John Cheever se incadreaza PERFECT in ceea ce Northrop Frye numea ironie apocaliptica (de fapt, el se referea la satira de acest tip, insa nu-l pot incadra pe Cheever in satira – pentru simplul fapt ca el nu militeaza pentru nimic): „Tragedia si ironia tragica ne introduc intr-un iad de cercuri tot mai dese, culminind cu un fel de viziune a radacinii tuturor relelor intrupata intr-o forma personala. Tragedia nu ne poate duce mai departe, dar daca vom continua cu mitosul ironiei si satirei, vom depasi un centru mort pentru a contempla in cele din urma imaginea rasturnata a nobilului Print al Intunericului”.
Ei bine, acest alcoolic pe numele sau Cheever reuseste sa te duca, intr-adevar, pina in locul din care poti intrezari imaginea rasturnata a nobilului Print. Foarte putini reusesc: Dostoievski nu poate, oricite mii de pagini ar fi scris, oricit ar fi incercat sa dezgroape radacina raului, tot derapeaza in Surprize, surprize: daca as vrea sa-l compar pe Cheever cu un scriitor rus, as ezita intre Gogol si Bulgakov.
Lucrurile stau un pic altfel
Haideti sa incepem cu mucavaua: Bullet Park e un oras sau, mai curind, un fost oras, actualmente o suburbie. Un fel de comuna Catelu sau Glina, daca doriti. In acest oras traiesc oameni. Pina aici totul este perfect. Moment in care naratorul o ia razna si incepe sa polemizeze cu un virtual adolescent intelectual care ar gindi asa: „La naiba cu ipocrizia lor, la naiba cu laudarosenia lor, la naiba cu cartile lor de credit, la naiba cu felul in care compromit salbaticia spiritului uman, la naiba cu imacularea lor, la naiba cu preacurvia lor si mai presus de orice sa-i ia naiba pe toti pentru ca au stors din viata toata puterea, duhoarea, culoarea si zelul care ii dau sens. Hauu, hauu, hauu”.
Ei bine, aici vine Cheever si spune: lucrurile stau un pic altfel. Iata, de exemplu, cuplul monden X-Y. Sint prezenti la toate evenimentele, la toate petrecerile („stralucirea lor, ardoarea lor de oficianti e serioasa”). Unde survine pliul? Intotdeauna, unul dintre ei are ori o fractura, ori o vinataie, ori ceva in genul asta. Cheever nu spune prea multe, insa, prin simpla descriere a unei dimineti obisnuite in cuplu, iti dai seama ca cei doi sint alcoolici. Treaba e ca naratorul nu afirma nimic de genul asta, el doar descrie „trezirea domnului Wickwire”, trezire ce se transforma, pe parcurs, din awakening in wake: pornind de la copularea matinala (asemanatoare cu o fosgaiala de viermi – „Inapoi in pat, isi acopera fata cu o perna si zac amindoi, gemind tare. Apoi el trece pe partea ei de pat si se apuca de munca dura a iubirii care ii tine ocupati 20 de minute si ii lasa pe amindoi cu o durere de cap paralizanta. El deja a pierdut trenurile de 8:11, 8:22, 8:30. Cafea, murmura si se scoala din pat inca o data. Coboara scarile la bucatarie. Trece pragul si scoate un alt strigat de durere cind vede sticlele goale de pe raftul de linga chiuveta.”) si terminind cu strigatul plin de durere al doamnei: as vrea sa fiu moarta.
Se aleg doua familii
Deconstructia lui Cheever ia mereu acest traseu oarecum „clasic” al ironiei apocaliptice: descrierea insotita de afirmatie e darimata prin introducerea unui element care submineaza intreaga constructie. Si cam acesta e traseul intregului roman: un cadru mic burghez, de suburbie eleganta, pica prin executarea unei telescopari pline de cruzime. Se aleg doua familii: una ce-i apartine domnului Nailles (se pronunta precum cuiul), cealalta, a recent mutatului in oras Hammer. Cuiul si ciocanul.
Domnul Cui e un prost (se citeste inocent): isi iubeste nevasta la nebunie, e mort dupa ea. Viata lui se rezuma la starea de prostratie in care pica la vederea coapselor doamnei. A refuzat absolut toate ofertele de amantlic venite din partea vaduvelor si divortatelor din oras. Doamna Cui, in schimb, n-ar fi dat cu piciorul unei asemenea oportunitati, numai ca variate sub-zeite lucrind pentru Fortuna nu i-au ingaduit sa se destrabaleze. Domnul Cui e si el alcoolic. Nu vei afla asta decit numarind paharele consumate in fiecare seara, pentru ca Cheever nu-ti spune. Si doamna Cui le trage la masea. Familia Cui are un copil. Un adolescent. Acest om in devenire o ia razna, in ciuda iubirii sufocante si urit mirositoare a familiei. De exemplu: omul e obsedat de televizor – domnul Cui se enerveaza, bea citeva pahare, ia televizorul si il sparge. Bun, faza a doua: tinarul se orienteaza spre sport, devine bun la fotbal, dar neglijeaza limba franceza. Este exclus din echipa liceului. Lipseste intr-o noapte de acasa, dupa care isi aduce cucerirea la masa: o vaduva de vreo 30 de ani pe care o regulase toata noaptea. Out.
Si, ca starea morbida acumulata pe parcursul intregii prime parti sa para ca se orienteaza undeva, tinarul cade intr-o depresie profunda, refuza timp de o luna sa se ridice din pat spunind ca e foarte trist. Il va vindeca un guru.
Ce e extraordinar la Cheever e tocmai faptul ca insoteste personajele la modul cel mai neutru cu putinta, pentru a scapa apoi un cuvint, o replica absolut dementiale, care darima retroactiv. E, dupa parerea mea, de o mie de ori mai bun decit Palahniuk…
Partea a doua. Domnul Hammer, recent mutat in Bullet Park, posesor al unei biografii cel putin tumultuoase (copil din flori, purtator al unui nume rezultat din trecerea pe sub fereastra a unui muncitor cu ciocan, depresiv, melancolic, alcoolic etc.), ajunge la concluzia ca uciderea rituala, crucificarea cuiva, ar aduce un mare plus spiritual omenirii. Treaba care are adinci radacini in trecutul domnului Ciocan, mai exact in relatia cu mama sa cea nebuna si ex-socialista…
Nu am de gind sa va expun finalul. Mai potrivita mi se pare o declaratie de-a lui Cheever in legatura cu personajele sale (multumesc, Wiki…): „Acestia sint ultimii supravietuitori ai unei generatii de fumatori inraiti, ce trezeau lumea la viata cu tusea lor matinala, care se imbatau ciunga la cocktailuri dupa care dansau treburi ciudate cum ar fi «the Cleveland Chicken», care tinjeau cu durere dupa lucruri cum ar fi dragostea sau fericirea, isi faceau vacantele in Europa si credeau in zeitati la fel de vechi ca ale mele sau ale tale, oricine ai fi tu”.
P.S.: Nu ratati episodul in care o broasca testoasa gigantica il ataca pe Cui in propria gradina.
John Cheever, Bullet Park, traducere din limba engleza si note de Ciprian Siulea, colectia „Biblioteca Polirom”, Editura Polirom, 2007