchestra ocazionala, cu numeroase inregistrari pe disc, formata in mare parte din membri ai Filarmonicii Pragheze la sfirsitul anilor ’60.
Regretabila, dar si simptomatica pentru relatiile muzicale ceho-romane, este absenta in volum, intre marii dirijori ce au vizitat Praga, a numelor lui Constantin Silvestri sau Sergiu Celibidache. Doar o vizita in Romania a lui Rafael Kubelik, cu tatal sau celebrul Jan Kubelik, este amintita. Dar la Bucuresti au dirijat in epoci si concerte diferite cu programe de muzica ceha, si Oskar Nedbal (1920), K.B. Jirak (1930), Talich (1938 si 1939), J. Krombholc (1945), Ancerl (1947), Neumann (1951), Smetacek (1958, 1962) etc.
* Yvetta Kolackova, various authors, The Czech Philharmonic Orchestra 100 plus 10, Praga: Academia Publishers, 2006, 273 p.