Citi morti, tot atitea explicatii si invinuiri pentru violenta din scoli. Notele proaste si problemele cu profesorii sint adeseori privite drept declansatorii unor astfel de acte. Psihologii considera consumul de jocuri video violente, precum „Counterstrike” sau „Doom”, raspunzator pentru excesele de violenta, pretinzind ca acestea furnizeaza modelul pentru coregrafia actului criminal. Conform vecinilor si colegilor, faptasii dadeau adeseori dovada de o nevoie hipertrofiata de recunoastere. Jurnalistii isi baga nasul in colectia lor de CD-uri si descopera muzica celor de la Slipknot, o trupa heavy-metal specializata in show-uri live cu fierastraie electrice.
Daca toate aceste tentative de explicare a fenomenului sint corecte, atunci in fiecare dintre noi zace un ucigas. Atunci fiecare figura acneica ce se uita la MTV ar deveni un star pop. Si fiecare soldat ONU trimis in Afganistan, un potential asasin. Sint toti fanii John Lennon pacifisti, chiar daca unii isi bat nevestele si isi molesteaza copiii? Daca sofatul ar fi permis abia incepind de la virsta de 25 de ani, nu ar mai avea loc asasinate de tip drive-by* pe autostrazile din L.A.? Ar mai trai Kurt Cobain inca daca detinerea de arme ar fi fost interzisa la nivel general? Si klingonienii, inamicii de moarte ai Capitanului Kirk din seria pentru televiziune Star Trek Enterprise, ar fi mai putin maligni daca n-ar beneficia de navele lor invizibile?
Chiar daca se gaseste cite un simbure de adevar intr-una sau alta dintre explicatii, vazute pe de-a-ntregul sint complet eronate. Caci daca dispozitivul explicativ curent in cazul unei izbucniri violente a unor scolari ar fi corect, atunci, pe cale de consecinta, nu ar exista decit o solutie: desfiintarea sistemului social de supraveghere si punitie si, ca sa spunem asa, interzicerea totala a realitatii.
Scoala – inchisoarea cunoasterii
Spre deosebire de anii ’70, aflati in siajul revoltelor studentesti, astazi scolile nu mai sint locurile societale care sa exercite o influenta durabila asupra dezvoltarii personalitatii, asupra intelegerii politicii si asupra mediului existential al fiecarui tinar. Scolile nu mai produc impulsuri societale holiste in chestiuni de maturitate politica si competenta sociala. Astazi, scolile ofera o imagine intunecata: reconstruite ca inchisori ale cunoasterii, sint un Alcatraz exclusiv, al presiunii pentru performanta. Scolile sint o reprezentare exacta a intregii situatii sociale, si nu o enclava a experimentarii de proiecte de viata. In prim-planul educatiei sta presiunea pentru performanta si pentru cunoastere in vederea unei vagi perspective profesionale. Legea de fier care guverneaza este cea a cererii si a ofertei. Calificarea profesionala, nu emanciparea individului, reprezinta nucleul interior al sistemului educational scolar si universitar. Dezvoltarea personalitatii si autonomia individuala sint considerate ineficiente si pedepsite ca un comportament social eronat.
Pe un astfel de fundal, actele violente ale scolarilor care o iau razna capata o alta semnificatie sociala. A trece cu vederea relatiile supraordonate dintre violenta si presiunea pentru performanta si dintre individualitate si control social si a cauta in schimb motivele pentru excesele de violenta exclusiv in sfera privata a maniacoasasinului reprezinta o abordare behaviorista care nu include problema principala: sistemul educational in ansamblu. Viitoare izbucniri de violenta ale scolarilor impotriva unui sistem de supraveghere si punitie par deja programate.
Blade Runneri fara suflet
Facuti praf de un nou darwinism social in era globalizarii, multi tineri nu vad o alta iesire in afara de violenta si autodistrugere. Bintuiti de amoc, purtind masti de schi si pardesiuri negre si inarmati cu pusti cu teava taiata, pistoale cu calibrul de noua milimetri, carabine si explozibile confectionate de ei insisi, cei doi liceeni din Littleton care in 1999 au venit cu un BMW negru la liceul Columbine si au ucis un profesor si doisprezece colegi sint tot la fel de putin niste monsterkids ca si Robert Steinhauser, doar pentru ca asculta Marylin Manson si Rammstein si joaca „Quake”. Inca exista deci cei ce tulbura noua ordine de dreapta. Cei doi elevi din Littleton bintuiti de amoc nu sint niste indivizi schizoizi care pierd firul realitatii, asa cum au fost infatisati de catre mass media, ci luptatorii din umbra ai underground-ului de dreapta. Crescuti intr-un spatiu politic redefinit de pe vremea lui Ronald Reagan, caracterizat printr-o raceala sociala si procese de metamorfoza culturala, au suferit o mutatie, devenind luptatori singuratici ai intunericului. Astfel de izbucniri de violenta, care au cu siguranta de-a face si cu legislatia americana in domeniul armelor de foc (care este, la rindul ei, expresie a unei politici de dreapta), perpetueaza formula luptatorului singuratic din gherila urbana, dar sint total decuplate de orice tel politic. Cultura gothic, de la care se reclamau desperadosii din Littleton, a fost intre timp infiltrata de catre dreapta. Michael Moore a turnat filmul, premiat la Oscar, Bowling for Columbine (Cintec pentru un masacru), despre relatia dintre violenta si capitalism. De la o zi la alta vor aparea mai multe clone ale scolarilor care nu se descurca cu presiunea pentru performanta si care cel putin la nivel mental vor sa-si ucida parintii, profesorii si pe ei insisi.
Profesorii, carieristii si alti conformisti trebuie sa priveasca in viitor. O nota proasta, un cuvint prost ales – si imediat iese cu bum-bum. Faptul ca in Europa de Vest si in SUA asa de multe scoli sint contaminate de gindirea de dreapta arata ca dezvoltarea personalitatii si maturitatea politica nu se regasesc in planul de invatamint. Profesorul ameninta cu notele proaste si corigenta, scolarul are pregatite bita de baseball si pusca. Dorinta tinerilor de a avea o identitate sociala traita este satisfacuta tot mai mult de catre grupuri cu modele de gindire autoritare si stereotipale, precum skinheadsii si neonazistii – sau tocmai de catre fantasma apocalipticului luptator singuratic, care se autodistruge dupa ce a aruncat lumea in aer. Temerile sociale ale mileniului sint somajul si radicalismul de dreapta. Zeul science-fiction-ului, Philip K. Dick, prevazuse deja acest lucru in anii ’50: formati ca niste Blade Runneri fara suflet si chelfaniti in numele performantei, scolarii riposteaza acum. Cum cinta cindva Pink Floyd: „Hey, teacher! Leave the kids alone!”.
Traducere de Cristian Cercel
Nota:
* In original: Drive-by-shooting, termen desemnind asasinatele de tipul celui al lui Tupac Shakur, in care ucigasii trag din vehicule aflate in mers.