Acolo pot delira cit incape. Si nu ma sfiesc deloc. Pagina devine un soi de pictura impastata in culori, cu pixul, cu markerul: albastru ultramarin, rosu turbat, verde fraged de trifoi, violet crepuscular sau lila de stinjenel, galben autumnal etc. etc. Nuvelele lui Cehov (Un duel, Nevasta-mea, Zvapaiata, Salonul Nr. 6, Spaima sPovestirea unui prietent etc.), corespondenta lui Kafka, multe comedii de-ale lui Shakespeare, ba chiar si tragedii in toata regula, destul de singeroase… ma rog… si altele… ajung de nerecunoscut dupa interventiile mele tehnicolore, mai toate senzualizind la maximum personajele, precipitind actiunile catre un amor dezlantuit, fara oprelisti… Din cauza asta, mai cu seama la autorii care-mi cad cu tronc, am cite cel putin doua exemplare, de marimi deosebite. Unul pentru o lectura sobra, cu glas tare, dis-de-dimineata, cofeinizat crincen, ca sa prind cit mai bine tonalitatea specifica fiecaruia. Celalalt, pentru fantasmat. Bineinteles ca nu imprumut nimanui nimic. De primul nu ma pot desparti nici in ruptul capului, indragostit patimas de continutul autentic al volumului. De al doilea nici pe atit: mi-ar dezvalui dorintele secrete, ar servi pe tava tuturor neavenitilor cele mai calde miluri ale sufletului meu de cititor inrait, usor pervers. Doar ca sa va faceti o oarecare idee, da, numai asa, in treacat, voi da niste exemple. Neangajindu-ma intr-o dezvaluire prea rusinoasa, ci sugerind cam pina unde ma duce meteahna mea, nevinovata in fond. Sa ne folosim deocamdata de Cehov, fiindca dinsul imi procura cel mai des declansarea fanteziei. Zice Anton Pavlovici (in Nevasta-mea): „Eram inconjurat de oameni fara cultura, inapoiati, lasatori, cei mai multi necinstiti. Si chiar daca ar fi fost cinstiti, erau, in schimb, zapaciti si lipsiti de seriozitate, ca, de pilda, nevasta-mea”. Si aici continui, cu ochii usor aburiti de emotie, pe spatiul alb al filei: „Mereu uita cite ceva prin camerele mele de la etaj, mai cu seama obiecte de lenjerie intima: chilotei ajurati, avind in filigran indemnuri la dragoste, sutiene cu funda infocata si bretelute aproape invizibil de subtiri, furouri fluorescente, camesute de noapte stravezii, cu ingerasi bucalati la poale, cordelute ciudate, nimicuri incintatoare, vreun dildou de sticla mata sau de marmura… Nu puteam sa am incredere deplina in Natalia Gavrilovna. Cine stie ce se intimpla cu dinsa, la etajul de jos”. Sau: „– Natalia, dormi? – am intrebat incet. Nu mi-a raspuns. Am ramas citeva clipe linga usa, am oftat, apoi m-am indreptat spre salon”. La mine fragmentul suna asa: „– Natalia, dormi? – am intrebat incet. Natalia mi-a deschis usa. Era goala si s-a lipit calda si tandra de mine. Oftind adinc, am luat-o in brate si cind am asezat-o pe canapea si-a ridicat picioarele lungi si mi le-a pus, duioasa, pe umeri. Ne-am iubit pe rupte folosind, timizi, neverosimile si dragi pozitii, pina in zori… Apoi am avut o mica hemoptizie…” E o diferenta!!!
