Iti amintesti, desigur, de situatia fara de iesire in care s-a aflat Caesar la inceputul mobilizarii galilor sub coroana lui Vercingetorix: se afla departe de Galia insurgenta, iar legiunile incartiruite in teritoriul dusman erau asediate de forte dusmane. Ce a facut? A traversat in plina iarna muntii (traseu considerat imposibil) si a atacat chiar inima tribului lui Vercingetorix, mizind pe furia acestuia. Incercuirea pe care ai organizat-o tu in epistola ta mi-a amintit de strategia lui Vercingetorix – imi oferi cel putin doua piste de urmat, stiind clar ca a te urma pe vreuna dintre ele inseamna sa-mi las descoperite „legiunile”…
Poate reusesc sa fac un ocol si sa aterizez tot in „abstractul” oras N.N., capitala de gubernie. Ar fi, cred, singura posibilitate de a echilibra fortele, dupa atacul tau cu „pionul”.
Imi amintesc discutiile aprinse de acum citiva ani, in jurul Canonului Occidental al lui Bloom. Atunci problemele nu erau neaparat legate de „continutul” acestuia, ci, mai curind, polemica gravita in jurul studiului introductiv, celebra Elegie pentru canon. Cam cum aratau cercurile lui Bloom, aceste infernale Fecioare de fier in care pina si literatura se sufoca? Pai, in mare, cam asta ne dezvaluiau ieremiadele batrinului profesor care ne-ar fi vrut inapoi la marea literatura: Shakespeare, Dante, Milton, Cervantes, Goethe, Walt Whitman, Tolstoi, Freud, Proust, Joyce, Woolf (cu Orlando doar, din cite imi amintesc), Kafka, Borges… Asadar, dintre eroii „orientali” (preiau termenul tau, utilizat in Nascut in URSS, pentru a descrie zona in care Occidentul Razboiului ar fi vrut sa vada Rusia, asta cu riscul unei lipse de reactie in fata lui Hitler) ai corespondentei noastre, numai Tolstoi este prezent. Dostoievski e mentionat in text, dar de vreo sase ori, iar asta in contextul in care simte nevoia sa afirme descendenta shakespeariana (cu origini clare in Iago) a nihilistilor lui F.M.
Hai sa-l urmam atunci la Tolstoi… Ei bine, aici, Bloom nu face altceva decit sa caute indiciile „shakespearismului” lui Tolstoi, evident in romanul Hagi Murad!!!!!!!!!!!! Ce ar fi spus Nabokov despre una ca asta? Ai citit Hagi Murad? Eu, unul, recunosc sincer ca am sa-l caut. Ei bine, intreaga constructie a lui Tolstoi se darima prin disecarea iesirilor sale furioase impotriva lui Shakespeare, puse de Bloom in circa celebrei anxietati a influentei. Ce sa spun… Banuiesc ca furia mea impotriva lui Dostoievski nu se poate explica la fel, nu?
Il acuzi pe Nabokov de partizanat. Practic, imi dau seama ca il bagi in aceeasi oala in care isi zvirle venerabilul Bloom antipatiile: incapatoarea anxietate a influentei. Dumnezeule, ar spune Nabokov, asa se citeste literatura?
Unde ne situam noi doi?
Iti spun lucrurile astea tocmai pentru ca atacul meu initial se baza pe o miscare „minimalista” a celor mai frumoase piese, in incercarea de a „analiza stilistic analiza stilistica a lui Nabokov la Gogol”. Tu ai contrat miscind, asa cum recunosti, pionul, trecind lupta in zona aceea imunda a „politicii literaturii”. Ei bine, te voi urma acolo, insa in chiar miezul problemei. Daca Cicikov e un balon de sapun umflat de diavolul insusi, politica literaturii e un balon umflat atit pe drept (de avocatii cauzelor pierdute), dar si absolut pe nedrept (de procurorii unui elitism lipsit de imaginatie). Unde ne situam noi doi? Cum putem discuta noi literatura, fara a aluneca pe stirlicii Protex, ramasitele acestor baloane polemice? Pai, hai sa luam, de exemplu, ideea care sta in umbra mutarii tale: Nabokov nu poate fi nedrept decit in cazul unei eventuale concurente: ce scriitor rus il poate concura pe Nabokov, daca nu singurul urmas literar al lui Gogol, adica Bulgakov? Aici bati tu… calutii tai trag naravas de zabale, fornaind impetuos, spre a-l acuza pe Nabokov de omitere premeditata a autorului Maestrului si Margaretei. Uite, incerc o explicatie, una istorica, pe care o simt subreda, intr-adevar, dar care pastreaza un gram de probabilitate: in 1919, Nabokovii parasesc Rusia definitiv. Vladimir studiaza la Cambridge, dupa care se muta (1923) in Berlin, unde tatal sau e asasinat. In 1937 ia drumul Parisului, de unde fuge in State, din calea razboiului. Nu intru in amanunte legate de biografia tragica a lui Bulgakov… spun doar ca, din 1929, regimul nu i-a mai permis sa publice absolut nimic in timpul vietii, adica pina in 1940. Prima editie ruseasca a romanului Maestrul si Margareta dateaza din 1966-67. La fel si primele traduceri extrem de proaste, facute dupa varianta cenzurata ce fusese pusa in circulatie. Nabokov moare in 1977.
Altceva: cursurile de literatura rusa ale lui Nabokov au fost scrise in perioada mai 1940-1941, cind a inceput sa predea. Nabokov nu putea avea idee despre ce inseamna Bulgakov, zic eu…
Altceva: absolut toti autorii pe care-i trateaza autorul Lolitei tin de secolul al XIX-lea. QED…
Sa ne intoarcem la Gogol
Ei, atunci, ce-l mina pe el in lupta? Nu ne putem rezuma la chiar argumentele oferite de Nabokov, cum ca abordarea sa este una pur stilistica si ca, datorita acestui filtru exclusiv, foarte multi autori pica destul de prost? Sa nu uitam ca, la finalul volumului, autorul are un eseu intitulat Filistinii si filistinismul, care incepe destul de transant: „Filistinul este o persoana matura ale carei interese sint exclusiv de natura materiala si comuna, si ale carei idei sint, in esenta, ideile vremurilor sale si ale grupului in mijlocul caruia traieste. Am spus «persoana matura» pentru ca un copil sau un adolescent care pare un mic filistin nu este, de fapt, altceva decit un papagal ce imita comportamentul vulgar, si intotdeauna e mai usor sa fii un papagal decit un vultur alb”.
Tare mi-e teama, Vasile, ca, acuzindu-l pe Nabokov de filistinism, nu facem altceva decit sa ne metamorfozam in mici zburatoare capabile a imita ideile cele mai vulgare. Haide, mai bine, sa revenim la literatura, sa luam de bune intentiile lui Nabokov si sa ne intoarcem la Gogol, pe care nu numai ca nu l-am epuizat, dar nici nu l-am atins…
P.S.: Nabokov chiar spune in L’Envoi ca s-a oprit intentionat la secolul XX, pentru ca poate stapini atit autorii, cit si traducerile cele mai bune – iar tu stii cit de pretentios putea fi Nabokov cu traducerea… Apropo, cum sa predai unui american Maestrul si Margareta, cind singura traducere buna in limba engleza dateaza din 1995…?
Cu drag, B.A.S.