Imi lipseste, cu adevarat, mediul rural, statul la tara pe timp indefinit, cu sperantele pierdute, cu iubirile deraiate, cu manuscrisele ilizibile, cam cum eram la Dolhasca, sau la Coarnele Caprei… sau la Fundurii Vechi, in Basarabia, unde am lenevit citeva saptamini pe la vreo 18 ani (era locul de nastere al tatalui meu!), intr-o vacanta de vara, inainte de a ma imbolnavi de t.b.c… . sau macar la Curtea de Arges (de data asta hoinarind prin padurile din jurul oraselului lucrat ca o bijuterie… sau citind pe malul riului, tolonit in nisipul cite unui limb secret, stiut doar de mine, zile intregi, numai romane de W. Somerset Maugham, luate din biblioteca unui unchi casatorit c-o sora de-a mamei, care avusese pe vremuri cafenea si mese de biliard… cunoscind eu de pe la vreo 4-5 ani atractia, fascinatia, adorarea rotunjimii bilelor de marmura sau fildes, o!). Ma surprind cautind carti cu descrieri de natura (am reluat exaltat pe Sadoveanu, recitesc cu glas tare pastelurile lui Alecsandri, Calistrat Hogas mi se pare de neintrecut… si inca… si inca…) Tind si in literatura universal spre huceaguri si bulboane romantice. In preajma unui scoc de moara respir aerul fraged si hranace al calatoriilor pe coclauri… Mai daunazi m-am trezit recitind scrisori de Etienne de Senacour, din Oberman: „Intru in padure cind soarele nu lumineaza; dupa cum rasare, vad ca o sa fie o zi frumoasa: merg prin ferigile inca jilave, prin maracini, printre cerboaice (mmmmmmmmmmm… nota mea!), printre mestecenii de pe muntele Chauvet: un simtamint al acelei fericiri care se poate intimpla ma framinta cu putere. Ma imbie la drum, ma cobor, umblu ca un om care vrea sa se bucure…”; sau: „Se intunecase si era cam frig; abatut, mergeam fiindca nu puteam sa fac nimic altceva. Trecui pe linga niste flori sprijinite de zid care imi veneau pina la briu. O specie de narcisa inflorise. Mi se napusti in nari cea mai puternica expresie a dorintei: prima mireasma a anului. Ma cuprinse parca toata fericirea harazita omului…” Ma rog… si multe altele… Ca sa ma intorc mereu, mereu, cu un soi de scincet, de plins abia perceptibil, uneori chiar cu un fel de chitcait de soarece prins in capcana, de cirtita haituita… la vesnicile lecturi din Kafka (mai ales corespondenta, mai ales!!!), din Blecher, din Canetti (indeosebi Limba salvata, Facla in ureche, Jocul privirilor… ) Da… mi-ar trebui o sfoara de mosie pe undeva… unde sa zac in sezlong, intr-un chiosc darapanat, podidit de volbura frematatoare, racoroasa, atent la chicotele indepartate ale slujnicelor inghesuite prin unghere de rindasi, cu nasul infundat intre coapsele iubitei ideale, vesnic alaturi mie, de-a pururi devotata dragostei frugale, nerusinate… rasfoind traducerile complete ale corespondentei lui Cehov, lui Flaubert…
