a) cele 38 de schelete misterioase descoperite intr-un sant din fata redactiei Orizont; b) dansatul in grup sau solistic te miri unde si cind; c) o intilnire cu Mihai Sora, dar si cu mesterul zugrav Vasile, Giotto-ul Moldovei, pogorit pe Crisul 5 din Timisoara; d) casa din str. Crisul nr. 5; e) facutul unui sufleu; f) aventurile lui Dimitrie Cantemir prin Banat; g) amintirea unei taceri din Provence; h) gustul unui langos fierbinte; i) intrebarile studentilor despre revolutie; j) oprirea in cimp a Sagetii albastre pentru o pauza de fumat; k) firmele vechi de citiva ani Geppetto – sicrie la comanda si Nosferatu srl – pompe funebre, dar si una descoperita chiar ieri, Paradigma – reparatii auto; l) propunerea unei vinzatoare ca amazoanele sa gateasca samd.
Ce nu apare inca in catalogul meu e statul dupa-amiezele in ceasornicaria Ora exacta srl de pe strada Claude Florimond Mercy (pronuntat de timisoreni Merti, cu accentul pe e). Acolo timpul pare incremenit prin anii ’60, desi fiecare orologiu bate cuminte pe limba lui. Pina si firma albastru spalacit cu litere alb-cenusii e ca pe vremuri: Cooperativa mestesugareasca Dinamo CEASORNICARIE unitatea nr. 301. Alaltaieri am stat mult de vorba cu cei doi maestri ai ticaitului si, dupa ce m-am incalzit la teracota maro, in aerul imbibat de putin fum si praf, m-a coplesit o bucurie simpla si tihnita. Aceeasi pe care o incerc ori de cite ori merg prin cartierele vechi Fabric si Iosefin si – am, n-am treaba – ma strecor in cite un atelier uitat de vreme prin fundul unei curti sau in vreun subsol darapanat. Asa am descoperit in Timisoara o vopsitorie, doua croitorii marunte pentru ajustat pantaloni, un atelier de plisat fuste, o pantofarie ortopedica, un mic magazin de facut corsete de pinza cu balene, dar si altul pentru flori si coronite albe de nuntasi, o tinichigerie si o legatorie de pe vremea lui Pazvante, un colt dintr-un magazin de portelanuri unde sta pitulat un reparator de masini de scris, o plapumerie si-o reparatii umbrele.
Mi-ar trebui mult talent sa pot povesti ce vad si aud acolo, dar mai ales ce simt in mijlocul acelor lumi marunte, ordonate, chibzuite, netede ca o apa, unde orice lucru, orice gest isi au rostul lor. De fapt, ar trebui sa fiu romancier pentru asa ceva. Deocamdata nu pot decit sa va semnalizez bucuria molcoma, cotropitoare, care se revarsa peste mine ori de cite ori intru in camarutele cu mesteri. Am sa dedic din cind in cind 3.500 de semne pentru fiecare din micile lacasuri care inca imi insenineaza zilele. Sau care mi-au luminat copilaria si care azi au disparut, cu stapinii lor cu tot. Sa incep prin a le face acestora pomenirea: doamna Rozsi – remaiez ciorapi, domnu Petcu – stilouri si brichete, domnul Turbach – imbracam nasturi si catarame, domnul Teltsch – reparatii radio, Babi neni – croitorie papusi, domnii Iota si Puiu – sifoane, domnul Ursu – bobinari, dar mai ales dragii mei Vioara si Bojidar, fara firma la strada, cu munca la domiciliu prin cooperativa Avintul, alaturi de care am lipit pungi de hirtie si celofan pina cind s-au mutat la Arad.